Biletul zilei cota 3 fotbal — 16.07.2022

Acțiune

Expertul Legalbet, Maraz, vă recomandă un bilet de fotbal, la o cotă de 3.35. Acesta e alcătuit din meciurile FC Argeş – UTA şi Longford – Athlone. Puteţi paria pe aceste partide la casele de pariuri online licenţiate din România.

Predicţii sportive FC Argeş - UTA

FC Argeş şi UTA joacă primul lor meci din Superliga, sezonul 2022-2023

Gazdele au ajuns în sezonul precedent în play-off, obiectiv pe care arădenii speră să îl realizeze în acest sezon.

Cele două grupări au făcut foarte multe transferuri în această vară, astfel că jocul cu siguranţă va avea de suferit din cauza lipsei omogenitaţii

Printre cei veniţi sunt Straton, Bertrand, Marius Constantin, Calcan, Jakolis (FC Argeş) respectiv Keşeru, Stahl, Cascini, Abeid, Ademi ( UTA), dacă ar fi să amintim doar câteva nume.

În campionatul precedent niciuna dintre echipe nu a câştigat meciul direct de acasă, în tur la Piteşti fiind 0-1, iar la Arad piteştenii şi-au luat revanşa, scor fiind identic.

Meciurile directe dintre ele au adus 3 succese argeşenilor, o victorie a obţinut UTA, iar un meci s-a încheiat la egalitate.

Nu sunt probleme medicale în lotul celor două grupări, însă e foarte probabil ca antrenorii Prepeliţă şi Poenaru să nu îi poată folosi pe jucătorii transferaţi în ultimele zile.

Predictii pariuri Longford – Athlone 

Longford joacă acasă cu Athlone, în runda a 25- a din liga secundă irlandeză.

Gazdele sunt pe locul al patrulea, cu 33 de puncte şi au pierdut cu Treaty United în runda anterioară, scor 0-3.

Oaspeţii ocupă locul 9, ultimul al ierarhiei, cu doar 5 puncte, iar în runda precedentă au pierdut pe teren propriu cu Bray, scor 1-2.

Longford  are 1 victorie, 2 egaluri şi 2 eşecuri în ultimele cinci meciuri oficiale.

Oaspeţii au de asemenea o victorie, dar şi patru eşecuri consecutive.

Longford şi la meciurile directe, câştigând ultimele cinci confruntări directe cu cei de la Athlone.

Golgheterul lui Longford sunt Craven şi Verdon , cu câte 4 goluri.

Cele mai multe goluri pentru oaspeţi le-a marcat Oluwya, 6.

Pronosticuri

 ► FC Argeş - UTA, marchează oaspeţii , cota 1.38

 ►  Longford – Athlone , gazdele înscriu cel puţin 3 goluri (peste 2,5) , cota 2.43

 ►  Cota 2 finală: 3.35

Ponturi
Biletul zilei cota 3 fotbal — 16.07.2022
Cf
Cote
3.35
Ponturi pentru Fotbal Ponturi pentru SuperLiga
Va fi acest pariu castigator?
Biletul zilei cota 3 fotbal — 16.07.2022
0%
0 voturi
Da
0%
0 voturi
Nu
Total voturi: 0

Bonusuri

Mai multe sfaturi pentru întâlnirea

Toate pronosticurile pentru meci

Alte ponturi de la acest autor

Mai multe ponturi
Copy the token