FCSB - Sepsi Sfântu Gheorghe. Pontul lui Karbacher

Acțiune

Expertul Legalbet, Karbacher, vă recomandă un meci din Liga 1, la o cotă de 1.55


Etapa
26
Data
25 februarie 2018
Ora
20:45
Oraş
București
Stadion
"Arena Naţională"
TV
Telekom Sport, Digi Sport & Look


Fotbal Club FCSB


FCSB a obţinut cu multă șansă un punct în meciul disputat în deplasare pe Arena Națională cu Dinamo București, în etapa a 25-a a Liga 1 Betano. În faţa a 32.377 spectatori, "câinii roșii" au condus cu 2-0, datorită golurilor marcate de Ivan Pešić (20) şi Gabriel Torje (57), însă steliștii au reușit pe final de meci să reducă din handicap prin Dennis Man (84), pentru ca în prelungiri să obţină o egalare nesperată, datorită golului marcat de portughezul Filipe Teixeira (90+3).


În urma acestei remize, echipa antrenată de Nicolae Dică nu mai poate câștiga sezonul regular, pentru că are 52 de puncte, fiind la 4 puncte de lidera CFR Cluj, care a învins-o pe Astra Giurgiu. CS Universitatea Craiova a câștigat şi ea în runda precedentă la Voluntari și s-a apropiat la doar 2 puncte de FCSB. În ultima etapă aceasta va juca pe Arena Națională cu Sepsi Sfântu Gheorghe și va încerca să obțină victoria, pentru a-şi consolida locul 2. Trebuie de reţinut că, după meciul de la Mediaş cu Gaz Metan (2-1), FCSB a avut numai meciuri foarte grele, jucând cu CFR Cluj (1-1), Dinamo București (2-2) și de două ori cu Lazio Roma (1-0 şi 1-5).


Joi seară, FCSB a fost eliminată din Europa League de Lazio Roma care a câştigat cu scorul de 5-1 pe "Stadio Olimpico", în manşa a doua a şaisprezecimilor de finală ale competiţiei. Golurile "biancocelesti" au fost înscrise de Ciro Immobile (7, 43 şi 71), Bastos (35) şi Felipe Anderson (51), în timp ce pentru "roş-albaştri" a marcat Harlem-Eddy Gnohéré (82). Jucătorii au un moral foarte scăzut, pentru că au fost umiliți de Lazio, însă vor încerca să treacă acest moment greu. Ei au avut prestaţii slabe şi în campionat, pentru că au câștigat cu șansă la Mediaș, după care au avut două rezultate de egalitate cu CFR Cluj (1-1) și Dinamo București (2-2).


Va urma un meci pe teren propriu cu Sepsi Sfântu Gheorghe, echipa pe care FCSB a învins-o în tur, la Braşov, cu scorul de 4-0. Ar fi foarte important pentru jucători să facă un meci reușit şi să câștige cât mai clar partida de duminică cu "secuii", pentru a-și reface moralul. Gazdele nu au jucători accidentaţi sau suspendaţi pentru meciul cu Sepsi OSK, cu excepţia atacantului Denis Alibec, care este incert. Fundaşul central Mihai Bălaşa şi atacantul francez Harlem-Eddy Gnohéré, care nu au jucat în acest an în campionat, din cauza unei accidentări, respectiv, a unei suspendări de 3 etape, vor fi titulari în partida de duminică seară. În lotul steliştilor au avut loc două transferuri, fiind adus portarul Cristian Bălgrădean, care era liber de contract după ce s-a despărţit de Concordia Chiajna şi fiind cedat la Rubin Kazan fundaşul dreapta Gabriel Enache, care nu a mai fost dorit de patronul Gigi Becali.

Nicolae Dică: ""Sepsi e o echipă diferită. Are jucători buni, care pot avea execuții bune. Dacă nu vom fi concentrați, vom avea probleme. Trebuie să uităm ce s-a întâmplat cu Lazio și să ne amintim că obiectvul principal este să câlștigăm campionatul. Toată lumea a fost supărată după meciul cu Lazio, dar în fotbal ai șansa să demonstrezi că a fost o greșeală ce s-a întâmplat în meciul trecut. Cu Sepsi putem arăta că a fost un accident la Roma. Vom începe play-off-ul cu 14 meciuri mai multe decât CFR, dar suntem o echipă mare și trebuie să ne obișnuim cu acest ritm. Cu toții trebuie să trecem peste aceste momente grele. Cu siguranță, dacă vom câștiga campionatul, patronul va uita meciul cu Lazio"".


Echipa probabilă


Bălgrădean
R.   Benzar, Bălaşa, Planić, Momčilović
Pintilii, Nedelcu
Man, Budescu, Fl. Coman
Gnohéré


Antrenor: Nicolae Dică


Accidentaţi: nu există
Incert: Alibec
Suspendaţi: nu există
Rezerve: A. Vlad, Júnior Morais, L. Filip, Ov. Popescu, Filipe Teixeira, Cr. Tănase, Fl. Tănase


Sepsi Sfântu Gheorghe


Sepsi Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul disputat pe stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti cu Concordia Chiajna, în etapa a 25-a a Ligii 1 Betano. Pentru covăsneni a marcat Ibrahima Tandia (9), cu un şut din afara careului, în timp ce pentru ilfoveni a înscris Ronaldo Deaconu (70), cu un şut de la 20 de metri. În tur, Concordia Chiajna a învins-o pe Sepsi Sfântu Gheorghe cu 2-1.


Cu o etapă înainte de finalul sezonului regular, echipa antrenată de pe Eugen Neagoe se află pe locul 12 în clasament, care este de baraj, având 19 puncte. Sepsi OSK este la 6 puncte de poziția a 11-a, care este salvatoare şi la 3 puncte de locul 13, care este retrogradabil. Ţinând cont că va juca pe Arena Națională cu FCSB, echipa covăsneană probabil va termina sezonul regular cu 19 puncte.


"Secuii" au avut un parcurs slab în sezonul regular, având un atac foarte slab (15 goluri marcate) și o apărare vulnerabilă (42 goluri primite). Totuși, în pauza de iarnă, lotul a fost complet remaniat și, fără nici un dubiu, jucătorii veniți sunt mult ca valoare peste cei care au plecat. În 2018 Sepsi a câștigat meciul de pe teren propriu cu ACS Poli Timișoara (1-0), apoi au pierdut foarte greu la Craiova CS Universitatea (0-1), iar în ultima etapă au remizat la Ploieşti cu Concordia Chiajna (1-1), deși au fost mai buni.


Va urma un meci pe Arena Națională cu FCSB, în care gruparea din Sfântu Gheorghe va încerca să profite de starea proastă în care se va afla adversara, după meciul cu Lazio și să lupte pentru a obține cel puțin un punct. Conform Betano, "alb-roşii" au cota 5.50 pentru un egal cu FCSB şi cota 10.00 pentru un succes. În tur la Braşov, "roş-albaştrii" s-au impus lejer, cu scorul de 4-0.


István Fülöp a primit în meciul cu Concordia Chiajna al 7-lea cartonaş galben din acest sezon şi va fi suspendat o etapă. Mijlocaşul central a mai fost avertizat în partidele cu Concordia Chiajna, FCSB, Astra Giurgiu, CFR Cluj, CSM Politehnica Iaşi şi CS Universitatea Craiova. Attila Hadnagy a primit în meciul cu Concordia Chiajna al 4-lea cartonaş galben din acest sezon şi va fi suspendat o etapă. Atacantul a mai fost avertizat în partidele cu Astra Giurgiu, Juventus şi FCSB.


Echipa probabilă


Râmniceanu
Dalmau, O. Viera, Obšivač, Sato
Petrovikj, Ghinga
Filipe Oliveira, Tandia, Hamed
Kuku


Antrenor: Eugen Neagoe


Accidentaţi: nu există
Suspendaţi: I. Fülöp, Hadnagy
Rezerve: Fejér, Ursu, C. Dima, Gorrin, Al. Chiriță, N. Ross, P. Petre


Meciurile all-time din Liga 1 Betano:


01.10.2017: Sepsi Sfântu Gheorghe - FCSB 0-4 (Etapa 13)

Au marcat: 0-1 Florin Tănase (26 penalty), 0-2 Harlem-Eddy Gnohéré (31 penalty), 0-3 Sebastian Ghinga (34 autogol), 0-4 Daniel Benzar (74)


PRONOSTIC: FCSB | peste 5,5 cornere | Cota: 1.55

Jucătorii care vor fi suspendaţi în etapa a 26-a a Ligii 1 Betano


5a9041f938e6b_1519403513.png

Ponturi
FCSB | peste 5,5 cornere
Cf
Cote
1.55
Va fi acest pariu castigator?
FCSB | peste 5,5 cornere
92%
11 voturi
Da
8%
1 vot
Nu
Total voturi: 12

Bonusuri

Mai multe sfaturi pentru întâlnirea

Toate pronosticurile pentru meci

Alte ponturi de la acest autor

Mai multe ponturi
Copy the token