Farul Constanţa — FCSB: predictii pariuri Liga 1

Acțiune

Expertul Legalbet, Karbacher, vă recomandă un meci din Liga 1, la o cotă de 1.70 şi 2.25.

Meciul de fotbal Farul Constanţa - Fotbal Club FCSB va avea loc joi, 4 noiembrie 2021, în etapa a 13-a a Ligii 1 (restanţă), pe stadionul "Central complex Academia Hagi" din Ovidiu, de la ora 20:30. Partida va fi arbitrată de Ionuţ Coza din Cernica (Ilfov).

Farul a obţinut prima sa victorie în deplasare

Farul Constanţa a câştigat cu scorul de 2-0 meciul disputat în deplasare cu FC Botoşani, în etapa a 14-a a Ligii 1. Golurile "alb-albaştrilor" au fost înscrise de de francezul Damien Dussaut (23) şi Adrian Petre (88 penalty). Moldovenii au avut două bare prin brazilianul Mateus Barbosa Santos Criciúma (45+1, 74).

După 13 etape disputate, echipa antrenată de Gheorghe Hagi se află pe locul 8 în clasament, cu 21 puncte. Bilanţul din sezonul regular al Ligii 1 este de 6 victorii, 3 egaluri şi 4 înfrângeri, golaveraj 17-8. Golgheterii echipei sunt Jefté Betancor (9 goluri) şi Adrian Petre (4 goluri). Următorul meci va fi acasă cu Universitatea Craiova, pe 7 noiembrie 2021.

Constănţenii au încasat doar 8 goluri în 13 etape şi au împreună cu liderul CFR Cluj cea mai bună apărare din Liga 1. În ultimele 6 etape ei nu au avut niciun egal, înregistrând 3 victorii şi 3 înfrângeri. În 13 etape disputate Farul a avut 9 rezultate de sub 2,5 goluri şi doar 4 de peste 2,5 goluri.

Gheorghe Hagi: "E un meci acasă, venim după o victorie frumoasă în deplasare, unde am făcut un meci foarte bun. Avem un adversar plin de talent, cu jucători foarte buni, o echipă bine organizată care a produs rezultate foarte bune în ultima perioadă. Suntem încrezători, sperăm să repetăm meciul de la Botoşani unde echipa s-a exprimat foarte bine. Am fost un meci complet, atât ofensiv cât şi defensiv. Sperăm să repetăm prestaţia de la Botoşani. Păcat că nu avem spectatori, era mai bine dacă aveam şi publicul cu noi, poate era mai uşor. Jucătorii se motivează în astfel de meciuri. Fiecare îşi doreşte să joace, să fie pe teren pentru că sunt meciuri frumoase".

  • Echipa probabilă Farul Constanța (4-3-3): Aioani - Dussaut, Larie, V. Ghiță, de Nooijer - Romário Pires, Artean, Grameni - A. Chițu, Jefté Betancor, A. Ciobanu
  • Antrenor: Gheorghe Hagi
  • Accidentaţi: Radu Boboc, Alin Dobrosavlevici, Gabriel Dănuleasa
  • Suspendaţi: nu există
  • Rezerve: Brănescu, Mladen, N. Popescu, Rădăslăvescu, Sali, Ely Fernandes, Pitu, G. Ganea, Ad. Petre

FCSB are 6 victorii consecutive în Liga 1

Fotbal Club FCSB a câştigat cu scorul de 2-1 meciul disputat acasă, la Buzău, cu FC Argeş Piteşti, în etapa a 14-a a Ligii 1. "Alb-violeţii" au deschis scorul prin bulgarul Martin Raynov (62), însă Octavian Popescu (67) şi Valentin Gheorghe (70) au întors rezultatul în doar 3 minute. A fost o victorie muncită, piteştenii având 5-3 la cornere şi 7-5 ocazii de gol.

După 13 etape disputate, echipa antrenată de Edward Iordănescu se află pe locul 3 în clasament, cu 27 puncte. Bilanţul din sezonul regular al Ligii 1 este de 8 victorii, 3 egaluri şi 2 înfrângeri, golaveraj 25-12. Golgheterii echipei sunt Claudiu Keşerü (4 goluri), Octavian Popescu (4 goluri) şi Florin Tănase (4 goluri). Următorul meci va fi în deplasare cu FC Voluntari, pe 7 noiembrie 2021.

"Roş-albaştrii" au avut probleme grave cu COVID-19, fiind eliminaţi la "masa verde" de FC Voluntari în optimile Cupei României, însă în Liga 1 a ajuns la 6 victorii la rând. Dacă vor câştiga şi la Ovidiu, ar face 30 de puncte, ar urca pe poziţia a 2-a în clasament, peste Universitatea Craiova şi s-ar apropia la 6 puncte de liderul CFR Cluj.

Edward Iordănescu: "Ne așteptăm la un meci dificil pentru că întâlnim formația pe care eu o apreciez foarte mult, pentru că e o echipă cu o filozofie bine definită și pentru asta înseamnă identitate. O echipă care încearcă un fotbal pozitiv, un fotbal bazat pe circulație bună și prelungită a mingii, din care încearcă să creeze foarte multe situații de poartă. Mai mult decât atât, Farul a devenit, alături de CFR Cluj, echipa cu defensiva cea mai bună, cu 8 goluri primite. Dacă vă uitați pe linia clasamentului, la jocurile de acasă, 5 jocuri, 5 victorii, maxim de puncte. Lucrurile astea ne pun în gardă și ne așteptăm la un joc foarte dificil".

  • Echipa probabilă FCSB (4-3-3): A. Vlad - Haruț, Paulo Vinícius, I. Cristea, Radunović - Olaru, Oaidă, Fl. Tănase - I. Stoica, Keșerü, Budescu
  • Antrenor: Edward Iordănescu
  • Accidentaţi: Ionuţ Panţâru, Sorin Șerban, Florinel Coman
  • Suspendaţi: nu există
  • Rezerve: Straton, V. Crețu, Perianu, Șut, Cordea, Oct. Popescu, V. Gheorghe, Musi, Dumiter

Farul Constanţa - FCSB: Cote la pariuri şi pronostic

Conform casei de pariuri Betano, Farul Constanţa are cota 2.60 pentru un succes iar Fotbal Club FCSB are cota 2.82 pentru o victorie. Egalul este cotat cu 3.20.

Meciul era programat la 24 octombrie, însă a fost amânat din cauza numărului mare de cazuri de infectare cu noul coronavirus din echipa bucureşteană.

Farul are un parcurs perfect în meciurile susţinute pe teren propriu - 5 victorii, 0 egaluri, 0 înfrângeri - şi un golaveraj de 13-1. Gaz Metan Mediaș, Sepsi Sfântu Gheorghe, Dinamo București, Academica Clinceni şi CS Mioveni au plecat fără niciun punct de la Ovidiu şi doar ultima a reuşit să marcheze prin Bogdan Rusu (86).

FCSB are un parcurs modest în partidele disputate "afară", unde a avut 2 remize, 2 eşecuri şi 2 succese, 1-0 cu FC U Craiova 1948 şi Chindia Târgoviște. Bucureştenii au marcat 6 goluri şi au încasat 4 goluri. 1.40 este cota la casele de pariuri licenţiate că FCSB va marca cel puţin 1 gol în poarta constănţenilor.

Selecţionerul echipei naţionale a României, Mirel Rădoi, a convocat 3 jucători de la Farul (Marian Aioani, Virgil Ghiţă, Enes Sali) şi 2 de la FCSB (Andrei Vlad, Florin Tănase) pentru partidele cu Islanda şi Liechtenstein din preliminariile Cupei Mondiale din 2022. Născut pe 23 februarie 2006 la Toronto, Enes Sali este o mare speranţă a fotbalului românesc şi pentru că are dublă cetetățenie, română și canadiană Mirel Rădoi intenţionează să-l bage pe teren câteva câteva minute în meciul cu Liechtenstein, ca să nu apuce să joace pentru altă reprezentativă. Jucătorul Farului ar putea juca și pentru Turcia, țara tatălui său.

Revenind la restanţa din această seară vă recomand să pariaţi că ambele echipe vor marca cel puţin 1 gol. Al doilea pont este că Farul va avea mai multe lovituri de colţ decât FCSB.

Ponturi
Farul Constanţa - FCSB GG
Cf
Cote
1.70
Ponturi
Farul Constanţa va avea mai multe cornere decât FCSB
Cf
Cote
2.25
Ponturi pentru Fotbal Ponturi pentru SuperLiga
Vor fi aceste pariuri castigatoare?
Farul Constanţa - FCSB GG Farul Constanţa va avea mai multe cornere decât FCSB
100%
2 voturi
Da
0%
0 voturi
Nu
Total voturi: 2
100%
2 voturi
Da
0%
0 voturi
Nu
Total voturi: 2

Bonusuri

Alte ponturi de la acest autor

Mai multe ponturi
Copy the token