Incheiat

Crotone - Atalanta. Pontul lui Nica

Acțiune

Tipsterul Nica ne propune un pariu cu o cotă de 1,55 pentru acest meci din etapa a 24-a din Serie A.

Crotone - Atalanta. Pontul lui Nica

Crotone și Atalanta se vor întâlni, sâmbătă, 10 februarie, de la ora 19.00, în etapa a 24-a din Serie A, pe Stadio Ezio Scida (capacitate 16.400 locuri).

Gazdele ocupă locul al 17-lea, la 3 puncte distanță de retrogradare dar are un moral excelent, după remiza , scor 1-1, obținută în runda trecută la Milano în meciul cu Inter. De altfel, de la venirea lui Walter Zenga pe banca celor de la Crotone, echipa joacă altceva și nu mai ocupă una dintre pozițiile retrogradabile.  

Cu o etapă înainte să remizeze cu Inter, Crotone terminase la egalitate cu Cagliari acasă, scor 1-1, iar mai înainte uimise pe toată lumea cu o victorie cu 3-0 la Verona. Avem așadar o formație Crotone schimbată, care a înscris în trei partide la rând (5 goluri în total).

De partea cealaltă, Atalanta ocupă locul al 7-lea în clasament și are evoluții asemănătoare cu cele din sezonul trecut, când s-a clasat a 5-a. Bergamascii vin după o victorie la limită pe teren propriu, scor 1-0 cu Chievo. Cât privește evoluțiile Atalantei din deplasare în acest sezon, acestea nu au fost nici bune, nici rele. Are 4 victorii și 3 remize în 11 meciuri, cu un golaveraj de 15-15.

Atalanta primește deci 1,3 goluri în medie pe meci atunci când joacă în afara orașului.

De la oaspeți lipsesc pentru acest meci Caldara și Gomez, în timp ce Crotone are un singur indisponibil, pe Sampirsi.

Cele două formații s-au întâlnit de 7 ori în istoria lor, iar de fiecare dată când au jucat pe terenul lui Crotone gazdele au marcat cel puțin un gol. Până și în turul actualului campionat Crotone a marcat, la Bergamo, unde a pierdut cu 5-1.

Cred că sunt șanse foarte mari ca cei de la Crotone să înscrie și sâmbătă cel puțin un gol în poarta Atalantei.

Istoricul întâlnirilor directe dintre Crotone și Atalanta:

5a7e02fd6b77b_1518207741.jpg

Clasament:


5a7e03179f682_1518207767.jpg


Echipele probabile:

CROTONE (4-3-3): Cordaz; Faraoni, Ceccherini, Capuano, Martella; Barberis, Mandragora, Benali; Trotta, Budimir, Nalini.

ATALANTA (3-5-1-1): Berisha; Toloi, Palomino, Masiello; Hateboer, De Roon, Freuler, Spinazzola; Cristante; Ilicic, Petagna.


Ponturi
Total Goluri Crotone - Peste 0,5
Cf
Cote
1.55
Ponturi pentru Fotbal
Va fi acest pariu castigator?
Total Goluri Crotone - Peste 0,5
73%
16 voturi
Da
27%
6 voturi
Nu
Total voturi: 22

Bonusuri

Copy the token