Cota 2 — 3 ianuarie 2022

Acțiune

Expertul Legalbet, Maraz, vă recomandă Cota 2 de luni, 3 ianuarie, aceasta fiind alcătuită din meciurile Tondela – Moreirense (ora 22:15) şi Cadiz – Sevilla (ora 22:15). Puteţi paria pe aceste partide la casele de pariuri online licenţiate din România.

Tondela  – Moreirense 

În runda cu numărul 13 din prima ligă portugheză, pe Estadio Joao Cardoso se întâlnesc Tondela şi Moreirense.Gazdele sunt pe 16 cu 12 puncte şi vin după un eşec categoric la Gil Vicente, scor 0-3.Echipa vizitatoare e poziţionată pe locul 15 cu acelaşi număr de puncte şi a dispus cu 1-0 de Estoril, acesta fiind de abia al doilea succes stagional.În meciurile directe avantajul e de partea celor de la Tondela, cu 2 victorii, una aparţine oaspeţilor, iar două confruntări s-au încheiat la egalitate.În confruntările dintre ele s-au înscris de regulă de cel puţin două ori, iar în actualul sezon pe terenul celor de la Tondela s-a marcat destul de mult. Nu e exclus să avem parte de un meci disputat, cu măcar două reuşite, mai ales că cele 3 puncte ar fi extrem de importante pentru ambele echipe, mai ales că sunt în zona periculoasă a clasamentului.

Cadiz - Sevilla            

În campionatul de fotbal al Spaniei, LaLiga, runda cu numarul 19, se dispută meciul Cadiz- Sevilla.Gazdele sunt pe 19 cu 14 puncte şi vin după un egal surprinzător, scor 0-0 pe terenul liderului, Real Madrid.Gruparea andaluză e pe locul secund al ierarhiei, cu 38 de puncte şi a realizat tot o remiză în etapa anterioară, 1-1 cu Barcelona.Din 2018 şi până în prezent, s-au disputat cele mai recente meciuri directe dintre echipele la care am făcut referire, în campionat, dar şi în cupă.De fiecare dată s-a impus echipa vizitatoare.Va fi un meci de urmărit mai ales în contextul numeroaselor absenţe din ambele tabere, mai ales că numărul cazurilor de Covid-19 s-au înmulţit în toate campionatele de pe bătrânul continent.Chiar şi în acest context mai puţin fericit, o reuşită în primele 45 de minute nu ar trebui să surprindă.

Pronosticuri 

 ► Tondela   – Moreirense , se înscriu cel puţin două goluri (peste 1,5) cota 1.34 

 ►  Cadiz - Sevilla , se înscrie cel puţin un gol în prima repriză (peste 0,5) cota 1.57 

 ►  Cota 2 finală: 2.10

Ponturi
Cota 2
Cf
Cote
2.10
Ponturi pentru Fotbal Ponturi pentru Primeira Liga
Va fi acest pariu castigator?
Cota 2
0%
0 voturi
Da
0%
0 voturi
Nu
Total voturi: 0

Bonusuri

Mai multe sfaturi pentru întâlnirea

Toate pronosticurile pentru meci

Alte ponturi de la acest autor

Mai multe ponturi
Copy the token