Iga Swiatek — Karolina Muchova
Incheiat

Iga Swiatek — Karolina Muchova: ponturi la pariuri finala Roland Garros

Acțiune

Expertul Legalbet Cristian Mihală vă oferă predicția sa pentru partida Iga Swiatek - Karolina Muchova, din finala Roland Garros.

Disputa Iga Swiatek - Karolina Muchova se joacă sâmbătă, de la 16:00, și reprezintă un duel neașteptat pentru ultimul act de la French Open. Dacă prezența polonezei nu surprinde, puțini ar fi mizat că sportiva din Cehia, locul 43 WTA, poate ajunge atât de departe.

Iga Swiatek, regina Roland Garros

Cu 3 finale în ultimii 5 ani pe zgura pariziană, Iga Swiatek nu a fost serios testată la ediția din acest an, până în semifinale. În "careul de ași", Beatriz Haddad Maia a jucat excelent, însă, în setul doi, dar numărul unu mondial a arătat că poate juca la cel mai înalt nivel și sub presiune. S-a impus cu 6-2, 7-6, reveind de la 3-5 în tie-break și salvând o minge de set.

A fost primul meci de peste 90 de minute al lui Swiatek la French Open 2023, iar performanțele ei pe zgură i-au determinat pe mulți specialiști să o compare cu Rafa Nadal. Modestă, Iga, care grație prezenței în finală e sigură în continuare de poziția 1 în ierarhia WTA, a explicat că nu există termeni de comparație între ea și idolul său, care a demonstrat la cel mai înalt nivel timp de aproape două decenii.

În urmă cu 3 ani, la primul său succes la Paris, Iga devenea cea mai tânără jucătoare din ultimii 20 de ani care devine campioană la Roland Garros. Acum, poloneza e în fața unei alte borne istorice: a devenit cea mai tânără sportivă din istorie cu 3 finale la openul francez.

O specialistă a finalelor, Swiatek are un raport de 13-4 când a ajuns în ultimul act al turneelor. Trebuie spus că 3 dintre aceste eșecuri au venit în ultimele 6 luni, perioadă în care mitul Igăi de invincibilitate în ultimul act a fost ușor clătinat.

Acum, în fața polonezei va fi o adversară neașteptată, dar pe care o cunoaște foarte bine. Deși cele două s-au întâlnit o singură dată (victorie Muchova, în decisiv, acum 4 ani), Swiatek s-a antrenat în numeroase rânduri cu cehoaica, astfel că știe la ce să se aștepte.

"Simt că încă cunosc jocul Karolinei pentru că m-am antrenat mult cu ea, începând din 2019. O urmăresc constant, de asemenea; mă uit la meciurile ei mai mult decât la celelalte jucătoare. Îmi place foarte mult jocul ei, o respect și simt că este o jucătoare care poate face orice. Are un forehand grozav, poate accelera jocul și are o tehnică grozavă. I-am urmărit meciurile și simt că-i cunosc foarte bine jocul, dar în meciuri e diferit. Sper că voi fi pregătită pentru orice", a spus Swiatek.

Iga Swiatek are un procentaj de 93,1% meciuri câștigate la Roland Garros. În istoria erei open, doar o jucătoare, Margaret Court, are cifre mai bune decât poloneza (95,5% victorii pentru australiancă la Australian Open). Dintre titlurile câștigate de Swiatek, 9 dintre ele au fost obținute pe zgură. Ea a câștiat 56,3% din turneele la care a participat pe această suprafață. În era open, doar Chris Evert (67,2%), Steffi Graf (58,9%) și Evonne Goolagong (57,1%) au procentaj mai mare de victorii pe zgură.

Karolina Muchova, un turneu istoric la French Open

Karolina Muchova face turneul carierei la Paris și vine poate după cel mai bun meci jucat în ultimii 2 ani, după accidentarea care a scos-o din circuit o perioadă lungă. Cehoaica s-a impus în penultimul act în fața Arynei Sabalenka, numărul 2 mondial, scor 7-6 (7/5), 6-7 (5/7), 7-5. Rezultatul e cu atât mai spectaculos cu cât bielorusa a condus cu 5-2 în decisiv, iar la 5-3 a avut minge de meci.

Pe locul 230 în august anul trecut, când revenea după accidentarea la abdomen, Muchova a avut prestații din ce în ce mai bune, iar acum are garantată prezența în top 20 WTA. Cu un raport de victorii înfrângeri de 25-7 în acest sezon, Karolina a crescut de la meci la meci, arătând un joc complet și greu de contracarat.

Ceea ce ar trebui să o neliniștească pe Swiatek în vederea duelului de mâine e faptul că sportiva din Cehia are un procentaj de 100% contra jucătoarelor de top 5. Muchova a avut 5 astfel de întâlniri până acum, 4 dintre ele la Grand Slamuri, și s-a impus în toate.

  • A învins-o pe Aryna Sabalenka (2 WTA), scor 7-6 6-7 7-5 (Roland Garros 2023)
  • A trecut de Maria Sakkari (3 WTA), scor 7-6 7-6 (Roland Garros 2022)
  • A învins-o pe Naomi Osaka (2WTA), scor 6-4 3-6 6-1 (Madrid 2021) 
  • A eliminat-o pe Ash Barty (1 WTA), scor 1-6 6-3 6-2 (Australian Open 2021)
  • A învins-o pe Karolina Pliskova (3 WTA), scor 4-6 7-5 13-11 (Wimbledon 2019)

Karolina Muchova a devenit a treia jucătoare aflată în afara TOP 40 care ajunge în finala Roland Garros. Înainte de ea, Jelena Ostapenko (2017) și Iga Swiatek (2020) mai reușiseră astfel de performanțe și ambele au câștigat în acei ani titlul.

Iga Swiatek - Karolina Muchova, ponturi la pariuri finala Roland Garros

Ne așteaptă o dispută mare, în care Iga Swiatek e favorită să își treacă în palmares al 4-lea titlu de Grand Slam. Poloneza nu va avea însă o "plimbare în parc" în drumul spre un nou trofeu la Roland Garros. Muchova e o jucătoare completă și incomodă, care reușește să rămână la un nivel foarte ridicat pe parcursul partidelor.

Fără sincope în joc, cehoaica e capabilă să genereze un tenis de calitate, care să o pună în dificultate pe Iga, astfel că nu credem că poloneza se va impune la mai mult de 7 gameuri diferență.

  • Predicție: H2 (+6,5)

Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.

Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.

Ponturi
H2(+6,5)
Cf
Cote
1.62
Ponturi pentru Tenis Ponturi pentru Roland Garros
Va fi acest pariu castigator?
H2(+6,5)
0%
0 voturi
Da
0%
0 voturi
Nu
Total voturi: 0

Bonusuri

Alte ponturi de la acest autor

Mai multe ponturi
Copy the token