Ambele formații vin după două partide nereușite în Champions League, unde și-au diminuat șansele de calificare în optimi. Ca atare, Villarreal și Barcelona trebuie să își reîndrepte atenția spre campionat, acolo unde au parcursuri dezamăgitoare.
Villarreal era, după cele două victorii cu Young Boys, într-o situație excelentă în Liga Campionilor, mai ales că pe Estadio de la Ceramica a poposit la mijlocul acestei săptămâni Manchester United, formația atât de greu încercată în ultima perioadă. Chiar dacă nu au jucat rău contra "diavolilor", ibericii s-au recunoscut învinși, scor 0-2, după ce Ronaldo și Jadon Sancho au punctat pe final. Din fericire pentru "Submarin" situația nu e atât de disperată, în contextul în care Atalanta nu a putut obține victoria pe terenul lui Young Boys. În consecință, formația lui Unai Emery trebuie să scoată o remiză în deplasare, pe terenul formației lui Gasperini, în ultima etapă, pentru a merge în optimi. Nu e o misiune imposibilă, dar Atalanta cu siguranță va pleca din postura de favorită.
Pentru moment, însă, Villarreal trebuie să își îndrepte atenția spre La Liga, acolo unde are un traseu foarte slab, neașteptat chiar, dacă ne raportăm la cât de bine a mers echipa anul trecut, când a cucerit și primul său trofeu european din istorie (Europa League). "Submarinul" este în prezent pe 12, cu 7 egaluri în cele 13 meciuri disputate, astfel că lucrurile trebuie să se schimbe urgent, cu toate că e greu de crezut că se mai poate obține un loc de Champions League.
Pe teren propriu, gazdele de sâmbătă nu au evoluat tocmai slab în această stagiune de La Liga, pierzând un singur meci (3 victorii și un egal). Interesant e că 73% din golurile înscrise de Villarreal în acest sezon au venit "acasă", dar în perspectiva partidei din weekend lucrurile nu sună tocmai bine: Barcelona e o adevărată "bestia nera" pentru "Submarin", catalanii neînregistrând vreun eșec în meciurile directe din martie 2008. De atunci s-au jucat 24 de partide între cele două combatante, Barcelona impunându-se de 18 ori (6 remize).
Gerard Moreno, golgheterul echipei, are o șansă să fie recuperat până sâmbătă, astfel încât să înceapă titular, ceea ce ar reprezenta un mare boost pentru ofensivă. În caz contrar, fanii vor spera că Arnaut Danjuma își va continua forma foarte bună: olandezul a înscris ultimele 4 goluri ale sale în disputele de pe teren propriu, aducându-i echipei 7 puncte.
- Absenți la gazde în Villarreal - Barcelona: Gerard Moreno (incert).
Barcelona a intrat în "era Xavi" cu un succes contra lui Espanyol, în derbyul Cataloniei, dar vibeul bun nu a fost purtat și în Champions League, acolo unde Depay&Co au făcut doar 0-0 cu Benfica. Formația blaugrana e pe doi în UCL, după 5 etape, dar șansele de calificare sunt reduse. Asta pentru că în ultima rundă va juca la Munchen, cu Bayern, formație care a devenit un adevărat coșmar pentru catalani. De partea cealaltă, Benfica are meci acasă, cu Dinamo Kiev, astfel că cele trei puncte par o formalitate. Trebuie spus că, în contextul victoriei lusitanilor în fața formației lui Mircea Lucescu, egalul nu îi e suficient trupei catalane, pentru că, la egalitate de puncte, meciurile directe o avantajează pe Benfica (a învins cu 3-0, în tur, pe Da Luz).
Așadar, probabil Barcelona va trebui să se concentreze de acum înainte pe campionat și, eventual, pe câștigarea Europa League. Catalanii sunt pe 7 în La Liga, dar distanța față de liderul Real Madrid e de "doar" 10 puncte. Spunem "doar", pentru că și sezonul trecut Barcelona a avut de recuperat un deficit uriaș față de Atletico Madrid și, în cele din urmă, a reușit să își depășească rivala (chiar dacă pe final de sezon formația lui Simeone a avut un parcurs mai bun și le-a devansat pe Real și Barcelona). De altfel, Xavi s-a referit la stagiunea trecută când a fost întrebat de obiectivul în campionat, punctând că, în minutea lui, a venit în cap cu un singur scenariu: titlul.
Xavi a adus cu siguranță multe lucruri bune în scurta perioadă de când a preluat clubul; pe lângă exuberanța noului început, jucătorii au arătat mai bine din punct de vedere defensiv. Tehnicianul are acum șansa să fie al treilea manager din istoria clubului care termină primele trei partide fără a primi gol. Un eventual succes sâmbătă ar constitui o premieră pentru această stagiune: ar fi pentru prima oară când Barcelona leagă două victorii la rând în campionat.
Trebuie notat, însă, că formația blaugrana nu s-a descurcat deloc bine în deplasare în acest sezon, venind după o serie de 5 meciuri fără victorie (3 egaluri și 2 înfrângeri). Din stagiunea 1986-1987, Barcelona nu a mai avut o serie atât de lungă fără victorii afară, în campionat.
- Absenți la oaspeți în Villarreal - Barcelona: Wague, Sergi Roberto, Pedri, Ansu Fati, Aguero, Braithwaite.
Dincolo de parcursul dezastruos al lui Villarreal în meciurile cu Barcelona, nici Unai Emery nu se poate lăuda cu performanțe prea bune contra catalanilor. Dimpotrivă, acesta a reușit doar două victorii în cele 27 de partide în care a întâlnit formația de sâmbătă (6 egaluri și 19 înfrângeri).
Barcelona a înscris cel puțin două goluri în fiecare din ultimele 9 meciuri cu Villarreal, în toate competițiile. În 6 din ultimele 7 partide, catalanii au condus încă de la pauză "Submarinul".
Dacă ne uităm pe istoricul întâlnirilor directe, partida din weekend are o mare favorită, Barcelona. Anticipăm, totuși, un duel mult mai echilibrat și suntem convinși că ambele formații vor intra în teren temătoare, dorind să își studieze atent adversara și fără să își asume riscuri. În consecință un pariu de tipul "egal la pauză sau la final" credem că are mari șanse de reușită.
Predicție: Pauză sau Final "X" - 1,7, la Betano.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.