Expertul Legalbet Silviu Tudor Samuilă vă recomandă un meci de fotal din Liga 1.
Partida UTA – Voluntari se joacă astăzi, ora 18:30, pe stadionul Francisc von Neumann (Arad).
UTA și Voluntari vin după victorii 1-0 obținute acasă etapa trecută. Oaspeții au făcut probabil cel mai bun meci al actualului sezon și au trecut de Clinceni grație golului înscris de Nemec, în timp ce arădenii au bătut Universitatea Craiova într-o partidă de o duritate ieșită din comun.
Din start vă zic că îmi place UTA în acest debut de sezon. Balint și fotbaliștii săi au avut un program cumplit (au întâlnit în primele etape Farul, Argeș, FCSB, Botoțșani și Universitatea Craiova), dar au reușit totuși să acumuleze opt puncte. Probabil că ar fi meritat chiar mai multe, însă au fost egalați de FCSB într-o partidă în care au condus până în prelungiri iar contra Farului au avut dublă superioritate numerică pe care nu au concretizat-o. Bine, era în prima etapă iar mecanismele se ung mai greu.
Transferurile arădenilor mi se par reușite. Batha, Passaglia și Ubbink oferă experiență, agresivitate dar și o circulație bună în zona mediană. UTA izbutește să controleze mijlocul terenului împotriva majiorității adversarilor. Dangubici a venit de asemenea cu un plus în zona ofensivă. Nu m-am lămurit încă legat de oamenii din defensivă, Medijmorec și Baravykas, fotbaliști care au alternat meciurile bune, cu cele modeste.
Voluntari începe să se așeze și parcă arată mai bine ca niciodată din punctul de vedere al lotului în prima parte a campionatului. Ilfovenii nu prea contau în sezonul regulat și se întăreau în iarnă pentru a evita retrogradarea. Fulop – Drupa – Rata reprezintă un trio de calitate, Lopes și Gheorghe au viteză în flancuri iar Nemec s-a integrat foarte rapid în desenul gândit de Ciobotariu.
UTA – Voluntari: cote și pronostic
Merg pe UTA. Stadionul Francisc von Neumann gol a reprezentat mai degrabă un dezavantaj sezonul trecut pentru oamenii lui Balint, aceștia reușind să aducă mai multe puncte din deplasare. Ei bine lucrurile par a se fi schimbat odată cu revenirea spectatorilor. Publicul arădean este entuziast, gălăgios, bun cunoscător de fotbal și reușește să pună presiune pe adversar și chiar pe arbitrii. UTA mi se pare o echipă care poate spera la play-off în acest an, astfel încât merg pe o victorie a ei pentru care Public Win ne propune o cotă excelentă, 2.20.