Expertul Legalbet Silviu Tudor Samuilă vă recomandă un meci din Liga 1.
Partida UTA – FC Botoșani se joacă astăzi, ora 15:00, pe stadionul Francisc von Neumann (Arad).
Nu există echipă mai nedreptățită de soartă ca UTA în ultimele două luni. Echipa lui Laszlo Balint a jucat excelent în majoritatea partidelor, câștigând însă un număr foarte mic de puncte. Cauzele variază. În meciurile cu CFR, Chindia sau FC Argeș, arădenii au ratat din toate pozițiile imaginabile și inimaginabile. Pe rând Hora, Roger, Miculescu sau Ubbink au trimis din poziții ideale fie în bară, fie în portar sau peste poartă. Când nu au fost ratările, au venit oamenii în negru, cazul partidei cu FCSB, în care UTA a jucat excelent, dar a pierdut pe mâna arbitrilor Barbu și Orbuleț.
Arădenii au 25 de puncte, ocupă locul 9 în clasament și sunt la 4 lungimi de zona play-off. Este o etapă extrem de importantă în această porțiune de clasament din imediata apropiere a locului șase. Rapid a câștigat cu FC Argeș, UTA și Botoșani se înfruntă în partida de care discutăm, Sepsi evoluează împotriva Farului iar Voluntari contra Universității Craiova. Așadar, în cazul unei victorii una dintre UTA și Botoșani ar putea face un pas important în direcția play-off-ului.
Botoșani vine după un 2-2 obținut luni, acasă, contra Universității. A fost una dintre cele mai frumoase și echilibrate partide ale sezonului, iar cifrele o dovedesc: 7-7 șuturi spre poartă, 5-5 șuturi pe poartă, 57-69 atacuri periculoase. A fost un joc în care ofensiva a funcționat pentru trupa lui Marius Croitoru, apărarea arătând însă rău. De văzut dacă în jocul de la Arad, Botoșani va folosi o linie de patru apărători, sau dacă va juca în cinci, cu Șeroni lângă Dawa și Racovitan.
UTA – FC Botoșani
Revine publicul într-un număr important pe stadionul Francis von Neumann. Cu suporterii în spate, UTA a produs meciuri mari în acest sezon, precum victoria contra Universității sau egalul cu FCSB. Cred totodată că nedreptatea din partida cu FCSB de duminica trecută va fi folosită pozitiv de Laszlo Balint. Merg pe un meci mare al arădenilor și pe un succes pentru care Public Win ne propune o cotă de 2.38.