Expertul Legalbet Silviu Tudor Samuilă vă recomandă un meci din Europa League.
Partida Rangers – Slavia Praga se joacă astăzi, ora 22:00, pe Ibrox Stadium (Rangers).
Care va fi intrusa din sferturile de finala Europa League? Asta pare întrebarea înainte de Rangers – Slavia, duelul reprezentantelor celor mai modeste campionate din aceasta fază a competiției. Dacă nu se produce vreun miracol, vom avea Arsenal, Villarreal, Roma, Arsenal, Tottenham, Granada, Milan/United și Ajax plus una dintre reprezentantele Scoției sau a Cehiei.
Vă dați seama ce miză va fi și ce scântei vor ieși diseara la Glasgow? Nu mai vorbim că sunt și două echipe care pierd foarte greu, sunt excelent organizate pe fază defensivă, au mentalitate de campioană și se va juca pe un teren mocirlos, cum este cel de pe Ibrox.
În tur, Ovidiu Hațeganu nu a acordat decât trei cartonașe galbene, dar de această dată va arbitra israelianul Orel Grinfeld, om care la ultimele două partide conduse în Europa a acordat 13 avertismente.
Nici Rangers, nici Slavia nu au fost deosebit de agresive în actuala ediție a Europa League, ambele având o medie de două galbene pe meci, dar meciul de astăzi poate da o alta dimensiune unui sezon în care ambele și-au dominat categoric competițiile interne.
Rangers – Slavia Praga: cote și pronostic
Nu cred că greșesc când spun că va fi un meci aprig. Slavia trebuie să înscrie pentru a trece mai departe, dar este o echipă cu suficient de multă experiență încât să știe cum și când sa forțeze. Blocurile defensive vor face diferența, plus agresivitatea în duelurile unu-la-unu. Mă aștept așadar la o partidă dură, cu cel puțin cinci cartonașe galbene, iar Public Win ne oferă o cotă de 1.70 pentru acest pariu.
Nu uitați totodată că pe pagina noastră găsiți o selecție a celor mai bune case de pariuri online iar de acolo vă puteți inspira și pentru alte bilete, implicit pentru alte câștiguri potențiale.