Expertul Legalbet Silviu Tudor Samuilă vă recomandă un meci de fotal din Liga 1.
Partida FC Botoșani – Rapid se joacă astăzi, ora 21:30, pe stadionul Municipal (Botoșani).
Derby-ul etapei se joacă la Botoșani. Cine s-ar fi așteptat ca CFR Cluj să le aibă urmăritoare pe Botoșani și Rapid după 5 etape? Ambele au avut până acum prestații excelente și asta în ciuda faptului că au schimbat destui jucători față de campionatul precedent.
Marius Croitoru face o treabă fantastică la Botoșani. Deși vinde în fiecare vară cei mai importanți jucători, el reușește să omogenizeze foarte repede noua trupă. Esențial este faptul că are mână liberă din partea patronului Valeriu Eftime la alegerea jucătorilor astfel că poate să transfere fotbaliști care să se plieze pe sistemul său de joc. Edjouma, Barbosa Santos, Sila sau Petkovski s-au integrat atât de rapid, încât ai senzația că sunt de ani buni la Botoșani.
Moldovenii au avut meciuri dificile în aceste cinci etape, însă au pierdut doar două puncte din cincisprezece posibile, chiar în meciul inaugural cu FCSB. Au urmat victorii cu Voluntari, Craiova, UTA și Mediaș iar linia de clasament arată excelent: 4 succese, o remiză, 6 goluri marcate și doar două primite.
Rapid are același număr de puncte ca Botoșaniul obținute însă cu un alt gen de fotbal. Daniel Niculae a gândit excelent campania de achiziții, aducând fotbaliști cu mare experiență în apărare și în fața apărării. Nu e puțin lucru ca după cinci jocuri lumea să știe deja pe de rost formula Belu – Săpunaru – Grigore – Junior Morais – Albu – Crepulja. Giuleștenii au reușit și un alt lucru, să adune în lot rapidiști adevărați gen Săpunaru, Dandea sau Bălan, oameni care înțeleg și imprimă spirit echipei.
Tocmai atitudinea este punctul forte al Rapidului. Contra FCSB-ului, giuleștenii nu au prestat un mare fotbal, dar au arătat o agresivitate la limita de sus și au lăsat pe teren tot ce aveau mai bun, la final obținând o victorie de suflet.
FC Botoșani – Rapid: cote și pronostic
Anticipez pentru Rapid o partidă asemănătoare celei cu FCSB. Au în față o echipă mai tehnică, cu valori individuale mai mari de la mijloc în sus iar șansa trupei lui Iosif este să fie din nou disciplinată și agresivă. De altfel rapidiștii au încasat în ultimele două partide 10 cartonașe galbene și un roșu. În același interval, botoșănenii, care prestează un joc ofensiv, au primit doar două avertismente. Vă propun așadar o cotă de 1.87 pe care Betano o pune la bătaie pentru un meci în care giuleștenii să încaseze mai multe galbene ca botoșănenii.