Expertul Legalbet Silviu Tudor Samuilă vă recomandă un meci din Serie A.
Partida AS Roma – AC Milan se joacă astăzi, ora 21:45, pe stadionul Olimpico (Roma)
La ora la care va începe Roma – Milan, deja vor fi cunoscute rezultatele partidelor Inter – Udinese și Salernitana – Napoli iar abordarea ar putea fi diferită, funcție de scorurile celor două meciuri. Deja etapa asta a mers perfect pentru Roma și Milan prin înfrângerea lui Juve de la Verona și egalul dintre Atalanta și Lazio, echipe aflate în zona Champions League.
Roma are un sezon în care își câștigă partidele cu echipele mici, dar are probleme serioase în jocurile importante. Cagliari, Empoli, Udinese Salernitana, Sassuolo sau Fiorentina au fost învinse de trupa lui Mourinho, însă jocurile cu Juve și Lazio s-au soldat cu înfrângeri iar împotriva lui Napoli a ieșit o remiză.
Pe Olimpico gialorossi au arătat foarte bine până acum în toate competițiile în care au fost angrenați, izbutând șase victorii și egalul de care pomeneam mai sus contra lui Napoli, iar Roma a marcat 16 goluri încasând doar 3, ceea ce, evident, reprezintă un mare semnal de alarmă pentru Milan.
ECHIPĂ PROBABILĂ ROMA: Rui Patricio – Karsdorp, Ibanez, Mancini, Vina – Cristante, Vertout – Zaniolo, Pellegrini, El Shaarawy – Abraham
Milan din acest sezon îmi aduce aminte de Interul ediției trecute de campionat. Toate merg perfect în Serie A, dar nimic nu se leagă în Champions League. Cine știe, poate asta este rețeta câștigării unui Scudetto pe care lombarzii îl așteaptă de aproape un deceniu. Deși a avut o sumedenie de accidentați și infectați, Pioli a izbutit să scoată tot ce era mai bun dintr-un lot care se depășește meci de meci. Milan are o serie de șase victorii în campionat, Venezia, Spezia, Atalanta, Verona, Bologna și Torino fiind victimele. Spre diferență de Roma, diavolii s-au comportat bine și în partidele tari de până acum, reușint victorii cu Lazio și pe Gewiss cu Atalanta plus un egal pe Juventus Stadium.
În deplasare Milan are trei victorii plus un egal și cu excepția partidei cu Sampdoria (1-0 pentru Milan), restul au fost jocuri în care ambele formații au marcat.
ECHIPĂ PROBABILĂ MILAN: Tătărușanu – Calabria, Tomori, Kjaer, Hernandez – Bennacer, Kessie – Saelemaekers, Diaz, Leao – Ibrahimovic
AS Roma – AC Milan: cote și pronostic
Deși Mouniho este celebru pentru modul precaut în care abordează aceste meciuri, preferând să nu le piardă, contra Milanului este greu să stai la cutie și să îngheți meciul. Rossoneri și probabil Atalanta au cel mai complex joc ofensiv din Italia, traseele gândite de Pioli fiind vizibile până și pentru necunoscătorii în ale fotbalului. Istoria ne arată că între cele două ies meciuri spectaculoase, cinci din ultimele șase confruntări însemnând GG-uri. Prevăd o partidă în care ambele să înscrie și la final să avem cel puțin trei goluri, iar Public Win ne oferă un 1.99 tentant pentru acest pariu.