Meciuri azi
Club Brugge — Manchester City: ponturi pariuri 19 octombrie 2021
Ponturi pe meci
Brugge părea "carne de tun" într-o grupă cu City, PSG şi Leipzig, dar a obţinut 4 puncte în primele două etape şi e favorită să termine cel puţin pe locul 3 şi să continue în Europa League. De partea cealaltă, formaţia lui Guardiola e obligată să câştige dacă vrea să păstreze şanse reale pentru ocuparea locului întâi în grupă.
Brugge traversează o formă fantastică, fiind pe primul loc în Belgia, la egalitate cu Royale Uninon SG, cu o singură înfrângere în 11 etape. Evoluţiile excelente s-au tradus în Champions League într-o remiză cu PSG şi o victorie cu Leipzig, astfel că formaţia lui Philippe Clement cu siguranţă este plină de încredere înainte de vizita campioanei Angliei.
Performanţele bune din Europa au fost anunţate încă de sezonul trecut, când Vanaken&Co au fost la un pas de optimile Ligii, ţinând-o în şah pe Lazio, în ultima etapă, chiar pe Olimpico (2-2, deşi belgienii au evoluat mai bine de o repriză cu un om în minus).
Totuşi, în perspectiva duelului cu City, premisele nu sunt extrem de favorabile, dacă ne raportăm la recordul avut de Brugge împotriva echipelor engleze în cupele europene. Din 1995, actuala campioană a Belgiei a întâlnit în 12 rânduri formaţii din Regat, nereuşind vreo victorie (3 egaluri şi 9 înfrângeri).
Speranţele gazdelor de marţi sunt legate de forma de moment, de încrederea jucătorilor şi de faptul că în ultimele 4 meciuri în UCL nu au pierdut vreodată. Vorbim de prima serie de 4 partide la rând în istoria lui Brugge în Ligă, în care belgienii rămân neînvinşi.
Charles De Ketelaere este, la 20 de ani, jucătorul cu cel mai mare potenţial din lotul lui Brugge, dar speranţele pentru un rezultat pozitiv în faţa finalistei Champions League de sezonul trecut se vor lega de evoluţia lui Hans Vanaken. Mijlocaşul a devenit un obişnuit al lui Roberto Martinez, care îl convoacă întotdeauna la naţionala Belgiei, iar în acest sezon are cifre fantastice. Mai mult, Vanaken a înscris în fiecare din ultimele 4 partide ale lui Brugge în Ligă, fiind omul mandatat cu fazele fixe şi cu executarea penaltyurilor.
Stafful tehnic are un lot aproape complet pentru confruntarea cu City, doar Providence urmând să absenteze.
- Absenți la gazde în Brugge - Manchester City: Providence (accidentat), Balanta, Mitrovic (incerţi).
Înfrângerea de la Paris, din etapa a 2-a, e istorie pentru City, Guardiola vorbind chiar după meciul contra lui Messi&Co de părţile pozitive din jocul "cetăţenilor". City a dominat categoric acea partidă şi doar Donnarumma şi ghinionul au făcut ca trupa din Manchester să nu plece măcar cu un egal de pe Parc des Princes. Acel eşec nu va avea repercusiuni asupra clasamentului, dacă formaţia de pe Etihad câştigă pe linie până la final: ca urmare a egalului lui PSG cu Brugge, City depinde doar de ea pentru a câştiga grupa şi a merge în optimi din poziţia de cap de serie.
City se simte excelent contra formaţiilor din Belgia, câştigând 5 din ultimele 6 dispute directe. Totuşi, pe Brugge nu a întâlnit-o niciodată în cupele europene, astfel că vom asista la o premieră.
Guardiola a pierdut o singură dată în carieră două partide la rând în grupele Champions League (când antrena pe Bayern, în sezonul 2014-2015), astfel că, dacă judecăm din prisma "tradiţiei", nu ar trebui să existe emoţii pentru "cetăţeni". Totuşi, cu siguranţă că Pep e îngrijorat de modul în care s-a comportat defensiva sa în acest an, în Ligă. Dacă stagiunea trecută Ederson a scos într-un singur meci balonul din propria poartă, în grupe, în ultimele 7 meciuri de UCL, City a primit gol de fiecare dată.
Stafful tehnic nu îl va avea la dispoziţie pe Ferran Torres, accidentat la naţională destul de grav (va lipsi spre 3 luni, după cum a anunţat Pep), dar acest lucru nu ar trebui să conteze. Guardiola îi are la dispoziţie pentru cele 3 posturi din faţă pe Foden, Grealish, Jesus, Sterling sau Mahrez, acesta din urmă având cifre foarte bune în sezonul jucat cu Leicester în Champions League (a marcat de trei ori contra lui Brugge, în acea ediţie a Ligii).
- Absenți la oaspeți în Brugge - Manchester City: Delap, Torres (accidentaţi), Mendy (în închisoare).
City a terminat 0-0 un singur meci din ultimele 55 jucate în cea mai importantă competiţie inter-cluburi din lume. Din acest punct de vedere, probabil că ne va aştepta o nouă partidă spectaculoasă.
Independent de forma excelentă a lui Brugge, diferenţa de valoare dintre cele două formaţii e una uriaşă. Cum în 5 din ultimele 6 partide în UCL ale campioanei Belgiei s-au înregistrat over 2,5 goluri, anticipăm o nouă dispută spectaculoasă, în care City îşi va impune stilul şi va marca de cel puţin două ori. După eşecul de la Paris, elevii lui Guardiola cu siguranţă că vor dori o revanşă şi vor încerca să câştige cât mai categoric.
Predicție: City învinge la cel puţin două goluri - H2(1,5), la o cotă de 1,8, la Superbet
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.
Astazi ajungem la jumatatea grupelor UEFA Champions League. Manchester City si Real Madrid sunt doua formatii ce nu isi permit sa greseasca in deplasarile de diseara. Va invit sa aruncati o privire peste lista Legalbet cu cele mai de Top case de pariuri online din Romania si sa pariati aceasta dubla, cu cel mai bun Bonus de Bun Venit!
Grupa A se dovedeste a fi mult mai complicata pentru PSG si Manchester City. Club Brugge a reusit sa scoata o remiza cu PSG si apoi s-a impus in deplasarea de la RB Leipzig. Astfel de rezultate ii includ pe belgieni in lupta pentru calificarea in optimi.
Trupa lui Pep Guardiola a pierdut la Paris etapa trecuta si astazi City are nevoie de o victorie, altfel risca sa ajunga in Europa League. Cum UCL reprezinta principalul obiectiv al conducerii, ma astept ca cetatenii sa dea totul in aceasta disputa.
In ceea ce o priveste pe Real Madrid, ei bine echipa incepe sa aiba o oarecare frica de debutanta Sheriff Tiraspol. Moldovenii au dovedit ca nimic nu este imposibil si si-au pus ambitia sa o lase pe Real sau Inter acasa.
Cote Club Brugge — Manchester City
Casa de pariuri | 1 | X | 2 | S 2.5 | P 2.5 |
---|---|---|---|---|---|
10.50
|
6.20
|
1.29
|
2.72
|
1.47
|
|
10.50
|
5.50
|
1.29
|
2.52
|
1.53
|
|
10.50
|
6.00
|
1.30
|
—
|
—
|
|
11.00
|
6.25
|
1.29
|
2.55
|
1.52
|
Bonusuri pentru pariuri pe meciul Club Brugge – Manchester City
Champions League: meciurile anterioare din turneu
Faza grupelor
Echipe de start
Philippe Clement
|
antrenor | ||
Jucător | Meciuri | Golaveraj | |
Titulari
|
|||
Simon Mignolet
|
gk. | 2 | -2 |
Clinton Mata
|
df. | 2 | 0 |
Eduard Sobol
|
df. | 2 | 0 |
Jack Hendry
|
df. | 2 | 0 |
Stanley Nsoki
|
df. | 2 | 0 |
Charles De Ketelaere
|
mf. | 2 | 0 |
Hans Vanaken
|
mf. | 2 | 2 |
Kamal Sowah
|
mf. | 2 | 0 |
Mats Rits
|
mf. | 2 | 1 |
Noa Lang
|
mf. | 2 | 0 |
Éder Balanta Álvarez
|
mf. | 2 | 0 |
Rezerve
|
|||
Senne Lammens
|
gk. | 0 | 0 |
Christ-Emmanuel Faitout Maouassa
|
df. | 1 | 0 |
Federico Ricci
|
df. | 1 | 0 |
Ignace Van der Brempt
|
df. | 1 | 0 |
Brandon Mechele
|
df. | 0 | 0 |
Noah Mbamba
|
df. | 0 | 0 |
Ruud Vormer
|
mf. | 1 | 0 |
Bas Dost
|
fw. | 0 | 0 |
José Izquierdo
|
fw. | 0 | 0 |
Nu vor juca
|
|||
Wesley Jobello
|
fw. | 1 | 0 |
Matej Mitrović
|
df. | 0 | 0 |
Nick Shinton
|
gk. | 0 | 0 |
Ruben Providence
|
mf. | 0 | 0 |
Josep Guardiola
|
antrenor | ||
Jucător | Meciuri | Golaveraj | |
Titulari
|
|||
Ederson
|
gk. | 2 | -5 |
Joao Cancelo
|
df. | 2 | 1 |
Rúben Dias
|
df. | 2 | 0 |
Aymeric Laporte
|
df. | 1 | 0 |
Kyle Walker
|
df. | 1 | 0 |
Bernardo Silva
|
mf. | 2 | 0 |
Jack Grealish
|
mf. | 2 | 1 |
Kevin De Bruyne
|
mf. | 2 | 0 |
Phil Foden
|
mf. | 2 | 0 |
Riyad Mahrez
|
mf. | 2 | 1 |
Rodrigo Hernández
|
mf. | 2 | 0 |
Rezerve
|
|||
Scott Carson
|
gk. | 0 | 0 |
Zack Steffen
|
gk. | 0 | 0 |
Alexandr Zinchenko
|
df. | 1 | 0 |
Nathan Aké
|
df. | 1 | 1 |
Raheem Sterling
|
mf. | 2 | 0 |
İlkay Gündoğan
|
mf. | 1 | 0 |
Cole Palmer
|
mf. | 0 | 0 |
Gabriel Jesus
|
fw. | 2 | 1 |
Nu vor juca
|
|||
Ferrán Torres
|
mf. | 1 | 0 |
Benjamin Mendy
|
df. | 0 | 0 |
John Stones
|
df. | 0 | 0 |