Expertul Legalbet Cristian Mihală vă oferă predicția sa pentru partida Tommy Paul - Jiri Vesely, din turul 3 de la Wimbledon.
Meci extrem de echilibtat pentru calificarea în săptămâna a doua de la All England Club. Americanul e mai bine clasat, dar cehul de 28 de ani are atu-urile sale pentru a ajunge în optimile de la Wimbledon.
Tommy Paul: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Tommy Paul a avut parte de întâlniri cu jucători extrem de experimentați în primele două tururi de la Wimbledon și a reușit să treacă mai departe în ambele cazuri în minimum de seturi: 6-1, 6-2, 7-6 cu Fernando Verdasco și 6-2, 6-4, 6-1 de Adrian Mannarino.
Fost câștigător la Roland Garros, la juniori, yankeul a avut parte de o pregătire excelentă pentru Wimbledon. A participat la 3 turnee pe iarbă, înainte de actualul turneu, și a avut evoluții solide: a reușit sferturi de finală la Queen's și Eastborune. În acele competiții, a reușit câteva victorii de prestigiu, așa cum au fost succesele repurtate în fața lui Denis Shapovalov și Jannik Sinner.
Ajuns la 25 de ani, americanul e pentru a doua oară în carieră în turul 3 la un turneu de Grand Slam. În precedenta dată când a atins această fază într-un Mare Șlem (Australian Open 2020), Paul a pierdut fără drept de apel în fața lui Marton Fucsovics (1-6, 1-6, 4-6). De atunci, însă, a adunat mult mai multă experiență, astfel că e de așteptat să gestioneze altfel presiunea.
Cu 3-0 în 2022 în fața jucătorilor de mâna stângă, așa cum e Vesely, Paul îl conduce pe adversarul de vineri cu 2-1 în meciurile directe. În singura dispută jucată pe iarbă, însă, cehul s-a impus.
Jiri Vesely: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Jiri Vesely vine după una dintre partidele carierei, reușind să treacă în turul secund de Davidovich-Fokina, după o partidă maraton, încheiată cu 6-3, 5-7, 6-7(2), 6-3, 7-6(7). Succesul a venit după aproape 4 ore de joc și a avut o componentă extrem de interesantă, în contextul în care adversrul a fost penalizat cu punct pierdut, la minge de meci, în super-tie-break.
Cehul pare că a atins o formă foarte bună în iunie, după ce s-a chinuit realmente pe zgură, în primăvară: a foste eliminat în primul tur în 3 turnee la rând: Estoril, Madrid şi Roland Garros. Pe iarbă, a debutat la Nottingham, unde a cedat la Peninston, tot în manşa inaugurală, dar britanicul se află într-o formă excelentă. În plus, în acea partidă, cehul a jucat foarte bine, în contextul în care vorbim de o dispută care a avut nevoie de 3 tie-breakuri pentru a decide învingătorul.
Înainte de Wimbledon, Vesely a mers la Ilkley, unde a reuşit un sfert de finală, fiind eliminat la capătul altui meci foarte echilibrat de Jack Sock, 6-7, 6-3, 6-7.
Rezultatele uriaşului de 198 cm pe suprafaţa verde nu sunt întâmplătoare, serviciul fiind arma lui de bază. Aceasta l-a ajutat în două rânduri să ajungă în săptămâna a doua la Wimbledon (optimi în 2016 şi 2018). După ce în februarie uimea pe toţi la Dubai - când trecea de Cilic, Bautista Agut, Djokovic şi Shapovalov -, pentru a pierde în cele din urmă finala la Andrey Rublev, Vesely pare să fi atins un nou vârf de formă.
În concluzie, Vesely, fost campion de juiori la Australian Open, pare pus pe fapte mari, însă va conta foarte mult și cum se va recupera după partida cu Davidovich-Fokina, în contextul în care în 2022 a fost forțat să se retragă în două rânduri din partide, din cauza problemelor fizice.
Tommy Paul - Jiri Vesely: Cote la pariuri și pronostic
Bookmakerii îl văd pe Tommy Paul favorit și probabil că ierarhia ATP și rezultatele din primele două tururi sunt argumente solide pentru ca americanul să se impună.
Dacă Vesely va juca la nivel maxim, însă, iar serviciul îi va funcționa la un nivel obișnuit, va oferi o replică foarte puternică. În cele 3 meciuri directe dintre cei doi evocate mai sus, cehul de 28 de ani a câștigat mereu set și, credem noi, la fel o va face și acum.
Ca atare, ne așteptăm la o partidă pe muchie de cuțit, foate echilibrată și optăm pentru un pariu care să fie legat de numărul de seturi din meci: vom asista foarte probabil la un nou maraton, iar cota pentru cel puțin 4 seturi în meci e foarte tentantă (1,57, la 888sport.ro).
Predicție: Peste 3,5 seturi.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.