Tipster-ul Legalbet Marian oferă predicţia sa din tenis pentru meciul Djokovic vs. Etcheverry.
Vineri dimineaţă, 19/01/2024, nu mai devreme de ora 10:30, Novak Djokovic şi Tomas Etcheverry vor juca în turul trei de simplu masculin al competiţiei de Grand Slam de la Australian Open (Australia, hard outdoor). Una dintre casele de pariuri online licenţiate în România – 888sport – ne oferă următoarele cote la victorie pentru cei doi jucători: 1.05 @ Novak Djokovic vs. 9.75 @ Tomas Etcheverry!
NOVAK DJOKOVIC (#1 ATP)
Novak Djokovic (treizeci şi şase de ani) – campion de zece ori pe hardul outdoor al Grand Slam-ului de la Australian Open (record absolut), a declarat după cele două meciuri disputate la ediţia curentă a turneului major de la Melbourne că “nu este în cea mai bună formă posibilă şi nu prezintă cel mai bun joc al lui” şi că overall este “mulţumit de victoriile obţinute, dar nu şi de tenisul pe care l-a practicat”. Cu toate astea, pe măsură ce avansează în competiţii, “Nole” devine din ce în ce mai competitiv, comite din ce în ce mai puţine erori neforţate şi redevine tenismenul de care pare imposibil să treci chiar şi la această vârstă (din punct de vedere fizic arată impecabil, n-are probleme din punct de vedere medical).
● VICTORII Djokovic vs. Etcheverry: 7-6 6-2 (Masters-ul de la Roma, 2023, zgură), 6-3 6-2 (Masters-ul de la Paris-Bercy, 2023, hard indoor)
TOMAS ETCHEVERRY (#32 ATP)
Tomas Martin Etcheverry (douăzeci şi patru de ani) s-a născut şi are reşedinţa la La Plata (Argentina), este jucător de mână dreaptă care execută backhand-ul cu ambele mâini, măsoară în jur de 1,96m (posedă un prim-serviciu eficient) şi beneficiază de suportul antrenorului Walter Grinovero! Prezent pentru a treia oară în carieră pe asfaltul de la Australian Open, argentinianul a obţinut în premieră calificarea-n turul al treilea la această ediţie; fiind un aşa-zis “zgurist” la bază, mi-e destul de greu să cred că ar putea emite pretenţii la victorie-n acest meci – dar cred totuşi că un set şi l-ar putea trece-n cont.
● VICTORII Etcheverry vs. Djokovic: nici o victorie
Novak Djokovic – Tomas Etcheverry: Cote la pariuri şi predicţii pariuri
Mizez pe o partidă (per total) mai echilibrată decât ne-o arată cotele oferite de bookmakeri la victorie celor doi combatanţi – pentru simplul fapt că liderul mondial şi campionul en-titre de la Australian Open nu pare a fi în cea mai bună formă, iar asta s-a văzut destul de clar în cele două meciuri pe care le-a disputat în rundele anterioare cu adversari la îndemână precum croatul Dino Prizmic (6-2 6-7 6-3 6-4) şi australianul Alexei Popyrin (6-3 4-6 7-6 6-3 / unsprezece aşi expediaţi, nici o dublă greşeală comisă, şi-a cedat serviciul de două ori, realizând un total de doar trei break-uri pe parte de retur); de cealaltă parte, sud-americanul a produs deja două mari surprize, eliminând doi colegi de generaţie de ai sârbului – în primul tur a fost vorba de britanicul Andy Murray (6-4 6-2 6-2) şi-n turul al doilea de francezul Gael Monfils (6-4 6-4 6-4 / cinci aşi expediaţi, nici o dublă greşeală comisă, şi-a cedat serviciul o singură dată, realizând un total de patru break-uri pe parte de retur).
● Îţi mulţumim că ai citit acest articol! Rămâi alaturi de noi, deoarece avem zilnic şi mai multe ponturi din tenis şi propuneri de bilete interesante, doar de la casele de pariuri online licenţiate în România!