Expertul Legalbet Cristian Mihală vă oferă predicția sa pentru partida Hammarby - Hacken, din etapa a 11-a din prima ligă suedeză.
Derby mare în Suedia, între locul 3 și liderul la zi. Deși încă este prematur pentru un verdict, un succes al lui Hacken duminică ar putea să îi diminueze enorm șansele la titlu rivalei Hammarby.
Hammarby: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Hammarby a început impresionant actualul sezon, dar în ultimele partide forma a fost pusă puțin sub semnul întrebării. În ultima etapă, gazdele de duminică au pierdut la Varnamo, ceea ce a reprezentat al 4-lea meci fără victorie în ultimele 5 partide.
Ca atare, e nevoie de un succes contra liderului, în weekend, altfel distanța față de locul întâi va crește la 6 puncte, iar echipa ar putea să acuze șocul unei serii de rezultate neconcludente.
Premisele pentru o partidă bună există, dacă ne uităm peste statistică: Hammarby nu a pierdut niciunul din ultimele 12 partide jucate acasă. În plus, în ultimul meci direct cu Hacken, formația lui Marti Cifuentes s-a impus cu un categoric 4-0. Mai mult, în ultimele 5 partide cu adversara din weekend, Hammarby nu a pierdut.
Dovin și Fjoluson nu vor fi pe teren duminică pentru gazde, dar aceste absențe nu au darul să destabilizeze prea mult echipa, în contextul în care stafful tehnic dispune de un lot destul de echilibrat din punct de vedere valoric.
Echipa probabilă:
- Blazevic - Fenger, Magyar, Jeahze, Kurtulus - Sadiku, Andersen, Collander, Lahdo - Swedberg, Ludwigson
Hacken: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Hacken este marea surpriză a campionatului suedez. După un dezamăgitor loc 12 sezonul trecut, formația din Goteborg are parte de o prime treime de sezon de vis. În prezent, echipa e pe locul 1 și visează la titlu, deși probabil că suporterii ar fi mulțumiți la final de stagiune și cu egalarea celei mai bune performanțe din istoria clubului (locul secund, obținut în urmă cu 10 ani).
Interesant e că nimic nu anunța evoluția fantastică a formației norvegianului Per-Mathias Hogmo. În aprilie, oaspeții de duminică pierdeau cu IFK Goteborg pe teren propriu, apoi nu reușeau să se impună în alte două meciuri și se părea că startul bun de sezon a fost o întâmplare. Stafful tehnic a știut însă să aducă unitate la nivel de lot, iar de atunci Hacken a mărșăluit: 5 victorii din 5 partide și un prim loc total neașteptat în campionatul Suediei.
La seria aceasta a contat enorm ofensiva, oaspeții având de departe cel mai bun atac din ligă, cu 22 de goluri în 10 partide. Hacken propune în general un fotbal spectacol, dovadă în acest sens și cele 14 goluri primite (cu unul mai puțin decât Varberg, prima formație aflată deasupra liniei retrogradării).
Pentru duelul cu Hammarby, tehnicianul norvegian al oaspeților are câteva probleme, dar nimic care să îi dea planurile peste cap. Benie Traore, un tânăr ivorian de mare perspectivă, este accidentat, însă mult mai mult va conta absența lui Abrahamsson (suspendat).
Echipa probabilă:
- Rasheed - Hovland, Hammar, Totland, Lund - Rygaard, Gustafson - Berggren, Bengtsson, Uddenas - Jeremejeff
Hammarby - Hacken: Cote la pariuri și pronostic
Chiar dacă oaspeții sunt primii în clasament, prezența lor acolo e o reală surpriză. După 10 etape, nu mai poate fi vorba de o conjunctură, dar diferența dintre cele două formații există și pare a fi în favoarea lui Hammarby, cu toate că în prezent clasamentul spune altceva.
În ciuda faptului că sunt doar pe 3 în campionat, gazdele din acest weekend sunt neînvinse pe teren propriu, unde au primit doar 4 goluri în acest sezon. Acest lucru ar putea conta în economica rezultatului final, dar cert e un lucru: ambele echipe știu cât de important e acest meci și vor încerca să facă tot ce depinde de ele pentru a nu pierde.
Anticipăm un meci extrem de echilibrat, iar oaspeții - deși în general propun un fotbal total, bazat pe atac -, credem că de data asta vor fi mult mai aplecați pe faza defensivă. Dacă Hammarby nu a pierdut acasă, Hacken e la rândul ei neînvinsă în partidele din deplasare, în actuala stagiune, astfel că vorbim de o dispută între două formații foarte apropiate ca formă, chiar dacă valoarea ar înclina, pe hârtie, în favoarea gazdelor. Vom alege opțiunea de pariere "X" pauză sau final, cota oferită de Superbet pentru o astfel de selecție fiind excelentă: 1,8.
Predicție: PsF X.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.