Expertul Legalbet, Karbacher, vă recomandă un meci din Liga 1 (play-out), la o cotă de 1.45
Liga 1 Betano - play-out |
Etapa | 1 |
Data | 9 martie 2018 |
Ora | 18:00 |
Oraş | Botoşani |
Stadion | "Municipal" |
TV | Telekom Sport, Digi Sport & Look |
FC Botoşani
FC Botoșani a câştigat meciul disputat pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaș, cu scorul de 1-0, în ultima etapa a sezonului regular. Unicul gol al partidei a fost marcat de de Mihai Roman în minutul 37, care a transformat o lovitură de la 11 metri. Astfel, botoșănenii şi-au luat revanşa în faţa lui Gaz Metan pentru înfrângerea suferită în tur la Mediaș, când au pierdut cu 1-0.
Echipa antrenată de Costel Enache a terminat sezonul regular pe locul 7, având 39 de puncte, la fel ca şi CSM Politehnica Iași și Dinamo București, însă a ratat calificarea în play-off, pentru a treia oară consecutiv. Până la meciul cu Gaz Metan Mediaș din ultima etapă, "roș-alb-albaştrii" au avut rezultate foarte slabe, câştigând un singur punct în 6 etape. Cu un bilanţ atât de slab, ei nu aveau cum să prindă un loc de play-off...
După înjumătățirea punctelor, gruparea din Botoșani va începe în play-out cu 20 de puncte și va încerca să se claseze pe primul loc. Principalul adversar va fi Dinamo București, care surprinzător a ratat calificarea în play-out. Totuși, cel mai important obiectiv al moldovenilor este de a câștiga Cupa României, competiție în care vor juca pe 13 martie, în sferturile de finală, acasă, cu CSM Politehnica Iași.
FC Botoșani a jucat recent cu Juventus, pe 4 februarie, acasă, însă chiar dacă a dominat meciul, nu a reușit să scrie nici un gol, rezultatul final fiind de 0-0. Cele 2 puncte pierdute i-au costat scump pe moldoveni, care vor încerca acum să-i bată pe cei de la Juve, pentru a debuta cu bine în play-out și mai ales, pentru ca jucătorii să aibă un moral bun înaintea partidei din Cupă cu CSM Poli Iași. Gazdele nu au jucători accidentaţi sau suspendaţi pentru meciul cu Juventus București, cu excepţia atacantului Lóránd Fülöp, care se află în perioada de recuperare, după ce a suferit o ruptură de ligament încrucişat, leziune de ligament colateral şi ciupitură de menisc.
Costel Enache: "În mod normal lucrurile aşa ar trebui să se desfăşoare. Fără să afectăm rezultatele din acest an, pentru că e important pentru moral. Victoriile îţi aduc un anumit statut, victoriile îţi aduc victorii şi atrag oamenii la stadion. Sub nicio formă nu trebuie să sacrificăm rezultatul pentru obiective viitoare, dar trebuie avut foarte mare grijă în a pregăti viitorul şi aici e nevoie de foarte multă participare, comunicare şi o strategie la nivelul clubului. Vorbim zi de zi, ştim ce avem de făcut şi odată cu încheierea campionatului şi începerea părţii a doua cred că trebuie să găsim soluţii pentru a ne pregăti pentru viitor".
Florin Acsinte: "Cu şase puncte câştigate în acest debut de play-out luăm prima opţiune la locul 7. Dinamo nu ne este cu nimic superioară, iar echipa a demonstrat acest lucru şi în sezonul regular. Cu Juventus avem de luat o revanşă după remiza din prima parte a sezonului de pe teren propriu, remiză care ne-a costat foarte scump. Eu am încredere că noi ne vom ridica, vom munci mult mai mult şi vom putem să strângem punctele necesare pentru a câştiga acest play-out".
► Următorul adversar: Dinamo Bucureşti (acasă)
Echipa probabilă |
Cobrea Unguruşan, G. Miron, A. Burcă, Acsinte Oaidă, Tincu M. Roman, V. Achim, Moruţan Golubović |
Antrenor: Costel Enache |
Accidentat: L. Fülöp |
Suspendaţi: nu există |
Rezerve: E. Pap, Dumitraş, Muşat, Chitoșcă, Serediuc, Golofca, Axente |
Jucătorii care vor fi suspendaţi în prima etapă a Ligii 1 Betano, play-off & play-out
Juventus Bucureşti
Juventus Bucureşti a rezistat 64 de minute fără a primi gol în meciul disputat pe teren propriu, la Ploieşti, cu CFR Cluj, în ultima etapă a sezonului regular. Până la urmă, "feroviarii" s-au impus cu scorul de 2-0, datorită golurilor marcate de Billel Omrani (64) şi Alexandru Ioniţă II (67). În meciul tur disputat în Gruia, echipa clujeană a câștigat cu același scor.
Echipa antrenată de Marius Baciu s-a clasat la finalul sezonului regular pe ultimul loc, având 11 puncte în 26 de partide disputate. De când a promovat în Liga 1 Betano, gruparea din Colentina a câștigat un singur meci, acasă cu Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 2-1, în rest a avut 8 rezultate de egalitate și 17 înfrângeri. "Alb-albaștri" au avut cel mai slab atac din campionat, înscriind doar 12 goluri și cea mai slabă apărare, primind nu mai puțin de 47 de goluri.
În acest an, cu Marius Baciu antrenor, Juve nu a reușit să înscrie niciun gol în cele 4 meciuri disputate, având 2 remize albe în deplasare cu FC Botoșani și Gaz Metan Mediaș și 2 înfrângeri pe teren propriu cu FC Viitorul (0-1) și CFR Cluj (0-2). În sezonul regular Juventus Bucureşti a fost antrenată de Danel Opriţa (etapele 1-7), Marin Barbu (etapele 8-22) şi Marius Baciu (etapele 23-26).
După înjumătățirea punctelor, Juventus a rămas pe ultimul loc în clasament, având 6 puncte, însă poate spera în continuare la evitarea retrogradării, pentru că se află la 4 puncte de locul 6, care este de baraj. La cum a jucat în cele 4 meciuri din acest an, în care doar s-a apărat, locul de baraj e maximum ce ar putea spera echipa din Colentina.
Va urma un meci pe "Municipalul" botoșănean, acolo unde a Juventus a reușit un surprinzător 0-0 în primul meci disputat în acest an. Obiectivul este de a obține din nou un punct la Botoșani, însă rămâne de văzut dacă va mai reuși, pentru că adversara va juca cu mult mai multă ambiție, întrucât cele 2 puncte pierdute a costat-o la final calificarea în play-off. Oaspeţii nu au jucători accidentaţi sau suspendaţi pentru meciul cu de la Botoşani.
► Următorul adversar: ACS Poli Timişoara (acasă)
Echipa probabilă |
Drăghia Kardes, Wallace, Leca, Fl. Ștefan Acolatse Rabeï, V. Gheorghe, Băjenaru, Nicoară Elek |
Antrenor: Marius Baciu |
Accidentat: Măzărache |
Suspendaţi: nu există |
Rezerve: Stoian, G. Simion, D. Popescu, C. Petre, C. Ciobanu, Constantinescu, S. Drăghici |
Meciurile all-time din Liga 1 Betano
15.09.2017: Juventus București - FC Botoșani 0-2 (Etapa 10)
Au marcat: 0-1 Laurenţiu Buş (30), 0-2 Mihai Roman (76)
04.02.2018: FC Botoșani - Juventus București 0-0 (Etapa 23)
Au marcat: -