Tipster-ul Legalbet Marian oferă predicţia sa din tenis pentru meciul Marozsan vs. Monfils.
Luni dimineaţă, 08/01/2024, nu mai devreme de ora 07:30, Fabian Marozsan şi Gael Monfils vor juca în primul tur de simplu masculin a competiţiei ATP World Tour de la Auckland (Noua Zeelandă, hard outdoor). Una dintre casele de pariuri online licenţiate în România – 888sport – ne oferă următoarele cote la victorie pentru cei doi jucători: 2.35 @ Fabian Marozsan vs. 1.60 @ Gael Monfils!
FABIAN MAROZSAN (#64 ATP)
Fabian Marozsan (douăzeci şi patru de ani) s-a născut la Budapesta (Ungaria) şi are reşedinţa la Erd (Ungaria), este jucător de mână dreaptă care execută backhand-ul cu ambele mâini, măsoară în jur de 1,93m şi beneficiază de suportul antrenorului Gyorgy Balazs! Anul trecut a fost unul al premierelor pentru maghiar – a debutat la nivel ATP World Tour, la nivel de competiţii de Grand Slam, a reuşit primele două sferturi de finală pe hardul outdoor al Masters-ului de la Shanghai (China) şi pe hardul indoor de la Sofia (Bulgaria) şi-o victorie răsunătoare cu Carlos Alcaraz (6-3 7-6) pe zgura de la Roma.
● VICTORII Marozsan vs. Monfils: nu au jucat
GAEL MONFILS (#74 ATP)
Gael Monfils (treizeci şi şapte de ani) s-a născut la Paris (Franţa) şi are reşedinţa la Geneva (Elveţia), este la rându-i dreptaci şi execută reverul cu ambele mâini, măsoară în jur de 1,93m şi beneficiază de suportul cuplului de antrenori format din Peter Lucassen & Mikael Tillstrom! Deşi a evoluat mai puţin decât în mod normal pe parcursul sezoanelor anterioare, a cucerit două titluri în anul 2020 (Montpellier & Rotterdam – hard indoor), unul în anul 2022 (Adelaide – hard outdoor) şi unul în anul 2023 (Stockholm – hard indoor). Deşi mulţi se retrag la vârsta lui, show-man-ul francez e într-o formă fizică de zile mari!
● VICTORII Monfils vs. Marozsan: nu au jucat
Fabian Marozsan – Gael Monfils: Cote la pariuri şi predicţii pariuri
Mizez pe o partidă (per total) echilibrată – deoarece pentru veteranul francez acesta va fi primul meci oficial din sezonul regulat (şi va avea nevoie de ceva game-uri pentru a se adapta la condiţii şi suprafaţa de joc de la Auckland), iar maghiarul se mobilizează exemplar atunci când de cealaltă parte a fileului se află adversari cu nume “grele”. Fabian Marozsan a debutat în acest an cu două înfrângeri pe hardul outdoor al turneului ATP de la Hong Kong – la dublu Marozsan/Ofner vs. Erler/Miedler (4-6 7-6 8-10), iar la simplu n-a putut emite pretenţii în faţa unui alt veteran – spaniolul Roberto Bautista-Agut (2-6 3-6 / şapte aşi expediaţi, patru duble greşeli comise, şi-a adjudecat doar trei puncte pe care le-a jucat cu a doua minge de serviciu, pe care şi l-a cedat de patru ori, realizând un singur break pe parte de retur).
● Îţi mulţumim că ai citit acest articol! Rămâi alaturi de noi, deoarece avem zilnic şi mai multe ponturi din tenis şi propuneri de bilete interesante, doar de la casele de pariuri online licenţiate în România!