Tipster-ul Legalbet Marian oferă predicţia sa din tenis pentru meciul Seidel vs. Sabalenka.
Duminică dimineaţă, 14/01/2024, nu mai devreme de ora 12:00, Ella Seidel şi Aryna Sabalenka vor juca în primul tur de simplu feminin al competiţiei de Grand Slam de la Australian Open (Australia, hard outdoor). Una dintre casele de pariuri online licenţiate în România – 888sport – ne oferă următoarele cote la victorie pentru cele două jucătoare: 14.00 @ Ella Seidel vs. 1.02 @ Aryna Sabalenka!
ELLA SEIDEL (#172 WTA)
Ella Seidel (optsprezece ani) s-a născut la Hamburg (Germania) şi are reşedinţa la Kuhlungsborn, Rostock (Germania) – este jucătoare de mână dreaptă care execută backhand-ul cu ambele mâini, măsoară în jur de 1,76m şi se poate lăuda cu o finală de dublu la junioare la nivel de Grand Slam-uri, pe hardul outdoor de la US Open! Anul trecut a debutat pe tabloul principal al unui turneu de nivel WTA Series Tour pe zgura de la Hamburg (Germania) şi-a terminat sezonul cucerind ITF-ul de la Bratislava (hard indoor) şi ajungând în faza sferturilor de finală de la Andorra challenger (hard indoor). Prezentă în premieră la Australian Open din postura de profesionistă, a izbutit să treacă de faza calificărilor cu succes!
● VICTORII Seidel vs. Sabalenka: nu au jucat
ARYNA SABALENKA (#2 WTA)
Aryna Siarhiejeuna Sabalenka (douăzeci şi cinci de ani) este nimeni alta decât campioana en-titre a Grand Slam-ului de la Australian Open – după o finală cu kazaca Elena Rybakina (4-6 6-3 6-4), acesta fiind primul trofeu major (la simplu) pe care bielorusa l-a câştigat (a mai pierdut o finală de US Open); avusese mai mult succes înainte la dublu – campioană la US Open (2019) şi Australian Open (2021). Fostă număr unu mondial atât la simplu (11/09/2023), cât şi la dublu (22/02/2021), tenismena antrenată de Anton Dubrov a debutat în sezonul regulat cu o finală pe hardul outdoor de la Brisbane WTA!
● VICTORII Sabalenka vs. Seidel: nu au jucat
Ella Seidel – Aryna Sabalenka: Cote la pariuri şi predicţii pariuri
Mizez pe o partidă controlată în totalitate de bielorusă, dar sunt de părere că aceasta va avea nevoie de ceva game-uri de adaptare la suprafaţa de joc şi condiţiile de la “Melbourne Park” – în timp ce adolescenta nemţoaică are un oarecare avantaj oferit de faptul că a disputat deja trei meciuri oficiale în calificările Grand Slam-ului de la Australian Open! Ella Seidel a trecut rând pe rând de americanca Elizabeth Mandlik (6-3 2-6 6-4), a profitat de abandonul britanicei Francesca Jones (6-3 6-7 4-4 ret.) şi-a produs surpriza în ultima fază a calificărilor în faţa americancei Hailey Baptiste (6-0 6-4 / un singur as expediat, patru duble greşeli comise, a salvat toate cele patru mingi de break oferite oponentei şi nu şi-a cedat deloc serviciul, fructificând patru din cele unsprezece oportunităţi de break procurate pe retur). De cealaltă parte, Aryna Sabalenka a reeditat finala de anul trecut de la Australian Open în singurul turneu onorat cu prezenţa în acest an – cedând clar finala de la Brisbane WTA în faţa Elenei Rybakina (0-6 3-6).
● Îţi mulţumim că ai citit acest articol! Rămâi alaturi de noi, deoarece avem zilnic şi mai multe ponturi din tenis şi propuneri de bilete interesante, doar de la casele de pariuri online licenţiate în România!