Joi, de la ora 21:45, pe “Opus Arena”, avem meciul Croația - Turcia, din grupa D a preliminariilor pentru Euro 2024.
Nu vor fi emoții pentru calificarea Croației la Europeanul de anul viitor. Băieții lui Dalic conduc în grupa D, cu 10 puncte în patru runde, dar cel mai important este cum joacă. Au incasat un singur gol, la unica disputa pe care nu au castigat-o, 1-1 cu Țara Galilor. Iar atunci au primit gol la singurul șut pe poarta al adversarilor.
La ultima partidă din calificări, Croația a trecut de Armenia, în deplasare, scor 1-0. Singurul gol al disputei a fost marcat de Kramaric. Croații au dominat meciul, avand 27 de șuturi spre poartă, nouă cornere și 63% posesie.
Probabil ne-am aștepta ca medaliata cu bronz de la Mondial sa domine si urmatorul meci, jucat acasa? Deși sunt șanse sa se intample în continuare asta, Dalic are, pentru prima oară în mulți ani, o mare problema. Iar aceasta este legata de ofensiva, acolo unde oricum Croația n-a avut un mare atacant de cand Suker spulbera sperantele “tricolorilor” blonzi.
Livaja și-a anunțat retragerea de la națională. De data asta definitiv, deși era considerat un fotbalist pe care Dalic se poate baza în continuare. Au fost certuri cu selectionerul care au dus la acest rezultat? Probabil. Petkovic și Kramaric sunt accidentati, la fel și Perisic. Jucătorul lui Tottenham s-ar putea sa revina abia în preajma Euro 2024. În ceea ce-i privește pe cei doi atacanti menționați anterior, situația lor nu e clară. Dalic a zis ca se va decide după ultimul antrenament.
Luka Modric - La 38 de ani, Modric mai are energie sa joace pentru Real Madrid și pentru Croația. Dar se pare ca nu constant. Acesta e primul sezon în care vedem cum fostul Balon de Aur a fost trecut pe plan secund de Ancelotti. Doar un singur meci ca titular în ultimele patru disputate de “albi”. La națională, Modric a fost însă mereu liderul. Are 168 de selecții și 24 de reușite. A fost instrumental pentru ultimele succese ale Croației, fiind mereu capabil sa controleze jocul cu o precizie de chirurg.
Nu vad alta solutie in afara de Musa ca atacant central. De urmărit însă dacă Dalic va prefera un 4-4-1-1 sau un 3-5-1-1 ca sistem de joc, dar tind sa cred ca nu va merge pe formula mai defensiva (a doua), tinand cont de faptul ca meciul se joacă acasă.
Echipa probabila: Livakovic; Juranovic, Vida, Gvardiol, Sosa; Modric, Brozovic, Kovacic; Pasalic, Musa, Brekalo
Cumva, Turcia reușește mereu în ultima perioada sa fie o dezamăgire. Asta deși continua sa aiba jucători de valoare. Pentru ultimul Mondial, turcii au fost eliminati la baraj, de Portugalia. La precedentul Euro au reușit sa se califice, însă au pierdut toate partidele din faza grupelor, marcand un singur gol.
E mai greu sa nu avansezi din aceste preliminarii, dar Turcia pare sa fi “acceptat” provocarea. Egalul cu Armenia, din ultima runda, 1-1, a cam complicat lucrurile, desi Turcia are 10 puncte adunate în cinci meciuri, 8-6 golaveraj. Un singur eșec, 0-2 contra Croației.
- Doar de doua ori a depasit Turcia faza grupelor la un turneu final european;
Problema Turciei în aceste preliminarii? Atacul. Și nu pentru că nu sunt faze de poarta, ci pentru ca finalizarile sunt lamentabile. Stefan Kuntz dispunea de niște băieți care abia au cateva goluri pentru nationala. Tosun, acum la Besiktas, e cel mai bun marcator al Turciei dintre fotbaliștii încă in activitate (18 reușite), dar nu reprezenta o solutie pentru tehnicianul neamt. Fostul atacant din Premier League a înscris singurul gol al ultimei victorii a Turciei contra Croației, în 2017.
- Vincenzo Montella a preluat rolul de selectioner al Turciei si se va afla la prima partida pe banca acestei nationale.
Hakan Çalhanoğlu - Titular fix la Inter, Hakan Çalhanoğlu e liderul acestei nationale a Turciei. El coordonează jocul și bate fazele fixe. Știm cu toții ce sut poate sa aiba “decarul”, însă uneori mi se pare ca evolueaza mult prea jos. Am mai văzut acest complex și la alți jucători de genul - încearca sa le facă pe toate, tocmai presați de acest rol de lider. La Inter, Hakan nu are chiar aceeași presiune. Sunt alți fotbaliști desemnați sa faca diferenta. La Turcia pe cine sa se bazeze? Pe Under?
Demiral este suspendat, dar asta nu inseamna neaparat că vor fi probleme în apărare. Turcia are trei-patru soluții viabile pe postul de fundaș central.
Echipa probabila: Cakir; Celik, Ayhan, Soyuncu, Ozkacar; Yuksek; Kahveci, Kokcu, Calhanoglu, Akturkoglu; Yilmaz
Ambele formații se confruntă cu probleme în atac. Croația abia are fotbalisti ofensivi disponibili, din cauza unor accidentări, în timp ce Turcia se bazează pe jucători cu prea puțină experiență și reușite. În tur, croații s-au impus cu 2-0, deși meciul a fost dominat de echipa gazda. Dar așa cum spuneam, Turcia are serioase probleme la finalizare.
În principiu, niciuna dintre echipe nu are nevoie sa forțeze. Turcia se mulțumește clar cu un egal, pentru ca s-ar menține pe locul secund indiferent de ce se intampla cu Armenia și Țara Galilor. E foarte posibil să asistăm la o tatonare prelungită pentru primele 30 de minute, iar jocul sa continue sa se desfasoare preponderent la mijlocul terenului.
In ultimele 20 de meciuri, Croația a încasat mai mult de un gol în doar trei ocazii. Mai multe pronosticuri din preliminariile pentru Euro pot fi consultate aici!