ŢSKA Sofia - CFR Cluj: cote la pariuri şi statistici
CFR Cluj va juca primul meci din Grupa A la Sofia, cu ȚSKA, pe stadionul "Vasil Levski". Ministerul Sănatăţii din Bulgaria a permis accesul a 30% din capacitatea stadionului pentru suporteri, adica 12.824 de locuri. Meciul va avea loc joi 22 octombrie 2020, de la ora 19:55, va fi arbitrat e turcul Halil Umut Meler şi va putea fi urmărit în direct la Telekom Sport 1, Digi Sport 1 și Look Sport.
ȚSKA Sofia revine în grupele Europa League după 10 ani
ȚSKA Sofia a jucat ultima dată în grupele Europa League în sezonul 2010-2011, când s-a clasat pe ultimul loc cu 3 puncte, după FC Porto 16 puncte, Beşiktaş JK 13 puncte şi Rapid Viena 3 puncte. De atunci bulgarii au mai trecut de câteva tururi preliminare însă nu au mai reuşit să se califice în grupe, fiind eliminaţi de Steaua Bucureşti, NŠ Mura, Zimbru Chişinău, FC København şi Zorya Luhansk. "The Armyme" au 31 de titluri în campionatul Bulgariei, însă ultimul a fost câştigat în sezonul 2007-2008. În acest sezon, echipa antrenată de Stamen Belchev se află după 9 etape disputate în Efbet League pe locul 4, cu 14 puncte, la 5 puncte de liderul Lokomotiv Plovdiv. În ultima etapă din efbet League, "The Reds" au terminat la egalitate, 1-1 în deplasare cu Beroe Stara Zagora, după ce cu un meci în urmă a mai avut o remiză "afară", 2-2 cu Etar Veliko Tarnovo. Trebuie de reţinut că în ultimele 9 sezoane titlul a fost câştigat doar de Ludogorets Razgrad.
Parcursul european al bulgarilor
Turul I preliminar Europa League, ȚSKA Sofia - FC Sirens 2-1 (Ahmed Ahmedov 75, Ali Sowe 90+1 - Maia Da Silva 69)
Turul II preliminar Europa League, ȚSKA Sofia - FC BATE Borisov 2-0 (Ali Sowe 44, Graham Carey 90+5)
Turul III preliminar Europa League, ȚSKA Sofia - B36 Tórshavn 3-1 (Ali Sowe 27, Georgi Yomov 38, Jules Keita 83 - Sebastian Pingel 61)
Play-off Europa League, FC Basel - ȚSKA Sofia 1-3 (Arthur Mendonça Cabral 54 penalty - Tiago Rodrigues 72, Tiago Rodrigues 88, Ahmed Ahmedov 90+7)
Lotul trimis la UEFA
Portari: Gustavo Busatto, Dimitar Evtimov, Ivaylo Iliev
Fundaşi: Valentin Antov, Aleksandar Buchkov, Plamen Galabov, Jurgen Mattheij, Bradley Mazikou, Ivan Turitsov, Thibaut Vion, Amos Youga, Petar Zanev
Mijlocaşi: Stefano Beltrame, Graham Carey, Geferson, Younousse Sankharé, Tiago Rodrigues, Emil Tsenov, Georgi Yomov
Atacanţi: Ahmed Ahmedov, Henrique, Jules Keita, Mark-Emilio Papazov, Adalberto Peñaranda, Jerome Sinclair, Ali Sowe
Antrenor: Stamen Belchev (7 mai 1969)
Echipa probabilă a lui ȚSKA Sofia: Busatto - Galabov, Antov, Mattheij, Mazikou - Geferson, Youga - Yomov, Sankharé, Keita - Sowe. Antrenor: Stamen Belchev.
CFR Cluj vrea din nou în 16-imile Europa League
CFR Cluj a avut în urmă cu un an un parcurs foarte bun în cupele europene în care a jucat în Liga Campionilor cu FC Astana, Maccabi Tel-Aviv, Celtic Glasgow şi Slavia Praga iar în Europa League cu Lazio Roma, Celtic Glasgow, Stade Rennes şi FC Sevilla. "Los Nervionenses" i-au eliminat pe "feroviari" în şaisprezecimi, după 1-1 în Gruia şi 0-0 pe "Estadio Ramón Sánchez Pizjuán", câştigând ulterior trofeul. Echipa antrenată de Dan Petrescu are o grupă mai uşoară în acest sezon, cu AS Roma, Young Boys Berna şi ȚSKA Sofia şi are ca obiectiv să treacă de faza grupelor. "Alb-vişinii" sunt după 7 etape jucate în sezonul regular al Ligii 1 pe locul 3, la 6 puncte de liderul Universitatea Craiova, pentru că au folosit în unele meciuri mulţi jucători de rezervă, concentrându-se la meciurile europene. Astfel, Sepsi Sfântu Gheorghe sau Chindia Târgoviște au reuşit să plece neînvinse de la Cluj, iar FC Viitorul să smulgă un punct campioanei la Ovidiu.
Parcursul european al românilor
Turul I preliminar Liga Campionilor, FC Floriana - CFR Cluj 0-2 (Mike Cestor 53, Cătălin Golofca 90+7)
Turul II preliminar Liga Campionilor, CFR Cluj - Dinamo Zagreb 2-2, 5-6 penalty (Michaël Pereira 64, Gabriel Debeljuh 90+3 - Amer Gojak 14, Lirim Kastrati 78)
Turul III preliminar Europa League, Djurgårdens IF - CFR Cluj 0-1 (Paulo Vinícius 55)
Play-off Europa League, CFR Cluj - Kuopion Palloseura 3-1 (Mario Rondón 5, 56, Gabriel Debeljuh 42 - Aniekpeno Udoh 90+1)
Lotul trimis la UEFA
Portari: Cristian Bălgrădean, Grzegorz Sandomierski
Fundași: Andrei Burcă, Mario Camora, Denis Ciobotariu, Mike Cestor, Cristian Manea, Mateo Sušić, Paulo Vinícius
Mijlocași: Adrian Alexandru-Păun, Alexandru Chipciu, Valentin Costache, Ciprian Deac, Damjan Đoković, Raul Haiduc, Ovidiu Hoban, Cătălin Itu, Michaël Pereira
Atacanți: Gabriel Debeljuh, Dodi Joca, Billel Omrani, Mario Rondón, Jakub Vojtuš
Antrenor: Dan Petrescu (22 decembrie 1967)
Echipa probabilă a lui CFR Cluj: Bălgrădean - Sušić, Burcă, Paulo Vinícius, Camora - Đoković, Hoban, Alexandru-Păun - C. Deac, Debeljuh, Chipciu. Antrenor: Dan Petrescu.
ȚSKA Sofia - CFR Cluj - informaţii şi statistici
- Echipa antrenată de Stamen Belchev este pe locul 4 în campionatul Bulgariei
- "The Reds" au marcat 10 goluri în acest sezon din Europa League
- Sofioţii vor juca în etapa următoare în Grupa A în deplasare cu AS Roma, pe 29.10.2020
- "The Armymen" au pierdut în ultimele 12 meciuri jucate acasă în UEL doar cu FC København
- ȚSKA Sofia a marcat în acest sezon în fiecare meci jucat în Europa League cel puţin 2 goluri
- Echipa antrenată de Dan Petrescu este pe locul 3 în campionatul României
- "Alb-vişinii" au o singură înfrângere în ultimele 8 meciuri jucate în Europa League
- Ardelenii vor juca în etapa următoare în Grupa A acasă cu Young Boys Berna, pe 29.10.2020
- "Feroviarii" au câştigat "afară" în Europa League cu FK Jagodina, FC Alashkert, Rennes şi Djurgårdens
- CFR Cluj a jucat de 15 ori în deplasare în Europa League şi a avut doar rezultate de sub 2,5 goluri
ȚSKA Sofia - CFR Cluj - ponturi pariuri
În această grupă AS Roma este considerată favorită la casele de pariuri autorizate de a termina pe primul loc. CFR Cluj şi Young Boys Berna au şanse egale pentru locul 2, în timp ce ȚSKA Sofia nu pare ar avea şanse la 16-imi. Fotbalul din Bulgaria şi România este la pământ, ambele ţări fiind eliminate de la EURO 2020, în semifinalele barajului de Ungaria şi Islanda. Nici la nivel de club bulgarii şi românii nu prea au ce căuta prin cupele europene, an de an fiind eliminaţi încă din tururile preliminare. Vecinii de la sud de Dunăre au mai scos capul prin Europa doar prin Ludogoreţ Razgard, aflată şi ea în regres, în timp ce ai noştri doar prin CFR Cluj, campioana din ultimii 3 ani. "Feroviarii" au un lot mai experimentat decât al sofioţilor, însă vor trebui să demonstreze acest lucru pe teren. Recomandarea mea este de a paria că nu vor înscrie ambele echipe şi că în meci nu se vor marca mai mult de 2 goluri.