West Ham - Sheffield United se joacă sâmbătă, de la ora 17:00, la Londra și reprezintă o partidă din etapa a 7-a a Premier League, cel mai puternic campionat din lume.
West Ham: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Învinşi de Liverpool cu 3-1 weekend-ul trecut, jucătorii lui West Ham au fost certaţi de managerul David Moyes, care a spus public că "astfel de erori defensive nu trebuie să se mai repete". "Ciocănarii" au reuşit să facă un meci solid defensiv la mijlocul acestei săptămâni, în Cupa Ligii, dar victoria contra modestei Lincoln (1-0), în deplasare, era una firească, având în vedere diferenţa de valoare.
În ciuda eşecului de pe Anfield, startul de sezon al gazdelor de sâmbătă a fost unul reuşit. Băieţii lui Moyes au reuşit să adune 10 (sau mai multe) puncte din primele 6 partide pentru abia a 5 oară în ultimul deceniu şi jumătate, astfel că ambiţiile europene sunt cât se poate de justificate.
Pe teren propriu, West Ham a devenit o adevărată forţă, câştigând 5 din ultimele 6 partide jucate pe London Stadium. E adevărat, problemele defensive şi-au făcut apariţia şi în această serie, în doar una dintre dispute Areola terminând partidele fără a fi nevoit să scoată balonul din plasă.
Cu un Bowen irezistibil în continuare în flancul drept, West Ham a câştigat enorm în acest sezon prin venirile lui Alvarez şi Ward-Prowse. Primul este un metronom la mijlocul terenului, recuperând foarte multe mingi, în timp ce fostul căpitan al lui Southampton a devenit creierul echipei. Specialist al loviturilor libere, "JWP" e la un gol distanţă de a egala recordul lui Beckham de goluri din faze fixe în Premier League.
- West Ham, formaţia probabilă: Areola - Coufal, Zouma, Aguerd, Emerson - Alvarez, Soucek - Bowen, Ward-Prowse, Paqueta - Antonio
Sheffield United: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Cu un egal şi 5 înfrângeri în primele 6 partide ale sezonului, Sheffield United vine după "masacrul" de pe teren propriu cu Newcastle. "Săbiile" au suferit weekendul trecut cel mai umilitor eşec din istorie, pierzând cu 8-0 în faţa formaţiei lui Eddie Howe.
Postul lui Paul Heckingbottom a devenit tot mai fragil în contextul rezultatelor din actuala stagiune, dar managerul are încă susţinerea vestiarului, astfel că e foarte posibil să i se mai acorde timp. Pentru asta e nevoie de puncte şi e o mai bună gestionare defensivă, nou-promovata având cea mai slabă apărare din Premier League, cu 17 goluri încasate.
Duelurile cu West Ham nu au fost pe placul formaţiei din Sheffield în istoria recentă, aceasta câştigând doar 4 din ultimele 16 dueluri directe contra londonezilor.
Forma slabă a oaspeţilor de sâmbătă vine şi în contextul în care echipa nu a fost întărită substanţial în vară, astfel că "săbiile" au puţine argumente în faţa formaţiilor tari. Gustavo Hamer e probabil marele pariu al staffului tehnic pentru etapa a 7-a, mijlocaşul reuşind să marcheze în ultimele două deplasări ale echipei (ambele înfrângeri, scor 2-1).
- Sheffield United, formația probabilă: Foderingham - Ahmedhodzic, Egan, Robinson - Bogle, Hamer, Vinicius Souza, McAtee, Thomas - McBurnie, Archer
West Ham - Sheffield United: Cote la pariuri și pronostic
Ultimele 4 meciuri jucate de West Ham pe propriul stadion s-au încheiat cu acelaşi scor pe tabelă, 3-1, în trei dintre cazuri "ciocănarii" fiind cei care s-au bucurat la final.
Probabil Sheffield United va încerca să fie cât mai compactă şi să evite o nouă sarabandă de gafe în apărare, dar nu credem că, indiferent de cât de disciplinaţi vor fi fundaşii lui Paul Heckingbottom, se pot opune victoriei lui West Ham, o formaţie mult mai valoroasă şi aflată într-o dispoziţie de joc excelentă.
- Predicție: Victorie West Ham (cotă 1,5 la MrBit).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.