Expertul Legalbet Cristian Mihală vă oferă predicția sa pentru partida Villarreal - Elche, din etapa a 4-a din La Liga.
Duel între două echipe care au obiective diametral opuse în acest sezon. Villarreal visează să revină în Champions League, în timp ce Elche are un singur țel: să se salveze de la retrogradare.
Villarreal: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
"Submarinul" a avut parte de un start de sezon extrem de complicat din punct de vedere al programărilor. Astfel, Villarreal a fost nevoită să joace toate cele 3 partide de până acum, din La Liga, în deplasare. Băieţii lui Unai Emery s-au descurcat admirabil, însă, reuşind să câştige la Valladolid şi Atletico Madrid, înainte de remiza albă de la Getafe.
În paralel, ibericii au avut duel şi cu Hajduk Split, în play-off-ul Europa Conference League (câştigat cu scorul general de 6-2), astfel că perioada a fost una cât se poate de aglomerată. "Au fost două săptămâni teribil de încărcate, dar am obţinut maximum din ce puteam. Sunt foarte mulţumit de toţi (n.r. jucătorii)", a fost concluzia lui Emery după remiza din ultima etapă.
Pentru prima oară în istoria sa, Villarreal are primele 3 meciuri dintr-un sezon fără gol primit, în ciuda faptului că s-au tras 13 şuturi pe poarta gazdelor din acest weekend. Astfel, "Submarinul" a revenit la strategia obişnuită, cu o apărare extrem de ermetică, o schimbare fundamentală faţă de sezonul trecut. Trebuie spus, însă, că stagiunea anterioară a fost sacrificată cu bună ştiinţă pe plan intern de stafful tehnic, dorindu-se o comportare cât mai solidă în Champions League. Şi aceasta s-a reuşit din plin, echipa bifând o semifinală istorică (Villarreal a fost eliminată de Liverpool, în penultimul act).
Danjuma a fost marele star al echipei în ultimul sezon, vorbindu-se inclusiv de faptul că Jurgen Klopp îl vrea cu orice preţ. Nu s-a făcut transferul, dar fotbalistul olandez este incert pentru duelul de duminică. În acest context, la rampă e de aşteptat să iasă Gerard Moreno, atacantul care în stagiunea trecută a avut mai multe accidentări. Chiar şi aşa, el a reuşit 4 goluri pe teren propriu în primăvară, arătând că, şi atunci când nu e la 100% fizic, tot reprezintă un real pericol pentru orice defensivă.
- Absenți la gazde în Villarreal - Elche: Foyth, A.Moreno (accidentaţi), Danjuma (incert).
Elche: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Înfrângerea cu 1-0 de acasă contra lui Sociedad, de etapa trecută, a făcut ca cei porecliţi "Los Franjiverdes" să nu câştige vreun meci din primele 3 în actualul sezon. Este pentru a doua stagiune la rând când Elche are un start atât de slab, iar premisele nu par deloc favorabile.
Singurul mic avantaj pe care oaspeţii pot să îl vadă pentru disputa de duminică e că partida se va ţine pe Estadi Ciutat de València, casa lui Villarreal cât El Madrigal este în renovare. Chiar şi aşa, e greu de crezut că sunt şanse mari pentru un rezultat pozitiv, având în vedere forma lui Villarreal şi startul mai mult decât ezitant al lui Elche.
Ca lucrurile să stea şi mai prost pentru formaţia lui Francisco Rodriguez, trebuie spus că ultima victorie în deplasare cu Villarreal a venit tocmai în sezonul 2012-2013. Mai mult, Lucas Boye, golgheterul de sezonul trecut, e complet ieşit din formă şi a ajuns rezervă. Speranţele fanilor se vor lega de Pere Milla, singurul fotbalist din stagiunea anterioară (alături de Boye) care a marcat în 3 deplasări ale echipei.
- Absenți la oaspeți în Villarreal - Elche: Fidel, Verdu.
Villarreal - Elche: Cote la pariuri și pronostic
Va fi extrem de complicat pentru Elche să marcheze, având în vedere cât de bine arată defensiv Villarreal, dar şi faptul că în ultimele 20 de deplasări în La Liga, oaspeţii de duminică au marcat doar 16 goluri.
Oaspeţii vor veni să interpreteze o partitură extrem de defensivă, sperând că vor scăpa fără a primi gol, dar un astfel de scenariu are şanse nule de reuşită, în opinia noastră. Villarreal e mult mai rodată, mai în formă şi fără îndoială mult mai valoroasă, astfel că anticipăm un succes la handicap pentru "Submarinul galben".
- Predicție: Villarreal (Începe 0-1)
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.
