Tottenham - Ipswich (duminică, ora 16:00, la Londra) este o partidă din etapa a 11-a din Premier League, cel mai puternic campionat din lume.
Tottenham: forma de moment, statistici și ultimele rezultate
"Întotdeauna câştig un trofeu în al doilea mesu sezon la un club", spunea plin de optimism Ange Postecoglou, la începutul sezonului. Doar că speranţele australianului nu se justifică neapărat în forţa lotului, întreaga campanie de achiziţii a lui Daniel Levy concentrându-se pe aducerea lui Solanke, în avanposturi. Acesta ar trebui să fie un mare plus pentru echipă, Spurs având din nou un jucător de profil apropiat cu Harry Kane, cel mai bun marcator din istoria clubului, plecat în 2023 la Bayern.
Din nefericire pentru londonezi, Solanke mai degrabă a dezamăgit în primele 3 luni din noul sezon, dar în ultimele două partide ne-a adus aminte de fotbalistul care strălucea anul trecut la Bournemouth. Englezul a reuşit o dublă şi un assist în runda trecută, cu Villa, într-un 4-1 spectaculos, venit după o a doua repriză perfectă, pentru ca în Europa League, cu Galatasaray, să puncteze din nou, cu o execuţie superbă, cu călcâiul.
Din păcate pentru Spurs, seria de victorii începută cu eliminarea lui City, din Cupa Ligii, a fost oprită la Istanbul (3-2 pentru gruparea "cim-bom"), într-o confruntare în care Radu Drăguşin a fost veriga slabă. Românul a greşit la ambele reuşite ale lui Osimhen, dar momentan va continua să joace în primul "11", Van de Ven fiind accidentat. Vestea bună pentru Postecoglou şi stafful său e că Romero, stâlpul apărării, va fi recuperat până la startul etapei a "11"-a, astfel că internaționalul nostru ar trebui să arate ceva mai multă siguranţă decât în partida de pe Bosfor.
Tottenham se descurcă excelent în propriul fief în ultima perioadă, câștigând 6 meciuri la rând pe teren propriu, cu un scor combinat de 17-2. Son, Solanke şi Johnson sunt toţi în mare formă, iar Kulusevski şi Maddison sunt servanţi ideali, astfel că, din punct de vedere ofensiv, londonezii stau excelent.
- Tottenham, echipa probabilă: Vicario - Porro, Romero, Drăguşin, Udogie - Kulusevski, Bentancur, Sarr - Johnson, Solanke, Son
Ipswich: forma de moment, statistici și ultimele rezultate
Ipswich ar fi într-o situaţie confortabilă în clasament dacă partidele de fotbal ar dura doar 80 de minute. Din păcate pentru trupa lui Kieran McKenna, elevii săi, extrem de lipsiţi de experienţă, cedează nepermis pe finalurile de meciuri. Așa s-a întâmplat şi runda trecută, când nou-promovata a fost egalată de Leicester în minutul 90+4, pe propriul teren. Alb-albaştrii au ajuns astfel la 12 puncte pierdute pe final din poziţii câştigătoare, doar Brentford (13 puncte) stând mai slab la acest capitol.
Marea problemă a oaspeților de duminică e defensiva: echipa are 21 de goluri încasate deja, în 10 partide. Doar Wolves, cealaltă formaţie fără victorie în acest sezon, are un golaveraj mai slab, scoţând balonul din propria poartă de 27 de ori.
Ultima oară când nu a reuşit să câştige vreuna din primele 10 partide dintr-un sezon, Ipswich a retrogradat în Championship, astfel că e nevoie de un punct de cotitură pentru trupa atât de apreciatului McKenna, astfel încât sezonul să intre pe drumul dorit de fani. Un argument pentru un rezultat bun la Londra e că Ipswich s-a descurcat destul de bine în faţa formaţiilor clasate bine în Premier League, reușind egaluri cu Villa, Brighton şi Fulham, echipe de valoare apropiată cu Spurs.
- Ipswich, echipa probabilă: Muric - Johnson, O'Shea, Burgess, Davis - Morsy, Cajuste - Hutchinson, Chaplin, Szmodics - Delap
Tottenham - Ipswich, ponturi pariuri etapa a 11-a din Premier League
Spurs a câştigat ultimele 8 meciuri de Premier League în care a plecat din postura de favorită la pariuri, cum se întâmplă şi duminică, în 6 din aceste partide reușind să înscrie de cel puţin două ori.
Deşi a primit golul de deschidere în 3 din cele 5 victorii bifate în acest sezon, Tottenham are mereu reacţie şi, din punct de vedere ofensiv, arată excepţional. Ca atare, specialiştii Legalbet mizează pe un succes categoric al gazdelor, la cel puţin două goluri diferenţă.
- Predicție: Handicap 1 (cotă 1,6 la Mozzart Bet).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.