Tottenham - Liverpool se joacă marţi seară, de la ora 22:00, la Londra, şi reprezintă partida tur a semifinalelor Cupei Ligii. Va fi o dublă mult mai motivantă pentru Spurs, care nu are nicio şansă la cupele europene din campionat şi care nu a mai câştigat un trofeu de 18 ani.
Tottenham: forma de moment, statistici și ultimele rezultate
"Întotdeauna în al doilea meu sezon la un club câştig un trofeu", spunea Postecoglou în startul stagiunii, iar parcursul său din campionat a venit parcă să contrazică această "tradiţie", Spurs fiind în acest moment pe un neverosimil loc 12, mai aproape de retrogradare (8 puncte), decât de pozițiile de UCL (10 puncte).
Totuși, în Cupa Ligii londonezii s-au descurcat admirabil, astfel că, după ce le-au eliminat pe City şi United (după meciuri spectaculoase, 2-1, respectiv 4-3), Son&Co au ajuns la doar doi paşi distanţă de a câştiga în sfârşit ceva. Evident, dubla cu Liverpool din semifinale e una incredibil de grea, în contextul în care vorbim de una dintre cele mai în formă formaţii din lume, care, acum două săptămâni, se impunea la scor de tenis pe terenul lui Tottenham, 6-3 (în Premier League).
De altfel, de la acel eșec, londonezii nu şi-au mai revenit, pierzând cu Forest şi Newcastle şi remizând acasă cu Wolves. Asemenea rezultate au adus serios în discuţie schimbarea lui Postecoglou, mai ales că australianul era oricum intens criticat pentru faptul că nu pune niciodată preţ pe tactică, preferând mereu să rişte ofensiv în detrimentul unor partide închise, din care echipa totuși să poată obţină ceva. Spurs a ieşit în faţă şi a explicat că nu se pune în nicio măsură problema schimbării staffului tehnic, Postecoglou şi colaboratorii săi bucurându-se de tot sprijinul conducerii până la finalul sezonului, când se va trage linie.
În ciuda rezultatelor şi a faptului că Spurs a ajuns în a doua parte a clasamentului, Ange rămâne optimist, mulţumit de modul în care a arătat echipa sa pe fază ofensivă în eşcul cu Newcastle, din weekend. Deşi trupa lui Eddie Howe s-a impus, repriza secundă i-a aparţinut aproape în întregime lui Tottenham, care s-a jucat cu ocaziile la poarta lui Dubravka, arătând că are calitate la construcţie (asta în contextul în care în faţă îi era una dintre cele mai bune defensive din Premier League).
Stafful tehnic speră ca fotbaliştii să ia lucrurile pozitive din confruntarea contra "coţofenelor" şi să rămână optimişti, mai ales că există şi un alt motiv de mulţumire la nivel de lot şi staff tehnic: legendarul Son a semnat prelungirea cu încă un an al contractului, astfel că va rămâne în capitala Angliei până în vara lui 2026.
• Echipa probabilă: Kinsky - Pedro Porro, Drăgusin, Gray, Spence - Bissouma, Bentancur, Kulusevski - Johnson, Solanke, Son
Liverpool: forma de moment, statistici și ultimele rezultate
Liverpool e de departe cea mai în formă echipă din lume în acest moment, dovadă că e lider atât în Premier League, cât și în Liga Campionilor (cu punctaj maxim, după 6 etape). Arne Slot face adevărate minuni pe banca tehnică a celor supranumiţi "The Reds", olandezul devenind primul antrenor din istoria campionatului englez care adună 23 de victorii în primele 28 de meciuri la o formaţie de Premier League (o singură înfrângere). În acest moment, "cormoranii" sunt lideri autoritari în campionat, cu 6 puncte peste a doua clasată, Arsenal, și cu un meci mai puțin disputat față de toate urmăritoarele. În plus, formația lui Slot are cel mai bun atac din campionat (47 de goluri înscrise) și a doua cea mai bună defensivă, doar "tunarii" lui Arteta primind un număr mai mic de goluri (18, faţă de 19).
Singura hibă în acest Liverpool aproape perfect al lui Slot ține de disputele jucate în ultima perioadă în deplasare. Exceptând duelurile cu Girona, din UCL, şi cu West Ham (5-0, în ultima partidă din 2024), "cormoranii" au primit de fiecare dată două sau mai multe goluri în cele 5 confruntări jucate "afară" în ultima lună și jumătate. Din fericire pentru fanii "The Reds", ofensiva a fost la înălțime, astfel că nu s-au pierdut puncte multe, dar cu siguranță Salah, Gakpo, Luiz Diaz și Darwin Nunez nu pot acoperi mereu defensiva, care altfel, per ansamblul startului de sezon, a fost excelentă.
Liverpool a încheiat 2024 cu 92 de goluri marcate, a doua cea mai bună serie într-un an calendaristic în istoria clubului. Totuşi, nu e totul doar lapte şi miere pe Anfield, în contextul în care în weekend "cormoranii" nu au reuşit să treacă de marea rivală, United (2-2), care a şi ratat golul victoriei la ultima fază a meciului, când Maguire a trimis în peluză din situaţie ideală. Per total, trupa lui Slot nu a arătat rău cu "diavolii" ofensiv, dar nu a mai avut acelaşi nerv ca altădată, iar în defensivă problemele au fost mai mari ca niciodată. Trebuie punctat, însă, că rezultatul a venit în contextul unui gazon destul de prost, ninsoarea şi ploaia torenţială ulterioară punând în pericol disputarea meciului până cu 4-5 ore înainte de fluierul de start.
• Echipa probabilă: Kelleher - Bradley, Quansah, Konate, Tsimikas - Morton, Endo, Szoboszlai - Elliott, Jota, Nunez
Tottenham - Liverpool, ponturi pariuri semifinale Cupa Ligii
Ne așteaptă un duel între două formaţii eminamente ofensive, dar cu mari probleme pe faza defensivă. Faptul că va exista o a doua manşă le permite ambilor antrenori să își asume riscuri, astfel că nu poate rezulta decât o partidă agreabilă.