Tottenham - Chelsea este o partidă din etapa a 15-a din Premier League, cel mai puternic campionat din lume.
Tottenham: forma de moment, statistici și ultimele rezultate
Tottenham este în criză, reușind un singur succes în ultimele 6 partide în toate competițiile. Din fericire pentru Ange Postecoglou, acea victorie a fost una cu ecouri, 4-0 pe Etihad, cu City, astfel că australianul e încă sigur de postul său. Totuși, în presa din Anglia s-a scris deja că Daniel Levy se va gândi tot mai serios la schimbarea tehnicianului dacă echipa nu își revine, vorbindu-se chiar despre posibilul lui înlocuitor: Kieran McKenna, fost fotbalist al lui Spurs, care și-a început de foarte tânăr meseira de antrenor. A fost mai întâi secund la Tottenham și la United, apoi a promovat-o pe Ipswich, etalând un joc foarte spectaculos. Din acest motiv, Jim Ratcliffe, patronul de pe Old Trafford, a cochetat cu ideea aducerii lui în vară, în locul lui Ten Hag.
La rezultatele foarte slabe din ultima lună a contribuit decisiv faptul că stafful tehnic al londonezilor nu s-a putut baza pe fundașii centrali titulari, atât Van de Ven, cât și Romero fiind accidentați. Drăgușin a avut evoluții oscilante, iar Ben Davies și-a arătat mereu limitele, astfel că Tottenham a fost total descoperită pe fază defensivă. Asta și pentru că lateralii Pedro Porro și Udogie sunt destul de ofensivi, uitând de multe ori să se replieze. Pentru partida de duminică, însă, campionul mondial argentinian va reveni în centrul defensivei, iar colaborarea lui cu Drăgușin ar trebui să ofere ceva mai multă siguranță.
Tottenham a dezvoltat un adevărat complex "Chelsea" în ultimii ani, cu toate că gruparea de pe Stamford Bridge nu a fost la cel mai înalt nivel, neluptându-se deloc pentru titlul de campioană. Cu toate acestea, Spurs a reușit un singur succes contra "albaștrilor" în ultimii 5 ani, în toate competițiile, deși cele două echipe au fost față în față de 16 ori.
- Tottenham, echipa probabilă: Forster - Porro, Romero, Drăgușin, Udogie - Sarr, Bissouma, Maddison - Kulusevski, Solanke, Son
Chelsea: forma de moment, statistici și ultimele rezultate
Todd Boehly a investit mai bine de un miliard şi jumătate de euro de când a preluat clubul Chelsea de la Roman Abramovich, dar sezonul trecut a fost unul de tristă amintire pentru "albaştri". Totuși, pariul făcut pe fotbaliştii tineri începe să se vadă acum, când Enzo Maresca, un discipol al lui Guardiola, dar un tehnician văzut de unii specialişti drept un pariu riscant pentru un club atât de mare, a reuşit să transforme evident echipa.
Londonezii sunt pe 2 în clasament, iar faptul că au cel mai uşor program până de Boxing Day, dintre toate formaţiile cu aspiraţii, ar putea să îi ajute nu doar să îşi consolideze poziţia, dar să se și apropie de Liverpool. Meciul "cormoranilor" din acest weekend, cu rivala din oraș, Everton, a fost amânat din cauza vântului, astfel că un eventual succes al lui Chelsea ar pune presiune mare pe formația lui Slot ("albaștrii" s-ar apropia la doar 4 puncte).
Chelsea mizează pe o ofensivă fantastică, doar Liverpool reușind să țină pasul cu gruparea din capitala Angliei în acest sezon: 31 de reușite pentru formația lui Maresca, 29 pentru liderul la zi din Premier League. Dacă ne raportăm la toate competițiile, oaspeții de duminică au punctat deja de 60 de ori, record în toată istoria lui Chelsea pentru acest moment al sezonului.
Sezonul trecut, Chelsea s-a impus tur-retur cu Spurs, Nicolas Jackson reușind să marcheze nu mai puțin de 4 goluri în acea dublă (o triplă în deplasare). Acum, vârful lui Maresca va fi cu siguranță cu "motoarele turate la maximum". Nu doar că e într-o formă fantastică, dar a și fost odihinit în intermediară, cu Southampton (5-1), astfel că va fi mult mai proaspăt decât ceilalți jucători angrenați în meciul din acest weekend.
- Chelsea, echipa probabilă: Sanchez, Gusto, Badiashile, Colwill, Cucurella - Lavia, Fernandez - Madueke, Palmer, Neto - Jackson
Tottenham - Chelsea, ponturi pariuri etapa a 15-a din Premier League
Chelsea pleacă din postura de formație favorită, având în vedere forma de moment și istoria meciurilor directe cu Tottenham din ultimii ani, dar Spurs e o echipă imprevizibilă. De altfel, ea a fost poreclită "Robin Hood al Angliei", în sensul în care obține puncte în derbyuri, dar le cedează în confruntările cu echipele mai slab clasate.
Apărările ambelor rivale de duminică au mari probleme, în timp ce ofensivele funcționează aproape mereu excelent, astfel că ne așteaptă o partidă spectaculoasă. Ambii antrenori prioritizează fotbalul de atac, astfel că se creeză toate premisele pentru un duel în care să asistăm la multe reușite.
- Predicție: gg3+ (cotă 1,53 la Mozzart Bet).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.