Miercuri la amiază, 09/10/2024, nu mai devreme de ora 13:30, Taylor Fritz şi Holger Rune vor juca în faza optimilor de simplu masculin a competiţiei ATP World Tour de la Shanghai (China, hard outdoor). Una dintre casele de pariuri online licenţiate în România – Player.ro – ne oferă următoarele cote la victorie pentru cei doi jucători: 1.50 @ Taylor Fritz vs. 2.50 @ Holger Rune!
TAYLOR FRITZ (#7 ATP)
Taylor Harry Fritz (douăzeci şi şase de ani) a disputat recent prima sa finală de Grand Slam la simplu – chiar pe asfaltul de la US Open (Statele Unite) – fiind la ora actuală racheta principală din echipa de “Davis Cup” a americanilor (şanse mari pentru a obţine şi calificarea la Turneul Campionilor). Nu trecuse niciodată de turul al treilea în cadrul Masters-ului de la Shanghai (a mai fost prezent de cinci ori aici în trecut), astfel că şi aceasta “optime” pe care-o va disputa reprezintă la urma urmei un rezultat bun! În turul al doilea l-a eliminat pe francezul Terence Atmane (7-6 7-6), iar în runda cu numărul trei s-a impus în minim de seturi şi-n faţa japonezului din afara primei sute mondiale – Yosuke Watanuki.
● VICTORII Fritz vs. Rune: 6-3 6-4 (Masters-ul de la Miami Open, 2023, hard outdoor)
HOLGER RUNE (#14 ATP)
Holger Vitus Nødskov Rune (douăzeci şi unu de ani) a câştigat cinci din ultimele şase meciuri pe care le-a disputat pe hard outdoor, pornind cu turneul ATP de la Tokyo (Japan Open) unde a fost semifinalist şi terminând cu Shanghai Masters – unde a eliminat deja doi adversari redutabili: în turul al doilea a fost big-server-ul italian Matteo Berrettini (4-6 6-4 6-3), respectiv în runda cu numărul trei cehul Jiri Lehecka! A ajuns la douăzeci şi două de succesuri (cu doar zece înfrângeri) pe hard outdoor în sezonul regulat şi va evolua în premieră în faza optimilor de finală a Masters-ului de la Shanghai (a mai fost prezent aici doar anul trecut, atunci când era eliminat prematur – încă din turul al doilea).
● VICTORII Rune vs. Fritz: 2-6 7-6 6-3 (Masters-ul de la Indian Wells, 2024, hard outdoor)
În urma unei analize detaliate a fiecărui combatant în parte, tipsterii Legalbet vă recomandă să mizaţi pe o partidă (în general) echilibrată – chiar deschisă oricărui rezultat – deoarece “outsider”-ul danez are de partea sa avantajul moral de a se fi impus în cel mai recent meci direct, dar şi forma mai bună de moment pe care a arătat-o de când au început competiţiile asiatice (pare să se fi adaptat ceva mai bine la suprafeţele de joc şi condiţiile oferite de aceştia – dar şi la fusul orar diferit). Taylor Harry Fritz a avut parte de doi adversari facili până acum, care nu l-au pus serios la treabă – tocmai din acest motiv americanul l-a eliminat fără prea mari probleme-n turul al treilea pe niponul Yosuke Watanuki (6-3 6-4 / zece aşi expediaţi, nici o dublă greşeală comisă, şi-a cedat serviciul o singură dată, realizând un total de trei break-uri pe parte de retur). De cealaltă parte, nordicul Holger Rune a dispus de al 34-lea tenismen al lumii – cehul Jiri Lehecka (6-4 7-5 / trei aşi expediaţi, o dublă greşeală comisă, nu şi-a cedat deloc serviciul, fructificând două din totalul celor şase mingi de break pe care şi le-a procurat pe retur).
● Îţi mulţumim că ai citit acest articol! Rămâi alaturi de noi, deoarece avem zilnic şi mai multe ponturi din tenis şi propuneri de bilete interesante, doar de la casele de pariuri online licenţiate în România!