Tipsterul Nica ne propune un pariu pe numărul de goluri la meciul Zulte - St. Truident din etapa a doua a campionatului Belgiei.
Zulte Waregem vine după o victorie categorică obţinută în prima rundă, scor 5-0 pe terenul grupării Eupen. Acest succes neaşteptat prin proporţiile lui a adus mult entuziasm în sânul grupării de pe "Regenboogstadion".
Zulte a jucat acel meci în sistem 4-3-3, iar cel mai bun jucător a fost atacantul Saponjic, autorul unei "duble". Jucătorul sârb (19 ani) a fost adus sub formă de împrumut de la Benfica Lisabona.
La meciul de sâmbătă, gazdele nu se vor putea baza pe nigerianul Madut, accidentat. Totodată, incerţi mai sunt Bossut şi De Mets. Niciunul din cei trei nu a fost însă titular în victoria de la Eupen, deci nu vorbim neapărat de jucători importanţi. În sezonul trecut, Zulte s-a clasat pe locul trei la finalul sezonului regulat, dar după play-off a ajuns pe poziţia a 6-a.
St. Truidense vine de asemenea după o victorie obţinută în prima etapă, în urma unui meci în care s-au marcat tot 5 goluri. St. Truidense s-a impus cu scorul de 3-2 pe teren propriu, în faţa formaţiei Gent. Este de remarcat faptul că în minutul 63 scorul era 0-1 în această dispută, iar golul victoriei a fost înscris în minutul 88.Sunt incerţi pentru meciul cu Zulte jucătorii Atunes, Ayala şi Vetokele. Dintre toţi, doar atacantul Vetokele a jucat în meciul precedent şi a şi marcat. St. Truidense s-a clasat pe locul 12 după sezonul regulat ediţia 2016-2017.
În ultimul joc disputat la Waregem între cele două formaţii scorul a fost 4-1 pentru Zulte. De remarcat este şi faptul că în ultimele trei confruntări directe de pe "Regenboogstadion", s-au înscris în total 11 goluri (4-1, 2-0, 4-0 pentru Zulte).
Pronostic Peste 2,5 goluri, cotă 1,75 la BETANO
Ponturi
Peste 2,5 goluri
Cf
Cote
1.75