Tipster-ul Legalbet oferă predicţia sa din tenis pentru meciul Cîrstea vs. Sierra, din cadrul turneului de Grand Slam de la US Open 2025.
Marţi seară, românca Sorana Cîrstea şi argentinianca Solana Sierra vor juca în primul tur de simplu feminin din cadrul turneului de Grand Slam de la US Open (Statele Unite, hard outdoor). Una dintre casele de pariuri online licenţiate în România – Player.ro – ne oferă următoarele cote la victorie pentru cele două jucătoare:
1.38
@ Sorana Cîrstea vs.
3.15
@ Solana Sierra!
SORANA CÎRSTEA (#71 WTA)
Sorana Mihaela Cîrstea (treizeci şi cinci de ani) este jucătoare de mână dreaptă care execută backhand-ul cu ambele mâini, măsoară în jur de 1,76m şi are o vastă experienţă în spate la nivel de Grand Slam-uri, urmând a fi prezentă pentru a 18-a oară în carieră pe asfaltul de la US Open (anul trecut n-a putut fi prezentă aici din pricina unei accidentări, dar în urmă cu doi ani impresiona pe toată lumea şi ajungea până în faza sferturilor de finală). Pe parcursul sezonului regulat, românca a cucerit trofeul de la Cleveland Open (Statele Unite, hard outdoor), a disputat semifinala de la Iaşi Open (România, zgură) şi “sferturile” de la Dubai Masters (Emiratele Arabe Unite, hard outdoor) şi Austin Open (Statele Unite, hard outdoor); a mai cucerit şi trofeul de campioană la dublu pe zgura de la Madrid Masters (Spania).
● VICTORII Cîrstea vs. Sierra: nu au jucat
SOLANA SIERRA (#74 WTA)
Solana Sierra (douăzeci şi unu de ani) este la rându-i dreptace şi execută reverul cu ambele mâini, măsoară în jur de 1,78m şi a mai participat la Grand Slam-ul de la US Open doar anul trecut – atunci când trecea de faza calificărilor, dar era eliminată în primul tur de pe tabloul principal de nemţoaica Tatiana Maria (2-6 3-6). Argentinianca este recunoscută ca fiind o aşa-zisă “zguristă” la bază – iar pe parcursul sezonului regulat s-a impus la W75 Vero Beach ITF (Statele Unite, zgură), Antalya 3 challenger (Turcia, zgură – acesta este totodată şi primul titlu de nivel WTA Challenger Tour din cariera sud-americancei şi cel mai important) şi W75 Bellinzona ITF (Elveţia, zgură).
● VICTORII Sierra vs. Cîrstea: nu au jucat
Sorana Cîrstea – Solana Sierra: Cote la pariuri şi predicţii pariuri
Tipsterii Legalbet le-au analizat cu atenţie pe cele două combatante şi au concluzionat că ne putem aştepta la o partidă (în general) controlată şi câştigată în cele din urmă (poate chiar în minim de seturi) de cea mai experimentată la acest nivel, mai valoroasă la urma urmei şi mai ales cea care trece printr-o formă de moment cu mult mai bună pe hardul outdoor din Statele Unite – dar nici sud-americanca nu va fi uşor de “dovedit” mai ales în schimburile de mingi care se vor prelungi (aceasta şi va fi tactica ei).
Sorana Mihaela Cîrstea a avut o evoluţie fără greşeală zilele trecute pe asfaltul turneului de la Cleveland Open (Statele Unite) – acolo unde a “legat” nu mai puţin de şapte victorii fără a ceda vreun set – învingând-o în finală pe americanca Ann Li (6-2 6-4 / un as expediat, nici o dublă greşeală comisă, nu şi-a cedat deloc serviciul, realizând un total de trei break-uri pe parte de retur). De cealaltă parte, Solana Sierra a fost şi ea prezentă la turneul sus-menţionat – eliminată în “optimi” de franţuzoaica Elsa Jacquemot (5-7 6-7).
● Îţi mulţumim că ai citit acest articol! Rămâi alaturi de noi, deoarece avem zilnic şi mai multe ponturi din tenis şi propuneri de bilete interesante, doar de la casele de pariuri online licenţiate în România! Pariază responsabil!