Rafa va ofera pariul sau din tenis pentru meciul Simona Halep vs Mihaela Buzarnescu.
Simona Halep vs Mihaela Buzarnescu, un duel romanesc care se intampla sa se dispute pe iarba de la Wimbledon, in turul 2. Mi-as fi dorit un astfel de meci in sezonul precedent cand ambele se aflau pe val, intr-o forma foarte buna. Pana la urma important este ca vom avea o jucatoare din Romania in turul 3, la un pas de a doua saptamana de turneu. Partida se va disputa miercuri 3 iulie 2019, de la ora 15.00 pe terenul 2, dupa intalnirea dintre Wawrinka si Opelka.
Vezi aici intreaga oferta parioristica pentru acest meci
Simona Halep spera sa nu mai simta dureri la piciorul stang
Simona Halep a debutat cu o victorie la Wimbledon. A avut un meci greu, cu o adversara dificila, dar a gasit solutiile pentru a inchide partida la timp. Acea accidentare, din primul set, a deranjat-o pe tot parcursul intalnirii. S-a stabilit ca nu este nimic grav si, cu tratament, se poate scapa de durere, chiar pana la meciul cu Mihaela.
Surprinzator, a avut probleme la primul serviciu, cu o eficienta de doar 58 %. Ca o comparative la al doilea aceasta a fost mult mai ridicata, 70%. Si-a cedat de doua ori serviciul, o data dupa ce a condus cu 40-0 in game. A servit trei asi.
Tenisul ei este unul bun si am vazut ca-si poate ridica nivelul atunci cand se simte amenintata. A reusit sa intoarca, in setul doi, de la 2-5 la 7-5. Imi doresc sa vad mai des aceasta incredere in ea atunci cand este condusa, cand se simte amenintata.
Mihaela Buzarnescu este doar la un pas de cea mai buna performanta la Wimbledon
Mihaela Buzarnescu a avut sansa sa intalneasca o jucatoare ceva mai slaba. A condus intalnirea de la un capat la altul, insa a avut si caderi in timpul meciului. In setul doi a fost egalata la 4, dupa ce a condus cu 4-0.
Nu mai este jucatoarea cu nerv din sezonul precedent. Este un paradox, dar in 2018 nu avea antrenor, nu avea sponsor, se descurca singura, tipa si injura si avea rezultate. Se vedea ca sufera pentru orice punct pierdut. Cred ca aceasta suferinta i-a adus si progresul.
Serviciul unu era unul foarte bun si se putea baza pe el. Acum, cu Pegula, a avut o eficienta de doar 61%, iar la al doilea sunt mari, mai probleme, cu doar 42% eficienta. Nu se concentreaza suficient la mingile de break ale adversarei, cedand destul de usor cand ajunge in asemenea situatie. Rezultatele din ultimul timp sunt concludente…
Simona Halep vs Mihaela Buzarnescu: Cote la pariuri şi pronostic
Este o intalnire interesanta, cu o conotatie speciala, deoarece se intalnesc doua romance. Exista o partida anterioara, in 2008, cand Simona a castigat cu 6-3 6-0, dar nu ne putem raporta la ea. Este o diferenta mare intre cele doua, in favoarea lui Halep, si ma astept la o victorie lejera a acesteia. Este jucatoarea mai echilibrata, mai cerebrala, si stie sa negocieze mai bine perioadele de dificultate. Ma astept la un succes lejer, in doua seturi.
Va invit sa reveniti aici, pe site-ul nostru gasiti ponturi proaspete de la toate evenimentele sportive importante.
Folositi cu incredere ghidul nostru pentru pariuri sportive pentru a afla raspunsuri la problemele din domeniu ce va preocupa sau intrebati-ne direct in comentarii.
Multumesc.
Foto : tennis.com; digi sport