Expertul Legalbet vă recomandă un pronostic în meciul din Supercupa Irlandei dintre Shelbourne și Drogheda.
Săptămâna viitoare va începe un nou sezon în campionatul Irlandei. Până atunci însă, va avea loc Supercupa Irlandei, pentru acest trofeu, denumit oficial „FAI President’s Cup”, luptându-se Shelbourne și Drogheda. Partida dintre cele două se va disputa pe terenul lui Shelbourne și va fi transmisă în direct la câteva agenții de pariuri licențiate.
Shelbourne
Este deținătoarea titlului, impunându-se sezonul trecut la două puncte în fața ocupantei poziției secunde.
Nu s-a descurcat grozav în amicalele din acest an, obținând 3 victorii, în condițiile în care toate adversarele au fost din Irlanda.
Două victorii și două remize a obținut în precedentele 4 întâlniri directe de pe teren propriu.
Drogheda
A câștigat Cupa Irlandei sezonul trecut, însă a încheiat penultima în campionat, ajungând la barajul de menținere. A câștigat acest baraj, rămânând și în acest sezon în Premier Division.
O victorie, trei remize în timpul regulamentar și 3 înfrângeri este bilanțul echipei în amicale din acest început de an.
Nu a cunoscut victoria în niciuna din cele mai recente 7 întâlniri directe oficiale disputate în deplasare.
Shelbourne - Drogheda - cote pariuri și pronostic
Gazdele sunt favoritele acestei partide, având cota
1.82
la victorie. Cu
4.55
este cotat un succes al oaspeților, iar cu
3.40
un rezultat de egalitate.
Shelbourne nu începea bine niciuna din precedentele 3 ediții, marcând maxim un gol în fiecare dintre cele 3. De asemenea, în niciuna dintre cele 3 nu a câștigat. Fiind primul meci oficial al sezonului, este greu de spus ce se va întâmpla. Experții Legalbet sunt însă de părere că Shelbourne va începe greoi și acest sezon, drept pentru care nu va marca mai mult de un gol în această partidă. De altfel, asta s-a întâmplat și în două din precedentele 4 întâlniri directe de pe teren propriu.