Expertul Legalbet – Cristian Mihală - vă oferă predicția sa pentru partida Real Madrid - Levante din etapa a 21-a din La Liga.
Chiar dacă în ultimele săptămâni nu a arătat impresionant, Real Madrid merge "ceas" în La Liga, trupa blanco pierzând ultima partidă tocmai în noiembrie, pe teren propriu, cu Alaves. Există toate premisele ca această serie bună din campionat să continue, în contextul în care la Madrid vine în acest weekend Levante, formație cu o singură victorie în deplasare în această stagiune.
Real Madrid: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Real Madrid a fost în urmă cu o săptămână pe un butoi de pulbere, după ce a pierdut în 16-imile Cupei cu o formaţie de liga a 3-a, Alcoyano (2-1, după prelungiri). A fost al doilea trofeu pe care gruparea blanco îl ratează, în mai puţin de o săptămână (a fost eliminată şi din semifinalele Supercupei, de Bilbao). Ruşinea a fost cu atât mai mare cu cât băieţii lui Zidane au evoluat cu un om în plus în prelungiri şi chiar şi aşa au pierdut. Lucrurile s-au mai calmat după succesul categoric din campionat, 4-1 la Alaves, confruntare în care Hazard (în sfârșit!), Kroos și Benzema au strălucit.
Astfel, Real Madrid e de 9 meciuri neînvinsă în La Liga (7 victorii şi 2 remize), însă diferenţa faţă de Atletico Madrid e în continuare una care nu pare a putea fi surmontată (7 puncte diferenţă, cu un meci mai puţin pentru trupa lui Simeone).
Real Madrid a câștigat 13 din ultimele 15 partide jucate pe teren propriu. În fiecare din ultimele 4 confruntări jucate în capitala Spaniei, formația lui Zidane a marcat măcar două goluri. De altfel, din noiembrie până în prezent, "galacticii" au înscris în campionat cel puțin două reușite/meci, cu doar trei excepții: remizele cu Elche și Osasuna, din deplasare și victoria cu Sevilla, de pe Ramos Sanchez Pizjuan.
Zidane nu va fi nici în această săptămână pe bancă, după ce a fost depistat pozitiv la testul de COVID-19, dar, în deplasarea de la Alaves, Sergio Ramos&Co s-au descurcat excelent și fără el.
Speranțele ofensive ale "albilor" vor fi legate de Benzema, golgheterul echipei și în acest sezon, cu 10 reușite. În plus, forma lui Hazard a devenit din ce în ce mai bună, astfel că belgianul pare din nou gata
să impresioneze așa cum o făcea la Chelsea, după un an și jumătate în care s-a chinuit cu accidentările și surplusul de kilograme.
- Absenți la gazde în Real Madrid - Levante: Carvajal, Nacho, Rodrygo. Incerți: Sergio Ramos, Fede Valverde.
Levante: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Oaspeții de sâmbătă au avut în ultima perioadă câteva meciuri destul de reușite, în special pe teren propriu. Acest lucru i-a adus pe locul 12 în clasament, la 5 puncte distanță de primul loc care retrogradează.
Levante nu a câștigat totuși vreunul din ultimele 8 meciuri jucate în deplasare, în La Liga. Cu toate astea, în confruntările pe care echipa lui Paco Lopez le joacă afară se marchează mult (peste 2,5 goluri în ultimele 5 deplasări). Chiar și așa, departe de propriul stadion Levante are probleme, reușind să bifeze un singur succes în actuala stagiune. Defensiva e extrem de slabă "afară", cele 16 goluri primite situând-o în coada listei din La Liga: doar Betis, Granada și Huesca au primit mai multe goluri decât trupa lui Paco Lopez în deplasare.
Ofensiva merge, însă, destul de bine, iar speranțele oaspeților vor fi fără doar și poate legate de Roger Marti și Morales. Cei doi au marcat împreună 15 goluri în acest sezon (8 primul, 7 al doilea), formând unul dintre cele mai puternice cupluri de atac din fotbalul spaniol. Messi și Griezmann, spre exemplu, au împreună 16 goluri, în timp ce Gerard Moreno - Paco Alcacer (Villarreal) au de asemenea tot 15 reușite cumulate.
- Absenți la oaspeți în Real Madrid - Levante: Campana, Doukoure, Vukcevic.
Real Madrid - Levante: Cote la pariuri și pronostic
În ultimele 7 meciuri directe din La Liga, Levante a reușit de 4 ori să îi ia punct sau puncte lui Real Madrid. În 2018 reușea chiar să se impună pe Bernabeu, scor 2-1.
Ne așteaptă probabil o confruntare cu multe reușite, judecând după cât de slab arată defensiva oaspeților în deplasare, dar și după pofta de gol regăsită de "galactici". În ultimele 16 dueluri directe dintre Real Madrid și Levante, în 13 dintre ele am avut mai mult de 2,5 goluri.
Anticipăm un succes al formației blanco, dar în același timp ne așteptăm ca acesta să vină la capătul unei partide spectaculoase.
Predicție: Victorie Real Madrid și peste 1,5 goluri în meci, la o cotă de 1,47, la Betano.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.
