Tipsterul Nica ne propune un pariu cu o cotă de 1,44 la un meci din Bundesliga.
RB Leipzig și Werder Bremen se vor întâlni sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 16.30, în etapa a 13-a din Bundesliga.
Vom avea un duel între o aspirantă la locurile de Champions League și de ce nu la titlu, RB Leipzig și o grupare Werder Bremen aflată în suferință, pe locul al 16-lea, primul retrogradabil, cu numai 8 puncte acumulate în 12 partide.
RB Leipzig nici nu concepe să nu câștige acest meci, mai ales că lidera Bayern (aflată la 6 puncte distanță) are meci greu la Monchengladbach, iar ocupanta locului secund, Schalke, cu care se află la egalitate de puncte, se deplasează la Dortmund.
La Leipzig încă nu a învins nimeni în acest sezon, bilanțul gazdelor fiind de 4 victorii, 1 egal și un golaveraj de 11-5. Pe de altă parte, Bremen nu are nicio victorie în deplasare în acest sezon.
De la înființarea echipei din Leipzig, două partide s-au jucat pe terenul acesteia, iar Bremen a fost învinsă de fiecare dată: 2-1 pe 23 iulie 2013 și 3-1 pe 26 octombrie 2016.
De la gazde va lipsi austriacul Sabitzer, accidentat la cot, în timp ce de la Werder Bremen nu vor putea evolua Eilers și Johansson.
Echipele probabile:
Leipzig: Gulacsi; Halstenberg, Orban, Bernardo, Konate; Demme, Keita, Sabitzer, Forsberg; Werner, Kampl
Werder Bremen: Pavlenka; Gebre Selassie, Veljkovic, Moisander, Augustinsson; Delaney, Bargfrede, Eggstein; Bartels, Kruse, Junuzovic