Karbacher vă recomandă un meci din etapa a 4-a a Ligii 1, la o cotă de 1.70
Poli Timişoara
Poli Timişoara a avut un debut de sezon foarte bun, câştigând cu 1-0 la Chiajna cu Concordia, însă a pierdut apoi acasă cu Steaua (0-1) şi în deplasare cu Astra Giurgiu (0-3). "Alb-violeţii" au jucat foarte slab la Giurgiu, fără nicio motivaţie, mai ales că după ce clubul a avut probleme cu ANAF, au fost probleme cu salariile. Antrenorul Ionuţ Popa a folosit în meciul cu Astra pe Straton - Creţu, Melinte, Cânu, Ţigănaşu - Artean, Vaşvari (59 Bianconi) - Ciucur (68 Doman), Šoljić, Bârnoi (46 Mailat) - Bud.
După 3 etape disputate, Poli Timişoara se află pe locul 10 în clasament, având 3p din 9p posibile. Faţă de anii precedenţi au fost aduşi jucători mai buni, dar ca totul să fie bine, aceştia trebuie să fie plătiţi. Dacă se va rezolva problema cu banii, gruparea bănăţeană poate spera chiar la play-off, dacă nu, jucătorii nu îşi vor da prea mult interesul. În ultimele două etape ei nu au marcat niciun gol şi nu au luat niciun punct. Vineri după amiază, Poli va juca acasă cu Juventus Bucureşti şi speră să câştige cele 3p cu echipa nou promovată. Va reveni după o suspendare Alexandru Munteanu, toţi jucătorii fiind la dispoziţia tehnicianului Popa.
Echipa probabilă: Straton - Creţu, Melinte, Cânu, Ţigănaşu - Šoljić, Artean - Ciucur, Croitoru, Bârnoi - Bud
Poli Timişoara - Date statistice utile pariorilor
Juventus Bucureşti
Juventus a pierdut, acasă, în prima etapă cu Dinamo (0-3), apoi în deplasare cu Sepsi sf. Gheorghe (1-2), însă în ultima etapă a obţinut primul punct de când a promovat în Liga 1. La Ploieşti, echipa antrenată de Daniel Oprița a remizat, 0-0 cu FC Voluntari, după un meci destul de bun. Formaţia folosită cu ilfovenii a fost Stoian - Beţa, Morariu, Benga, Fl. Ştefan - Sesar (77 Bucşa), Mihăiescu - Călinţaru, Buhăescu (54 Măzărache), Stoenac - Ţâră (81 A. Lungu).
După 3 etape disputate, Juventus Colentina este pe penultimul loc în clasament, având 1p din 9p posibile şi un golaveraj de 1-5. Va urma o deplasare la Timişoara, unde va încerca să nu piardă, mai ales că în etapa următoare Juve o va întâlni pe "Ilie Oană" pe CS Universitatea Craiova. Jucătorii au un moral mai bun şi vor încerca să profite de forma slabă a timişorenilor, pentru a obţine un rezultat pozitiv. Lotul, care este valid, a mai fost întărit în această săptămână cu mijlocaşul Vasile Dănilă, de la Foresta Suceava.
Echipa probabilă: Pedro Mingote - Beța, Wallace, Benga, Fl. Ștefan - Sesar, Mihăescu - Al. Zaharia, Buhăescu, Cip. Petre - Măzărache
Poli Timişoara - Date statistice utile pariorilor
Pronostic: Poli Timişoara - Juventus | Juventus peste 0,5 goluri | Cota: 1.70
Clasament
Ponturi
Juventus peste 0,5 goluri
Cf
Cote
1.70