Tipsterul Nica ne recomandă un pariu cu o cotă de 1,57 la un meci din Cupa Italiei.
Udinese şi Perugia se vor întâlni joi, 30 noiembrie, de la ora 19.00, în 32-imile de finală ale Cupei Italiei pe Dacia Arena din oraşul Udine.
Udinese a ajuns în această fază a competiţiei după ce a eliminat în turul precedent formaţia Frosinone, pe care a învins-o cu scorul de 3-2 pe teren propriu.
Antrenorul gazdelor, fostul lazial Massimo Oddo, va menaja mai mulţi titulari, cel mai probabil pe De Paul, Perica, Fofana şi Danilo, care vor sta pe banca de rezerve. Udinese este interesată mai
mult de situaţia din Serie A (unde ocupă locul 14 şi vine după eşecuri cu Cagliari şi Napoli) decât de meciurile din Cupa Italiei, astfel că un pronostic pe rezultatul final în partida cu Perugia este destul de riscant.
Divizionara secundă Perugia a disputat două tururi până să ajungă în 32-imile de finală: 2-1 cu Gubbio acasă şi 4-0 în deplasare cu Benevento. Perugia începuse în forţă Serie B, dar în ultima vreme n-a câştigat decât un meci din ultimele 5 disputate şi a ajuns pe locul al 14-lea în Serie B (din 22 de formaţii). La ultima partidă a remizat, scor 1-1 la Ternana. Observăm că ambele meciuri jucate de Perugua în Cupa Italiei dar şi ultimul din campionat, s-au încadrat în intervalul 2-4 goluri marcate.
Cele două formaţii s-au întâlnit de 15 ori în istoria lor, în toate competiţiile, iar în 10 dintre aceste partide s-au marcat între 2 şi 4 goluri. Chiar şi la ultimele confruntări directe, care au avut loc în 2004 şi 2009, scorul s-a încadrat în acest interval de goluri şi a fost 1-1 în ambele meciuri.
Echipele probabile:
UDINESE (3-5-2): Scuffet; Nuytinck, Angella, Samir; Widmer, Barak, Balic, Ingelsson, Adnan; Lasagna, Maxi Lopez.
PERUGIA (4-3-1-2): Rosati; Belmonte, Volta, Monaco, Pajac; Brighi, Colombatto, Bandinelli; Buonaiuto; Han, Di Carmine.