PAOK - Dinamo Zagreb se joacă joi, de la ora 19:45, la Salonic, și reprezintă manșa retur a optimilor de finală din Europa Conference League. În tur, în capitala Croației, gazdele s-au impus cu 2-0.
PAOK: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Formația lui Răzvan Lucescu vine după o săptămână grea. După eșecul din Croația, care a diminuat șansele lui PAOK la sferturile Europa Leauge, a urmat înfrângerea de pe teren propriu, cu rivala Aris, care a făcut ca formația din Salonic să coboare pe poziția secundă în clasament.
Grecii avuseseră un parcurs perfect în Europa până joia trecută, reușind să termine neînvinși ultimele 13 partide jucate în competițiile europene (9 victorii și 4 egaluri). În plus, elenii erau neînvinși în 5 partide directe cu formațiile din Croația (3 victorii și 2 egaluri), așa că păreau să aibă prima șansă la calificare.
Acum, băieții fostului selecționer al României trebuie să se adune și să dea dovadă de caracter, deși șansele să meargă mai departe sunt mici: niciodată în istoria sa PAOK nu a reușit să întoarcă un deficit de două goluri, după manșa tur, în Europa.
Lucescu Jr speră însă într-o minune, iar șansele grecilor sunt legate în primul rând de internaționalul brazilian Taison, care s-a transformat într-o mașinărie de pase decisive în acest sezon (12 assisturi, două dintre ele în Conference League).
- PAOK, echipa probabilă: Kotarski - Jonny, Kedziora, Koulierakis, Baba - Ozdoev, Meite - Tzimas, Konstantelias, Taison - Thomas
Dinamo Zagreb: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Fără înfrângere în ultimele 11 meciuri în toate competițiile (8 victorii și 3 egaluri), Dinamo Zagreb e abia pe 3 în campionat, astfel că marea miză pentru ea în acest final de sezon pare a fi Conference League.
Istoria e de partea oaspeților, care au mers mai departe în Europa în 22 din cele 28 de duble manșe în care au câștigat partida tur. Mai mult, în precedentele 5 duble în care Dinamo s-a impus cu 2-0 în tur, s-a calificat de fiecare dată.
Formația din Zagreb nu s-a simțit niciodată confortabil pe tărâm elen, însă, dovadă că nu a mai obținut vreun succes aici din 1977. Au fost de atunci 6 meciuri jucate în Grecia, în 5 dintre partide croații pierzând (un singur egal, cu AEK Atena).
Marele atu al oaspeților e fără îndoială Bruno Petkovic, care, cu dubla din partida tur, a ajuns la 7 goluri în Conference League (împarte poziția de lider în clasamentul golgheterilor competiției). De notat că 5 dintre reușitele lui au venit după pauză, semn că este un fotbalist care nu obosește și dă un randament mai bun pe finalurile de meciuri.
- Dinamo Zagreb, formația probabilă: Nevistic - Ristovski, Bernauer, Theophile-Catherine, Perkovic - Misic, Sucic - Spikic, Baturina, Hoxha - Petkovic
PAOK - Dinamo Zagreb: Cote la pariuri și pronostic
PAOK a pierdut doar una din ultimele 11 partide europene jucate pe teren propriu (7 victorii, 3 egaluri) și a marcat de 11 ori în precedentele 4 meciuri de acasă cu formațiile croate (3 victorii și un egal).
Pe hârtie, formația din Salonic e echipa mai puternică și, deși calificarea va fi greu de obținut, mizăm pe o reacție de orgoliu a grecilor și pe un succes joi seară. Mai ales că PAOK are cel puțin două goluri marcate în fiecare din ultimele 5 partide jucate acasă în Conference League.
- Predicție: Victorie PAOK (cotă 1,83 la MrBit).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.