Olanda — Grecia: ponturi calificări Euro 2024 07.09.2023

Acțiune

Expertul Legalbet, Paul, va recomanda un pronostic de la partida Olanda - Grecia, din preliminariile Euro 2024.

Joi, de la ora 21:45, pe “Philips Stadion” din Eindhoven, avem meciul Olanda - Grecia, din grupa B a calificarilor pentru Euro 2024.

Olanda - forma de moment, ultimele rezultate, statistici

Pe banca batavilor parcă se practica un “na-ti-o tie, da-mi-o mie”. După eliminarea Olandei de la Campionatul Mondial, cu Argentina, în sferturile de finală, Louis van Gaal și-a regandit, din nou, retragerea și a renunțat la a mai conduce echipa națională. Așa ca a revenit Ronald Koeman, cel care plecase în 2020 pentru a fi la cârma Barcelonei. 

Doar ca reîntoarcerea lui Koeman nu prea a fost de bun augur până în prezent. Sunt două eșecuri (trei, dacă punem și infrangerea contra Croației, survenită după prelungiri) în patru partide. Două meciuri s-au jucat in preliminarii, doua în Final Four-ul Nations League. Acolo, Olanda a jucat pe teren propriu și tot a terminat pe ultimul loc. Mai grav este că au încasat cel puțin două goluri în ambele dispute, cu Croația și Italia. 

  • Singurul succes din ultima perioada este acel 3-0 cu Gibraltar. Un scor subțire, după o partidă în care Olanda a jucat 40 de minute în superioritate numerică, dar a dat doar un singur gol în acea perioada. 

Principala problema a “Portocalei Mecanice” este pe poziția de atacant. Nu prea exista soluții. Weghorst pare sa fie prima opțiune, însă atacantul a dezamăgit la Manchester United și a prins un transfer tocmai la Hoffenheim. Depay a mai jucat pe poziția de număr 9, dar e accidentat.

Xavi Simons - Voiam să vorbesc puțin despre Lang, care s-a transferat la PSV și și-a ajutat exponențial echipa sa ajungă în grupele Champions League. Dar cred ca mai important este sa vedem ce se intampla cu Xavi Simons la nationala. Fotbalistul de 20 de ani s-a dus la RB Leipzig în aceasta vara, iar evoluțiile sale în Bundesliga sunt, deocamdată, apreciate. Dar în tricoul Olandei n-a făcut mai nimic. Se implica prea mult în dueluri fizice, nu-si asumă driblinguri și joacă prea mult în lateral sau în spate. Contrar cu ce face la echipa de club. Sa fie doar o problema de încredere?

Pe langa Depay, lipsesc următorii fotbalisti din cauza unor accidentări: Timber, Botman, Malacia, Bijlow, Brobbey si Bergwijn. Reijnders are un start de stagiune impresionant la AC Milan, însă nu vad unde poate avea loc în primul 11. Wieffer pare pregătit pentru a patra titularizare consecutivă la nationala. 

Echipa probabila: Noppert; Dumfries, Geertruida, Van Dijk, Ake; Wieffer, De Jong; Malen, Gakpo, Lang; Weghorst

Grecia - forma de moment, ultimele rezultate, statistici

Elenii au castigat doua dintre primele trei partide din aceasta grupa de calificare. Victoria cu Irlanda, 2-1, s-ar putea sa se dovedească decisivă atunci cand se va trage linie după opt partide. Chiar și cu Franța, elenii puteau sa plece neinvinsi. A fost 1-0, cu Grecia jucând în inferioritate numerică în ultimele 20 de minute. 

  • De cand Gus Poyet a preluat Grecia, nationala elena și-a cam schimbat stilul de joc. Mai agresiva in pressing, dar si mai combinativa pe faza de atac. Dovada si cele opt victorii din 14 meciuri cu fost jucător de la Chelsea pe banca. 

Rezultatele grecilor sunt cu atat mai impresionante cu cât nu vedem vreun jucător care sa se distinga de restul. Tsimikas e la Liverpool, dar șansa lui sa prinda minute este doar dacă Klopp îl confunda cu Nunez. Mavropanos ar fi cel mai important nume actual, dar fundașul lui West Ham este suspendat după rosul încasat cu Franța. În rest, un nucleu interesant din campionatul intern, de la AEK și Olympiakos. 

Giorgos Giakoumakis - Varful de 28 de ani se numără printre cei mai buni atacanti din MLS, cu 13 goluri în 21 de meciuri pentru Atlanta United. Dar am văzut cu toții ce spații sunt in campionatul american. Nu e foarte greu sa marchezi. Nici măcar pentru o fosta rezerva de la Celtics. Fiindcă Giakoumakis, în principiu, cam asta e. Nu s-a impus la campioana Scotiei, fiind mai degrabă o soluție de avarie. Nu e un fotbalist slab însă, avand evoluții apreciate atunci cand s-a apelat la el. Doar că erau alți jucători care se pliau mai bine pe planurile antrenorului. Doar două goluri are Giakoumakis la națională (în 15 apariții). 

Bakasetas va avea atribuțiile de număr 10. El este și cel mai în formă jucător al grecilor. Mavropanos ramane singura absenta de marca din acest duel. 

Echipa probabila: Vlachodimos; Baldock, Tzavellas, Chatzidiakos, Tsimikas; Siopis, Kourbelis; Masouras, Bakasetas, Mantalos; Giakoumakis

Olanda - Grecia: Cote la pariuri si ponturi pariuri

Trebuie sa recunosc ca acum cativa ani nu as fi jucat niciodată un “ambele marcheaza” la un meci al grecilor. Doar ca elenii și-au mai dezvoltat jocul ofensiv. Sunt doar patru partide in ultimele 15 în care Grecia n-a găsit poarta adversă. Și nu doar evoluțiile oaspetilor mă determină să merg pe acest pronostic.

Olanda are mari lacune in defensiva. Van Dijk a arătat teribil de lent la Liverpool, iar Geertruida nu e foarte confortabil la nationala. Are doar trei selecții pana la urma. În ultimele opt meciuri, Olanda a scăpat fără gol încasat doar cu Gibraltar și Qatar. Este posibil ca Grecia sa lovească pe contraatac, mai ales ca gazdele vor juca sus cu fundasii. Ake s-ar putea sa creada ca e tot la Manchester City, unde trebuie să aglomereze zona unde se afla balonul. Pe partea lui s-ar putea ca olandezii sa ramana descoperiți. 

Vezi analizele tuturor partidelor din preliminariile Euro 2024, cu pronosticuri perfecte pentru a face biletul zilei. 

Ponturi
Ambele marcheaza
Cf
Cote
2.10
Va fi acest pariu castigator?
Ambele marcheaza
0%
0 voturi
Da
0%
0 voturi
Nu
Total voturi: 0

Bonusuri

Alte ponturi de la acest autor

Mai multe ponturi
Copy the token