Tipsterul Karbacher vă recomandă un meci din Premier League, la o cotă de 1.40
Newcastle United Football Club
Newcastle United trece printr-o perioadă foarte slabă în campionatul Angliei, unde a câștigat ultimul meci pe 21 octombrie cu Crystal Palace (1-0, acasă). De atunci a mai jucat 7 meciuri în campionat, însă rezultatele au fost extrem de slabe, având un egal și 6 înfrângeri. În ultimele două etape, formația antrenată de spaniolul Rafael Benítez a pierdut în deplasare cu Chelsea (1-3) și acasă cu Leicester City (2-3).
Cu un asemenea parcurs, normal, "coțofenele" au coborât în clasament, ajungând până pe locul 16, la 2 puncte de linia retrogradării. Programul va fi în continuare foarte greu pentru Newcastle, întrucât după meciul de miercuri cu Everton va mai juca cu Arsenal Londra, West Ham United și Manchester City. În aceste partide, "alb-negrii" ar avea șanse de a câștiga punct sau puncte doar cu Everton sau WHU, însă pentru a reuși acest lucru, va trebui să joace cu totul altceva decât în ultimele săptămâni.
În meciurile disputate pe teren propriu, NUFC a avut 3 victorii, un rezultat de egalitate și 4 înfrângeri, însă trebuie precizat faptul că a fost învinsă în ultimele trei partide de AFC Bournemouth (1-0), Watford FC (3-0) şi Leicester City (3-2). Așadar, în ultimele 3 meciuri jucate pe "St James' Park", Newcastle United nu a câștigat niciun punct și a încasa șapte goluri, dezamăgindu-şi suporterii.
Acum va urma partida de acasă cu Everton și ar fi foarte important ca Newcastle să obțină a 5 victorie din acest sezon, pentru a urca câteva locuri în clasament și a ieși din criza în care a intrat în ultimele săptămâni. Gazdele nu au jucători accidentați sau suspendați pentru meciul de miercuri cu Everton, care va avea loc pe stadionul "St James' Park", de la ora 21:45.
Conform transfermarkt, lotul lui Newcastle United valorează 137,00 milioane €
Everton Football Club, Liverpool
Everton a trecut cu bine peste derby-ul disputat pe "Anfield" cu concitadina FC Liverpool, cu care a terminat la egalitate, scor 1-1. "Cormoranii" au deschis scorul în minutul 43 prin Mohamedd Salah, însă "caramelele" au reușit să egaleze în minutul 77 prin Wayne Rooney, care a transformat o lovitură de la 11 metri.
Decizia conducerii de a-l demite pe antrenorul olandez Ronald Koeman a fost una bună, pentru că după ce a fost adus tehnicianul Sam Allardyce, Everton și-a revenit în campionat, unde a câștigat meciurile cu West Ham United (4-0, acasă) şi Huddersfield Town (2-0, acasă) și a remizat cu FC Liverpool (1-1, deplasare).
Joi seară, gruparea din Liverpool a jucat ultimul meci din Grupa E din Europei, în Cipru cu Apollon Limassol, câștigând cu scorul de 3-0. A fost însă prea târziu, pentru că partida nu mai avea nicio miză, calificarea fiind de mult pierdută. Echipele care s-au calificat în şaisprezecimi au fost Atalanta Bergamo și Olympique Lyon.
De acum, "albaștrii" se vor concentra doar în campionat, unde sunt pe locul 10 în clasament, după 16 etape disputate, având 19 puncte. În următoarele 3 etape ei vor juca cu Newcastle United (deplasare), Swansea City (acasă) și Chelsea (acasă). Jucătorii au moral bun, pentru că de la venirea tehnicianului Sam Allardyce, au câștigat 7 puncte din 9 posibile și vor încerca să profite de forma bună în care se află, pentru a câștiga la Newcastle.
Oaspeţii nu pot conta pe fundașul dreapta irlandez Séamus Coleman, fundașul central argentinian Ramiro Funes Mori şi extrema stângă congoleză Yannick Bolasie, cu toții fiind accidentați. Cele două echipe s-au întâlnit ultima dată în sezonul 2015-2016, rezultatele fiind Newcastle United - Everton 0-1 și Everton - Newcastle United 3-0.
Conform transfermarkt, lotul lui Everton FC valorează 335,25 milioane €
PRONOSTIC: Everton FC | peste 0,5 goluri | Cota: 1.40
Clasament Premier League: