Tipster-ul Legalbet oferă predicţia sa din tenis pentru meciul Barthel vs. Ferro, din cadrul turneului WTA Challenger Tour de la Limoges 2025.
Luni la amiază, germana Mona Barthel şi franţuzoaica Fiona Ferro vor juca în primul tur de simplu feminin din cadrul turneului WTA Challenger Tour “125” de la Limoges Open (Franţa, hard indoor). Una dintre casele de pariuri online licenţiate în România – Player.ro – ne oferă următoarele cote la victorie pentru cele două jucătoare:
1.41
@ Mona Barthel vs.
2.68
@ Fiona Ferro!
MONA BARTHEL (#225 WTA)
Mona Barthel (treizeci şi cinci de ani) este jucătoare de mână dreaptă care execută backhand-ul cu ambele mâini, măsoară în jur de 1,85m şi-a mai fost prezentă pe hardul indoor de la Limoges challenger şi-n anii 2016 şi 2023 – eliminată în runda inaugurală, în ambele rânduri. Nemţoaica are-n palmares patru trofee de nivel WTA Series Tour şi-a fost la un moment dat clasată pe locul al 23-lea în lume la simplu, dar pe parcursul sezonului regulat n-a cucerit vreun titlu, nici măcar la nivel ITF Series Tour. Săptămâna trecută a luat parte la turneul de la Angers challenger (Franţa, hard indoor), acolo unde a avut prestaţii apreciate şi-a fost eliminată în “sferturi” de rusoaica Kamilla Rakhimova (3-6 6-7).
● VICTORII Barthel vs. Ferro: 6-1 1-6 6-4 (Hua Hin Open, 2019, hard outdoor), 4-6 6-1 6-1 (Ricany ITF, 2024, hard indoor)
FIONA FERRO (#422 WTA)
Fiona Ferro (douăzeci şi opt de ani) este la rându-i dreptace şi execută reverul cu ambele mâini, măsoară în jur de 1,70m şi a mai luat parte la competiţia de la Limoges challenger şi-n anii 2016 şi 2018 – la fel ca în cazul adversarei sale, eliminată în ambele cazuri încă din primul tur de pe tabloul principal. Franţuzoaica are-n palmares două trofee de nivel WTA Series Tour şi-a fost la un moment dat clasată pe locul al 39-lea în lume la simplu, dar cariera sa a luat-o “la vale” din cauza faptului că a fost implicată într-un proces juridic dureros cu fostul antrenor – Pierre Bouteyre – pe care l-a acuzat de violuri și agresiuni sexuale repetate care ar fi avut loc între 2012 și 2015, pe când ea era minoră. Acest proces a necesitat mult timp și energie, având un impact psihologic și logistic imens asupra carierei sale.
● VICTORII Ferro vs. Barthel: 7-6 6-2 (Lausanne Open, 2019, zgură)
Mona Barthel – Fiona Ferro: Cote la pariuri şi predicţii pariuri
Tipsterii Legalbet le-au analizat cu atenţie pe cele două combatante şi au concluzionat că ne putem aştepta la o partidă (în general) controlată şi câştigată în cele din urmă (poate chiar în minim de seturi) de experimentata tenismenă germană, pentru simplul fapt că aceasta va evolua pe suprafaţa de joc favorită (franţuzoaica fiind “zguristă” la bază), are mai multe meciuri “în picioare” în ultimele luni (favorita locală abia ce-a revenit pe teren, după aproape şase luni de pauză) şi poate cel mai important aspect – trece printr-o formă de moment mai bună.
Mona Barthel mai are un avantaj: este obişnuită cu suprafaţa şi condiţiile de joc, deoarece a evoluat deja pe hardul indoor de la Limoges challenger, fiind nevoită să treacă mai întâi prin faza calificărilor; acolo a învins-o pe franţuzoaica Diana Martynov (6-3 6-4 / patru aşi expediaţi, şase duble greşeli comise, şi-a cedat serviciul de două ori, realizând un total de patru break-uri pe parte de retur).
● Îţi mulţumim că ai citit acest articol! Rămâi alaturi de noi, deoarece avem zilnic şi mai multe ponturi din tenis şi propuneri de bilete interesante, doar de la casele de pariuri online licenţiate în România! Pariază responsabil!

