Tipster-ul Legalbet oferă predicţia sa din tenis pentru meciul Bulgaru vs. Riera
Miercuri dimineaţă, românca Miriam Bulgaru şi argentinianca Julia Riera vor juca în faza calificărilor de simplu feminin a Grand Slam-ului de la Australian Open (Australia, hard outdoor). Una dintre casele de pariuri online licenţiate în România – Player.ro – ne oferă următoarele cote la victorie pentru cele două jucătoare: 3.05 @ Miriam Bulgaru vs. 1.33 @ Julia Riera!
MIRIAM BULGARU (#217 WTA)
Miriam Bianca Bulgaru (douăzeci şi şase de ani) a evoluat mai toată cariera sa în special pe zgură roşie (suprafaţa de joc preferată) – toate cele şase titluri cucerite la simplu venind în cadrul unor competiţii desfăşurate pe acest tip de suprafaţă lentă! Cu toate astea, românca posedă un prim-serviciu bunicel, care a devenit uşor-uşor eficient pe hard outdoor – realizează marea majoritate a “winners”-urilor cu lovitura de forehand (de dreapta), devenind uşor vulnerabilă atunci când este jucată pe backhand. Nu a evoluat niciodată pentru România în cadrul Fed Cup – Billie Jean King Cup, dar încă are potenţialul necesar pentru a se apropia în sezonul regulat de prima sută mondială în ierarhia de simplu!
● VICTORII Bulgaru vs. Riera: nici o victorie
JULIA RIERA (#147 WTA)
Julia Riera (douăzeci şi doi de ani) s-a născut şi are reşedinţa la Pergamino, Buenos Aires (Argentina), este la rându-i dreptace şi execută reverul cu ambele mâini, măsoară în jur de 1,70m şi se află pentru al doilea an consecutiv pe tabloul calificărilor de la Australian Open: la ediţia anterioară a fost foarte aproape de accederea pe tabloul principal, dar a scăpat “printre degete” victoria din duelul cu americanca Katie Volynets (6-3 6-7 5-7). La fel ca adversara de acum, sud-americanca este o aşa-zisă “zguristă” la bază – anul trecut reuşind să cucerească la simplu ITF-urile de la Chiasso (Elveţia) şi Wiesbaden (Germania), iar la dublu ITF-ul de la Buenos Aires (Argentina). Nu are cine ştie ce experienţă la nivel WTA Series Tour – dar la un moment dat a fost clasată pe locul al 93-lea la simplu (20/05/2024).
● VICTORII Riera vs. Bulgaru: 6-2 6-3 (Buenos Aires challenger, 2023, zgură)
Miriam Bulgaru – Julia Riera: Cote la pariuri şi predicţii pariuri
În urma unei analize detaliate a ambelor combatante, tipsterii noştri de la Legalbet au ajuns la concluzia că ne putem aştepta la o partidă (în general) mult mai echilibrată decât ne-o arată cotele oferite de bookmakeri la victorie pentru cele două tenismene sau rezultatul precedentului meci direct, deoarece românca este mult mai agresivă pe acest tip de suprafaţă de joc rapidă – extrem de motivată – şi îndrăznim să spunem mai eficientă cu prima minge de serviciu! Miriam Bianca Bulgaru a dominat cap-coadă partida din primul tur al calificărilor de la Australian Open cu italianca Georgia Pedone (6-2 6-3 / nici un as expediat, două duble greşeli comise, nu şi-a cedat deloc serviciul, realizând un total de patru break-uri pe parte de retur), în timp ce Julia Riera a avut nevoie de set decisiv pentru a trece de croata Lea Boskovic (4-6 6-1 6-2 / cinci aşi expediaţi, trei duble greşeli comise, i-a oferit cinsprezece mingi de break adversarei – dar şi-a cedat serviciul de doar două ori, realizând un total de cinci break-uri pe parte de retur).
● Îţi mulţumim că ai citit acest articol! Rămâi alaturi de noi, deoarece avem zilnic şi mai multe ponturi din tenis şi propuneri de bilete interesante, doar de la casele de pariuri online licenţiate în România!