Manchester City - Arsenal (duminică, ora 18:30, Etihad) e cel mai aşteptat meci din acest debut de Premier League, faţă în faţă fiind cele mai bune două echipe din Anglia, care în ultimele două sezoane s-au luptat până spre finalul stagiunilor la titlu, formaţia lui Guardiola având întâietate de fiecare dată.
Manchester City: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
City traversează o perioadă complicată, în această săptămână începând "procesul secolului", în care se judecă cele 115 încălcări ale fair-playului financiar. Se vorbeşte chiar de retrogradarea echipei, iar aceste probleme s-au răsfrânt asupra politicii de transferuri, revenirea lui Gundogan fiind cel mai mare câștig pentru "cetățenii" în ultima perioadă de mercato. Chiar şi fără transferuri sonore ca în alţi ani, Pep are rezerve de mare valoare pe aproape toate posturile și nu și-a dorit un lot foarte numeros, căutând să le dea șanse celor mai mulți dintre jucători. Cu Rodri, printre marii favoriţi la "Balonul de Aur", cu Haaland, omul care a distrus toate recordurile la prima sa stagiune în Premier League, și cu De Bruyne, cel mai bun pasator din campionat, printre titulari, City va fi greu de oprit și în această ediție de campionat. În ofensivă poate face oricând diferența și Foden, jucătorul care vine după cel mai bun sezon al carierei, dar și vitezomanul Doku, care a crescut de la meci la meci pe final de stagiune trecută.
Haaland a ajuns deja la cota 9 în acest sezon, semn că absența Norvegiei de la Euro a însemnat o oportunitate în plus pentru acesta să lucreze și să fie la cel mai înalt nivel. Norvegianul are ocazia să marcheze duminică al 100-lea gol pentru City, în 105 partide de când a sosit pe Etihad. Dacă va reuşi acest lucru, el va egala recordul all-time din top 5 campionate ale Europei, deţinut de Cristiano Ronaldo (100 de goluri în primele 105 partide în tricoul lui Real Madrid).
Cu punctaj maxim în Premier League, "cetăţenii" au început cu stângul noul sezon de Champions League, remizând cu Inter, 0-0, într-un meci în care Acerbi l-a anihilat complet pe Haaland. Acum, Gabriel şi Saliba vor avea aceeaşi misiune, dar rămâne de văzut dacă vikingul va putea fi pus la respect pentru al doilea meci la rând.
Formația lui Guardiola e neînvinsă de 32 de meciuri în campionat pe teren propriu (26 de victorii și 6 egaluri), dar acum nu se va putea baza pe unul dintre cei mai buni pasatori din istoria Premier League. Kevin De Bruyne s-a accidentat cu Inter şi nu va putea juca duminică, în locul lui urmând a intra din primul minut Gundogan.
- · Manchester City, echipa probabilă: Ederson - Akanji, Ruben Dias, Gvardiol - Lewis, Rodri - Bernardo Silva, Foden, Gundogan, Grealish - Haaland
Arsenal: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
După două sezoane în care a fost în pole-position pentru câștigarea titlului, dar a cedat pe final în faţa mult mai experimentatei City, "grădiniţa lui Arsenal" a crescut. "Tunarii" au calitate pentru a cuceri în sfârşit campionatul, după o pauză de mai bine de două decenii, iar lucrurile arată promiţător.
Arteta nu și-a rezolvat problema vârfului de careu, dar Kai Havertz a arătat impresionant pe final de sezon în rolul de "9" fals. În pregătiri, Gabriel Jesus, care a avut atât de multe accidentări de la venirea de la City, a impresionat, astfel că poziția de atacant central nu ar trebui să îi pună atât de multe probleme staffului tehnic. A fost "betonată" defensiva cu Calafiori, unul dintre cei mai buni tineri apărători italieni, care poate evolua atât în centru, cât și în flancul stâng. Nu în ultimul rând, a fost adus Merino, campion european cu Spania, care va face o pereche de vis cu Declan Rice, la mijlocul terenului.
În primele două etape jucate, Arsenal a arătat că are deja motoarele turate, câștigând duelurile cu Wolves şi Villa cu acelaşi scor, 2-0. A fost pentru prima oară din 1971-1972 până în prezent când "tunarii" reuşesc două succese în debut de sezon fără să primească gol. A urmat o remiză acasă cu Brighton, dar aceasta a fost rapid uitată, "tunarii" impunându-se weekendul trecut cu 1-0 în derbyul nordului Londrei, cu Spurs, astfel că, înainte de super-duelul cu locul 1 şi campioana ultimelor ediţii de Premier League, formaţia lui Arteta e pe locul secund în clasament.
La mijlocul acestei săptămâni, şi Saka&Co au jucat în Liga Campionilor şi, la fel ca şi City, nu a eu ieşit victorioşi. De altfel, punctul obţinut la Atalanta (0-0), deţinătoarea Europa League, poate fi considerat un mare bonus, Martin Raya fiind omul meciului, cu două parade fantastice la penaltyul ratat de Retegui.
"Am fost foarte inconstanţi, am suferit la construcţie, nu am mai fost la fel de dominanţi ca în alte partide, nu ne-am creat ocazii. Cred că am avut o singură şansă mare de a marca, la Martinelli, așa că sunt multe aspecte care trebuie îmbunătăţite", a explicat Arteta după confruntarea cu trupa lui Gasperini.
Jocul fără orizont de la Bergamo a venit şi în contextul în care Martin Odegaard, căpitanul şi regizorul echipei a lipsit, el urmând să vadă din tribune şi duelul de pe Etihad. Dacă Guardiola are soluţii la nivel de lot pentru înlocuirea lui De Bruyne, la Arsenal nu există un jucător de calibrul norvegianului.
- Arsenal, echipa probabilă: Raya Martin - White, Saliba, Gabriel, Timber - Rice, Partey, Havertz - Saka, Trossard, Martinelli
Manchester City - Arsenal - ponturi pariuri etapa a 5-a din Premier League
Confruntările City - Arsenal au fost marcate în istoria recentă în primul rând de duelul Guardiola - Arteta, tehnicianul "tunarilor" fiind ucenicul lui Pep, de la care a învăţat meserie în perioada cât i-a fost secund pe Etihad.
În cele 9 meciuri directe dintre aceştia, Guardiola s-a impus de 7 ori, însă Arteta are un parcurs excelent în ultimele 9 deplasări ale lui Arsenal, echipa sa nefiind niciodată condusă în acest interval.
Totuși, Guardiola a câştigat mai multe meciuri contra lui Arsenal decât împotriva oricărui alt adversar în carieră (20), iar "tradiţia" se va respecta, cred specialiştii Legalbet. Absenţa lui Odegaard va fi imposibil de suplinit, astfel că mijlocul oaspeților are o mare problemă, în timp ce City dispune de jucătorii necesari care să facă insisponibilitatea lui De Bruyne un handicap mai mic.
- · Predicție: Victorie City (cotă 1,85 la MrBit).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.