Manchester City - Huddersfield se joacă duminică, de la ora 16:00, pe Etihad, și reprezintă o partidă din 16-imile de finală ale FA Cup, a doua competiție ca importanță din Anglia.
Manchester City: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
După ce a câștigat Campionatul Mondial al Cluburilor și a revenit în lupta la titlu în Premier League, în urma a două victorii la rând, City își îndreaptă acum atenția spre Cupa Angliei, competiție pe care a câștigat-o sezonul trecut.
E de așteptat ca Pep Guardiola să rotească masiv lotul împotriva unui adversar atât de slab, însă la fel a procedat și în Liga Campionilor, în partida fără miză cu Steaua Roșie Belgrad și, din punct de vedere ofensiv, echipa a arătat excelent.
Marea problemă a "cetățenilor" e reprezentată de defensivă, echipa primind gol în 9 din ultimele 12 partide. Singurele confruntări în care jucătorii lui Pep nu au fost nevoiți să scoată balonul din propria poartă au fost cele de la CM al Cluburilor, când au întâlnit adversari foarte slabi și în duelul cu Sheffield United, ultimul loc din Premier League (2-0).
Erling Haaland a reluat antrenamentele, dar nu va fi riscat într-o astfel de partidă, urmând cel mai probabil să fie titular etapa viitoare, în dificila deplasare de la Newcastle. De Bruyne va prinde însă lotul, după lunga perioadă de absență, și își va ajuta echipa din teren în ultima parte a duelului de duminică, stafful tehnic dorind să îl integreze treptat pe belgian în echipă. Din formula de start nu va lipsi în mod normal Foden, cel mai în formă jucător al lui Guardiola, internaționalul englez ajungând la 17 contribuții la gol în acest sezon (9 reușite, 8 pase decisive).
- Manchester City, echipa probabilă: Ortega - Walker, Dias, Akanji, Gomez - Lewis, Kovacic - Bobb, Foden, Hamilton - Alvarez
Huddersfield: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Huddersfield e într-un moment extrem de dificil, pe care nu mulți îl anticipau la startul sezonului. Echipa lui Darren Moore a ajuns la doar 3 puncte de retrogradarea din Championship, după înfrângerea cu 4-1 pe terenul lui Leicester, din ajunul Anului Nou.
Oaspeții de duminică se descurcă teribil în deplasare, dovadă că au obținut un singur succes departe de propriul stadion în ultimele 8 partide jucate. În această perioadă, au suferit 4 înfrângeri, remizând de alte 3 ori.
Cu 44 de goluri încasate în 26 de etape în Championship, Huddersfield are a 4-a cea mai slabă defensivă din liga a doua engleză, în nu mai puțin de 8 ocazii cei porecliți "The Terriers" primind 3 sau mai multe goluri.
Unul dintre puținele argumente ale vizitatorilor din acest weekend este Michal Helik, golgheterul echipei. El a reușit 7 goluri în acest sezon și s-a dovedit a fi extrem de productiv în deplasare, 6 dintre aceste reușite bifându-le pe "teren străin".
- Huddersfield, formația probabilă: Nicholls - Lees, Ayina, Helik - Kasumu, Rudoni, Wiles, Diarra, Edmonds-Green - Thomas, Koroma
Manchester City - Huddersfield: Cote la pariuri și pronostic
Huddersfield a primit 16 goluri în ultimele 5 confruntări directe cu City și nu vedem de ce istoria nu se va repeta duminică.
Chiar dacă Guardiola va folosi o formație cu destui jucători care nu evoluează în mod obișnuit, diferența de valoare dintre cele două echipe e uriașă. FA Cup e un obiectiv important pentru "cetățeni", iar revenirea lui De Bruyne, fie și doar pentru ultima jumătate de oră a partidei, poate produce mult spectacol. Anticipăm un succes ușor pentru gazde, într-o confruntare cu multe goluri.
- · Predicție: Peste 3,5 goluri (cotă 1,5 la MrBit).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.