Expertul Legalbet, Cristian Mihală, vă vă oferă predicția sa pentru partida Manchester City-Chelsea, din FA Cup.
Partida Manchester City - Chelsea se joacă duminică, de la 18:30, și contează pentru turul 3 al Cupei Angliei, fiind de departe derbyul acestei runde.
Manchester City: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Confruntarea de pe Etihad vine la doar câteva zile distanță după ce cele două formații s-au întâlnit în Premier Legue, pe Stamford Bridge. A fost 1-0 pentru "cetățeni", care au câștigat pentru a 4-a oară la rând în fața rivalei londoneze (pentru prima oară în istoria Premier League când asistăm la o asemenea serie de meciuri consecutive câștigate de City).
FA Cup e o competiție în care ambele formații se descurcă excelent, dovadă în acest sens cele 14 trofee cucerite împreună. De această dată, sorții au făcut ca cele două forțe să se întâlnească extrem de devreme, astfel că, după disputa din acest weekend, doar una dintre formații va visa la cucerirea trofeului. Din acest punct de vedere, City va fi probabil mai relaxată, în contextul în care obiectivele ei principale sunt titlul în Anglia și cucerirea Champions League. Abia pe 10 în campionat, Chelsea în schimb are șansa prin Cupă să își salveze o stagiune ce se anunță dezastruoasă.
City nu a mai fost eliminată din turul 3 al Cupei din 2011-2012, când Manchester United o învingea cu 3-2. Gazdele de duminică nu au mai pierdut un meci acasă în această competiției din ianuarie 2015. De altfel, Etihad e o adevărată "fortăreață", formația lui Guardiola pierzând doar una din ultimele 23 de partide jucate pe teren propriu (19 victorii).
Probabil Pep va încerca să ruleze jucătorii în disputa cu Chelsea, fiind de așteptat să apară mai multe schimbări în primul "11" față de confruntarea de acum 3 zile. Totuși, lotul "cetățenilor" e unul extrem de puternic, astfel că eventualele modificări nu ar trebui să aibă un efect atât de mare. Discuția cea mare e în privința folosirii lui Haaland, mulți dintre cei din Regat considerând că stafful tehnic îl va alege pe Julian Alvarez, proaspăt campion mondial, pentru a conduce ofensiva. Totuși, Erling nu a jucat la Mondial și e odihnit, astfel că nu e exclus el să înceapă din primul minut și Alvarez să joace și el, în flanc. Dacă golgheterul echipei va fi totuși odihinit, arma secretă a lui City ar putea fi Riyad Mahrez. Intrat din postura de rezervă joi, acesta a adus toate cele 3 puncte pentru campioană, reușind să marcheze al 4-lea său gol din carieră contra lui Chelsea.
Manchester City, echipa probabilă:
- Ortega - Lewis, Stones, Akanji, Cancelo - Gundogan, Phillips, De Bruyne - Mahrez, Alvarez, Grealish
Chelsea: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Chelsea e într-o criză fără precedent în istoria recentă. Finalista FA Cup de anul trecut (a pierdut în fața lui Liverpool) a jucat 3 ani la rând în finala competiției, dar acum e departe de forma obișnuită. Accidentările i-au dat planurile peste cap lui Graham Potter, care a câștigat un singur meci de când a fost numit pe banca "albaștrilor".
O parte a presei din Regat susține că fostul tehnician al lui Brighton a primit deja ultimatum de la conducere, în contextul în care șansele la un loc de Champions League sunt nule, dar mai degrabă șefii de pe Stamford Bridge îi vor oferi credit în continuare managerului, asumându-și sezonul ratat și încercând să construiască pentru stagiunea viitoare. Din acest punct de vedere, FA Cup capătă o importanță mare pentru trupa de pe Stamford Bridge, dar cu greu stafful tehnic va putea să alinieze un prim "11" competitiv. Joi, cu City, Potter i-a pierdut în primele 20 de minute și pe Sterling și Pulisic, aceștia adăugându-se la lista interminabilă de absențe.
Chelsea va spera că statistica o va ajuta, în contextul în care nu a fost eliminată atât de devreme în Cupa Angliei din stagiunea 1997-1998 (o înfrângere cu 5-3 împotriva lui Manchester United). Cu siguranță că londonezii vor visa să repete performanța din meciul cu City de acum doi ani, când se calificau în ultimul act după un 1-0 contra "cetățenilor".
Marea problemă e legată de jucătorii care pot crea diferența, în contextul în care Aubameyang - introdus în locul lui Sterling joi - a fost incredibil de slab, fiind în cele din urmă schimbat. Lipsește și Mount, astfel că aproape toată presiunea ofensivei va fi pe umerii lui Kai Havertz, nimeni altul decât marcatorul din finala Champions League 2021, când Chelsea trecea cu 1-0 chiar de City.
Chelsea, echipa probabilă:
- Kepa - Azpilicueta, Chalobah, Koulibaly, Cucurella - Jorginho, Zakaria, Chukwuemeka - Ziyech, Havertz, Aubameyang
Manchester City - Chelsea: Cote la pariuri și pronostic
În cele 4 înfrângeri la rând contra lui City în toate competițiile, Chelsea nu a marcat nici măcar un gol. Doar împotriva unei alte formații - Bolton - "albaștrii" mai au un astfel de "palmares", într-o succesiune de 4 partide.
Interesant e că formația care marchează prima în acest duel va avea șanse mari să se impună. Asta ne arată statistica, 8 din ultimele 9 confruntări directe fiind câștigate de formația care a deschis scorul.
Ne așteaptă o dispută interesantă și, având în vedere situația lui Chelsea, credem că se va evolua cu garda jos. Dacă în campionat cele două formații au fost foarte preocupate de defensivă, acum credem că se va risca mai mult și se vor crea mai multe situații de gol. Ca atare, deși pare tentant să mergem pe o victorie a gazdelor, vom miza pe o cotă ceva mai mare în duelul de duminică: peste 2,5 goluri, cu o cotă de 1,6 la Favbet.
- Predicție: Peste 2,5 goluri.
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.