Expertul Legalbet, Erik, vă recomandă un meci din preliminariile Europa League, la o cotă de 1,87.
Meciul Malmo FF - Cracovia Krakow este programat joi, 27 august, la ora 20:00, pe stadionul Eleda din Malmo.
Malmo FF: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
După ce a pierdut ultimele două campionate în Suedia, Malmo FF a luat actuala ediție pe cont propriu și conduce detașat în clasament, după 17 etape. În Allsvenskan, Malmo are doar o singură înfrângere, iar în ultimele 11 etape a remizat doar de două ori, în rest a acumulat numai victorii. Totuși, a pierdut în luna iulie finala Cupei Suediei, după prelungiri, în dauna lui IFK Goteborg.
Malmo FF a pornit sezonul trecut din primul tur al calificărilor Europa League și s-a oprit în primăvara europeană, fiind eliminată de Șahtior Donețk. Într-o grupă cu Copenhaga, Dinamo Kiev și Lugano, Malmo a terminat pe prima poziție, cu o singură înfrângere.
Echipa este antrenată fostul mare atacant suedez Jon Dahl Tomassoni, iar printre cei mai cunoscuți componenți se numără fostul atacant al celor de la PSV Eindhoven, Ola Toivonen (34 de ani) și fostul portar al naționalei Suediei, Johan Dahlin (33 de ani). Golgheterul echipei în actualul sezon este Isaac Thelin (9 goluri), urmat de danezul Anders Christiansen (6 goluri).
Cracovia: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Sergiu Hanca a devenit în acest sezon căpitanul echipei poloneze, la care tocmai a început al treilea său sezon. Ex-dinamovistul este foarte apreciat la Cracovia, de la venirea lui formația trecând de la statutul de veșnică echipă aflată la retrogradare, la una care se bate pentru trofee. De altfel, săptămâna trecută Cracovia chiar și-a adjudecat Cupa Poloniei, într-o finală cu Lechia, primul trofeu în ultimii 70 de ani!
Mai vechi decât Hanca la Cracovia este un alt fotbalist român, ex-stelistul Cornel Râpă, iar din această vară au fost aduși alți doi fotbaliști care au evoluat în România: Rivaldinho (la Dinamo și Viitorul) și kosovarul Florian Loshaj (la Iași). Echipa este antrenată de polonezul Michal Probierz.
În campionatul trecut, golgheterii echipei au fost Sergiu Hanca și portughezul Rafael Lopes, cu câte 8 goluri, Cracovia terminând pe locul 5, În sezonul actual, recent început, polonezii au debutat cu o victorie (2-1 cu Pogon), dar în clasament sunt ultimii deoarece au pornit cu o penalizare de cinci puncte dictată de federația poloneză.
Malmo FF - Cracovia: Cote la pariuri şi pronostic
Suedezii sunt favoriți, deoarece au experiența meciurilor internaționale, în timp ce polonezii joacă în Europa după nu mai puțin de șapte decenii! Totuși, Cracovia dispune de jucători valoroși care pot să pună probleme lui Malmo. Jocul polonezilor este unul bazat pe atac și este una dintre echipele cu cele mai multe penalty-uri primite în Ekstraklasa. Numai Hanca a transformat șapte lovituri de la 11 metri în sezonul trecut! Pentru selecția Ambele echipe marchează, Betano oferă o cotă de 1,87.