Lugano - Fenerbahce este, alături de Dinamo Kiev - Partizan Belgrad, cel mai așteptat duel din turul secund preliminar al Champions League. Asta și pentru că reprezintă debutul european al lui Jose Mourinho pe banca formației din Istanbul.
Lugano: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Clasată pe locul secund în Elveția în stagiunea trecută, după o remontada de zile mari în ultimele etape, când a depășit-o in-extremis pe Servette Geneva, Lugano visează să joace pentru a 4-a oară în ultimii 6 ani în grupele unei competiții continentale.
Evident, să ajungă în UCL ar fi o minune, dar elvețienii nu uită sezonul 2017-2018, când au fost la un pas să ajungă în primăvara europeană a Europa League, dintr-o grupă din care a făcut parte și FCSB (1-2 și 2-1 atunci cu roș-albaștrii).
Gazdele de marți au început noul sezon cu un un succes, iar în amicale nu au arătat deloc rău, învingând Parma, formație promovată în Serie A și pierzând la limită cu Inter, campioana Italiei, 2-3.
Marea problemă a formației lui Mattia Croci-Torti e defensiva, în sezonul trecut Lugano având cea mai slabă apărare dintre primele 5 echipe din Elveția. Lucrurile ar trebui să stea puțin diferit din această vară, însă, pentru că șefii elvețienilor au întărit defensiva cu apărătorul lateral Mattia Zanotti, de la Inter, care a devenit cel mai scump jucător din istoria clubului (2,5 milioane de euro). În plus, a fost împrumutat și fundașul central Antonios Papadopoulos, de la Dortmund, astfel că există premise pentru o mai multă siguranță în apărare. Rămâne de văzut însă dacă stafful tehnic va găsi formula pentru o echipă care să se ridice la pretențiile unei formații de nivelul lui Fener, mai ales că cei doi fotbaliști nu sunt încă la 100% din punct de vedere al pregătirii și nu vor juca, cel puțin în manșa tur.
- · Lugano, echipa probabilă: Saipi - Brault-Guillard, Mai, El Wafi, Valenzuela - Belhadj, Doumbia - Bislimi, Bottani, Cimignani - Aliseda
Fenerbahce: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Fenerbahce a intrat într-o nouă eră odată cu aducerea unuia dintre cei mai mari antrenori din istorie, Jose Mourinho. Faptul că portughezul a acceptat să meargă în Turcia înseamnă un proiect serios, care nu se traduce doar în grupele UCL, ci în optimi sau sferturi, un obiectiv realizabil având în vedere forța lotului.
Formația din Istanbul vine după un sezon istoric, în care a suferit o singură înfrângere pe plan intern. Totuși, deși a acumulat 99 de puncte, Fener nu a luat nici de această dată titlul, pierzând duelul cu Galatasaray, care a obținut 33 de victorii în cele 38 de etape. Fără a cuceri campionatul din 2013-2014 (a terminat pe 2 în 6 din ultimele 10 sezoane), fanii "Yellow Canaries" nu mai acceptă niciun pas greșit de la favoriți, dorind performanțe la toate nivelurile.
Lotul a fost întărit constant în ultimele sezoane, astfel că formația turcă e acum evaluată la 236 de milioane de euro, la nivelul multor formații importante din top 5 campionate ale Europei. "Specialul" a cheltuit deja 28 de milioane de euro pe transferuri, de când a venit la Istanbul, aducându-i, printre alții, pe Soyuncu, Saint-Maximin sau Cenk Tosun.
- · Fenerbahce, echipa probabilă: Livakovic - Osayi-Samuel, Soyuncu, Djiku, Mercan - Krunic, Fred - Tadic, Szymanski, Kent - Dzeko
Lugano - Fenerbahce: Cote la pariuri și pronostic
Diferența dintre cele două formații e uriașă și, deși e început de sezon și mecanismele nu sunt încă reglate, factorul "Mourinho" va conta decisiv.
Fener are forță chiar să iasă din grupele UCL în acest sezon, dacă nu are ghinionul să întâlnească "balauri", așa că obținerea biletelor pentru grupe ar trebui să fie o formalitate. Experții Legalbet au analizat disputa de marți, de la Thun (Lugano nu are stadion omologat pentru UCL), și au convenit că orice alt rezultat în afară de victoria oaspeților ar fi o mare surpriză.
- · Predicție: Victorie Fenerbahce (cotă 1,81 la MrBit).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.