Expertul Legalbet, Paul, va recomanda un pronostic de la partida Los Angeles Lakers - Phoenix Suns, din NBA.
Vineri dimineata, de la ora 05:00, in “Crypto.com Arena”, avem meciul Los Angeles Lakers - Phoenix Suns, din NBA.
LA Lakers - forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Los Angeles Lakers are un debut de foc in acest sezon. Dupa meciul cu Denver Nuggets, vine aceasta confruntare cu Phoenix Suns, la care joaca Durant, Booker si Beal. Cat despre partida cu Denver, Lakers au cedat cu 107-119, desi au fost destul de aproape la inceputul sfertului 4. Prince a fost surpriza placuta, cu 18 puncte, 4/6 de la 3p, in timp ce James a bifat 21 de puncte, 8 recuperari si 5 pase. Problema este ca LeBron a jucat doar 29 de minute, lucru care s-ar putea repeta, cel putin in startul stagiunii.
Phoenix Suns - forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Phoenix Suns e intr-o formula noua, care ar trebui sa aduca si mai mult succes in actuala stagiune. Booker a facut senzatie in meciul de deschidere, 108-104 pe terenul celor de la Golden State Warriors. Acesta a dat 32 de puncte, 8 pase si 6 recuperari. Durant l-a ajutat cu 18 puncte, 10 recuperari si 3 pase. KD a inceput cu 2/9 FG si a terminat cu doar 7/22 din actiune. Nu o seara excelenta, dar la final importanta a fost victoria. Beal nu si-a facut debutul din cauza unor probleme la spate, insa ar trebui sa fie pregatit pentru duelul cu Lakers.
LA Lakers - Phoenix Suns: Cote la pariuri si ponturi pariuri
Daca James are o limita de 30 de minute, asa cum se vehiculeaza, Lakers au o mare problema. Pentru ca nu te poti astepta de la Davis sa-ti rezolve toate problemele atunci cand LeBron e pe banca. Si atunci cand te confrunti cu o echipa care are trei staruri, cam ai nevoie de cel mai bun jucator sa bifeze cele mai importante minute. Suns a plecat tare in sezon si ma astept sa continue pe aceeasi linie.