Expertul Legalbet vă recomandă un pronostic tenis în turneul de la Roland Garros dintre Lorenzo Musetti și Frances Tiafoe.
Primul sfert de finală de pe tabloul de simplu masculin se va disputa între Lorenzo Musetti și Frances Tiafoe. Va fi al treilea meci al zilei de pe Philippe-Chatrier, după cele două sferturi feminine. Va putea fi vizionat de Eurosport 1.
Lorenzo Musetti (#7 ATP)
În primele două runde nu a avut emoții, trecând în minimum de seturi de doi jucători care au venit din calificări. Este vorba de neamțul Yannick Hanfmann, respectiv de columbianul Elahi Galan. În următoarele două meciuri s-a impus în 4 seturi, adversari fiind argentinianul Mariano Navone, care a câștigat primul set, respectiv danezul Holger Rune, cap de serie numărul 10. Musetti se află pentru a cincea oară la Roland Garros. Cea mai bună performanță până în acest an o reprezenta accederea în optimile de finală, rezultate ce s-au petrecut atât în 2021, cât și în 2023.
Victorii în întâlniri directe
24.09.2020: Forli (zgură, challenger) - 6-4, 5-7, 6-2 (1.56)
17.03.2021: Acapulco (hard) - 2-6, 6-3, 7-6 (2.48)
15.05.2023: Roma (zgură) - 5-7, 6-4, 6-3 (1.51)
Frances Tiafoe (#13 ATP)
Nu a pierdut niciun set până acum, câștigând două seturi după tie-break. S-a întâmplat în runda a treia și în optimi, adversari fiind americanul Sebastian Korda, cap de serie numărul 23, respectiv neamțul Daniel Altmaier. În primele două runde Tiafoe a trecut de rusul Roman Safiullin, respectiv de spaniolul Pablo Carreno-Busta. Este prezența cu numărul 11 pentru american la Roland Garros. Cel mai bun rezultat până în acest an îl reprezenta turul III, obținut în urmă cu doi ani.
Victorii în întâlniri directe
5.10.2020: Parma (zgură, challenger) - 6-3, 3-6, 6-3 (2.74)
3.01.2023: United Cup (hard, echipe) - 6-2, Ab. Musetti
17.06.2023: Stuttgart (iarbă) - 6-7, 7-6, 6-2 (1.50)
15.08.2024: Cincinnati (hard) - 6-3, 6-2 (1.97)
Lorenzo Musetti - Frances Tiafoe - cote pariuri și pronostic
La casele de pariuri de top Musetti pornește favorit, având cota 1.22 la victorie. Cu 4.71 este cotat un succes al lui Tiafoe.
Înaintea Grand Slamului de la Roland Garros Tiafoe câștigase 3 din precedentele 8 meciuri. E drept, în acest sezon de zgură a acces și într-o finală la Houston. De cealaltă parte, Musetti a obținut 17 victorii din precedentele 20 de partide, oprindu-se de două ori în semifinale, o dată ajungând în finală, pe care a pierdut-o în fața lui Carlos Alcaraz. Experții Legalbet opinează că Musetti se va impune la o diferență de cel puțin două seturi.
