Expertul Legalbet, Cristian Mihală, vă oferă predicția sa pentru partida Liverpool - Wolverhampton, din FA Cup.
Partida Liverpool - Wolverhampton se joacă sâmbătă, de la 22:00, și contează pentru 16-imile Cupei Angliei.
Liverpool: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Deținătoarea FA Cup, Liverpool, intră în cursa pentru apărarea trofeului odată cu turul 3 din Cupă și va dori să șteargă imaginea deplorabilă lăsată în ultimul meci de campionat. La începutul acestei săptămâni "cormoranii" au pierdut fără drept de apel, 3-1 pe terenul lui Brentford, astfel că Jurgen Klopp cu siguranță vrea să vadă reacție din partea jucătorilor săi.
Pe 6 în campionat, lui Liverpool nu i-a mai rămas decât miza reprezentată de top 4 în Premier League, astfel că e de așteptat să dea o importanță mai mare cupelor, pentru a termina sezonul cu măcar un trofeu.
Disputa din acest weekend va fi foarte interesantă și din persoectiva faptului că gruparea de pe Anfield e în negocieri în această perioadă pentru achiziționarea lui Matheus Nunes, chiar de la Wolves. În ceea ce privește transferurile, sâmbătă ar putea debuta Cody Gakpo, atacantul adus de la PSV care a strălucit la Mondiale (a marcat pentru Olanda în fiecare meci din grupă).
Cu o singură înfrângere în 14 partide pe Anfield în acest sezon (11 victorii), Liverpool a arătat că și când prinde o stagiune mai slabă e greu de contracarat în fața inimoșilor săi fani. Pentru următoarele săptămâni va lipsi însă și Van Dijk (4-5 săptămâni e estimată perioada de indisponibilitate), astfel că stafful tehnic va avea probleme pentru alegerea celui mai bun prim "11". În general, Klopp miza pe jucători folosiți mai puțin în astfel de partide, dar problemele din ofensivă (Luis Diaz și Diogo Jota sunt în continuare accidentați), dar și dorința de a merge cât mai departe în FA Cup îl va face pe german, probabil, să se bazeze pe destui titulari.
Liverpool, echipa probabilă:
- Kelleher - Alexander-Arnold, Gomez, Matip, Tsimikas - Jones, Bajcetic, Henderson - Salah, Firmino, Gakpo.
Wolverhampton: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Cu două victorii, un egal și o înfrângere de la numirea pe banca "lupilor", Julen Lopetegui va dori să arate cât mai bine în primul duel cu una din forțele Angliei. Spaniolul aduce pedigree de Cupă pentru Wolves, în contextul în care în Spania, în special pe când a antrenat Sevilla, a devenit un specialist al acestor competiții (a câștigat inclusiv Europa League).
Marea problemă pentru oaspeții de sâmbătă e că au capotat de fiecare dată până acum, în acest sezon, în fața adversarilor din "Top 6". Astfel, în cele 5 partide jucate cu granzii Angliei în campionat, Wolverhampton a pierdut pe linie, având un golaveraj de 0-10.
Podence&Co nu se descurcă deloc bine în deplasare, dovadă că au marcat o singură dată mai mult de un gol pe teren străin, în actuala stagiune. Tot 1 e scris și în dreptul victoriilor obținute departe de Molineux, în 9 partide (5 eșecuri).
Raul Jimenez și-a pierdut statutul de titular, dar ar putea primi o șansă în Cupă și cu siguranță că mexicanul va dori să repete evoluția din 2018-2019, când golul său cu Liverpool, din FA Cup, i-a dus pe "lupi" mai departe în competiție.
Wolverhampton, echipa probabilă:
- Jose Sa - Semedo, Collins, Kilman, Bueno - Matheus Nunes, Ruben Neves, Moutinho - Hee-Chan, Raul Jimenez, Podence
Liverpool - Wolverhampton: Cote la pariuri și pronostic
Penultima în Premier League, Wolves e probabil mult mai concentrată pe campionat și pe ce are de făcut acolo pentru a părăsi zona retrogradării. Din acest punct de vedere, partida are mai mult ca sigur o miză mai mare pentru Liverpool, care visează să câștige acest trofeu.
Băieții lui Klopp vor dori să șteargă imaginea lăsată cu Brentford, mai ales că anterior bifaseră 4 succese la rând în Premier League și au toate datele necesare pentru a face acest lucru.
Mizăm pe un succes categoric al gazdelor, mai ales că Cody Gakpo va dori să impresioneze la debut. Diogo Jota și Luis Diaz au jucat primele meciuri în tricoul "cormoranilor" tot în FA Cup și au impresionat, astfel că acum a venit rândul olandezului să strălucească la primul său meci pentru noua echipă. Ca atare, credem că Liverpool va învinge la cel puțin două goluri, iar cota e una cât se poate de motivantă (1,81, la Favbet).
- Predicție: Liverpool (-1,5)
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.