Tipsterul Nica a analizat meciul Lecce - Matera din Cupa Italiei pentru echipele din Serie C și ne propune o cotă de 1,83 pentru minim două goluri înscrise de una dintre formații.
Lecce și Matera se vor întâlni duminică, 14 ianuarie, de la ora 16.00, pe Stadio Via del Mare, într-un meci din optimile Cupei Italiei, competiție rezervată numai echipelor din Serie C (liga a treia). Confruntarea se dispută într-o singură manșă.
Gazdele au intrat în competiție în 16-imile de finală, fază în care au învins cu scorul de 2-1, acasă, formația Bisceglie.
În campionat, Lecce este lideră, în Grupa C, cu 45 de puncte, în timp ce Matera ocupă poziția a șasea, având cu 14 puncte mai puțin decât gruparea din regiunea Puglia.
Pe teren propriu, Lecce are un bilanț extraordinar, cu 9 victorii și o remiză din 10 meciuri, golaveraj 21-7. În ultimele patru partide disputate în fața propriilor fani, Lecce a marcat 2,3, sau chiar 4 goluri. ”Galben-roșii” au o medie de 2,1 goluri înscrise în meci pe teren propriu.
Matera a eliminat în precedentul tur al Cupei Italiei formația Reggina (locul 13), dar a primit totuși două goluri, pentru că s-a impus greu, cu scorul de 3-2.
La partidele jucate în deplasare în campionat, Matera nu a impresionat, bifând doar 2 victorii în 9 confruntări, cu un golaveraj negativ de 9-12.
Matera nu va putea conta pe cel mai bun jucător al ei, atacantul Strambelli, dorit insistent chiar de Lecce, însă jucătorul se află în mijlocul unui scandal și nu a fost convocat pentru această partidă. Acesta reușise în ultimii doi ani să marcheze de fiecare dată la Lecce, în tricoul Materei și al Andriei.
Echipele probabile:
Lecce (4-3-1-2): Perucchini; Lepore, Cosenza, Riccardi, Di Matteo; Armellino, Arrigoni, Mancosu; Costa Ferreira; Caturano, Di Piazza.
Matera: (3-4-3). Golubovic; Sernicola, Scognamillo, De Franco; Angelo, De Falco, Maimone, Casoli; Sartore, Dugandzic, Giovinco.
Liga 1 Betano - Transferurile din pauza de iarnă