Sâmbătă dimineaţă, australianca Kaylah McPhee şi românca Irina Begu vor juca în faza calificărilor de simplu feminin a competiţiei WTA Series Tour de la Adelaide (Australia, hard outdoor). Una dintre casele de pariuri online licenţiate în România – Player.ro – ne oferă următoarele cote la victorie pentru cele două jucătoare: 6.60
@ Kaylah McPhee vs. 1.10
@ Irina Begu!
KAYLAH MCPHEE (#379 WTA)
Kaylah McPhee (douăzeci şi şase de ani) s-a născut şi are reşedinţa la Brisbane (Australia), este jucătoare de mână dreaptă care execută backhand-ul cu ambele mâini, măsoară în jur de 1,67m şi nu a mai fost prezentă în trecut pe asfaltul turneului de la Adelaide Open! Are-n palmares o finală de dublu la nivel WTA Challenger Tour (Canberra International, 2024, hard outdoor), iar în luna decembrie a anului recent încheiat cucerea primul ei titlu de nivel ITF Series Tour (W35) la simplu (după cinci finale pierdute) – pe zgura indoor de la Joinville (Brazilia); la dublu are patru titluri şi alte şapte finale disputate la acest nivel. Nu impresionează neaparat prin eficienţă pe propriul serviciu, deoarece nu este o jucătoare cu alonjă!
● VICTORII McPhee vs. Begu: nu au jucat
IRINA BEGU (#79 WTA)
Irina-Camelia Begu (treizeci şi patru de ani) s-a născut şi are reşedinţa la Bucureşti (România), este la rându-i dreptace şi execută reverul cu ambele mâini, măsoară în jur de 1,81m şi a mai fost prezentă la Adelaide Open şi-n anul 2023 – eliminată în semifinale atunci de bielorusa Aryna Sabalenka (3-6 2-6). Are-n palmares cinci titluri de nivel WTA Series Tour la simplu (cu alte patru finale pierdute), respectiv nouă titluri de nivel WTA Series Tour la dublu (cu alte şapte finale pierdute) – a disputat la dublu semifinala Grand Slam-ului de la Australian Open (2018) şi de la French Open (2021) – având de partea sa un colosal plus de experienţă la acest nivel în raport cu favorita locală care-i va fi adversară!
În urma unei analize detaliate a ambelor combatante, tipsterii noştri de la Legalbet au ajuns la concluzia că ne putem aştepta la o partidă (în general) controlată şi câştigată în cele din urmă în minim de seturi şi cu “under” la game-uri de bucureşteancă – deoarece a mai performat recent pe asfaltul de la Adelaide Open, are de partea sa un plus colosal de experienţă la acest nivel, iar acest sezon îl va porni pregătită din punct de vedere fizic (după o serie de accidentări) şi cu moralul ridicat – după ce pe cel anterior l-a terminat câştigând în luna noiembrie turneul WTA Challenger Tour de la Cali (Columbia). De cealaltă parte, favorita locală Kaylah McPhee a debutat în sezonul regulat deja pe asfaltul de la Canberra ITF (Australia) – acolo unde pierdea duelul din faza calificărilor cu cehoaica Linda Fruhvirtova (3-6 3-6 / un as expediat, şase duble greşeli comise, şi-a cedat serviciul de cinci ori, realizând un total de două break-uri pe parte de retur) şi meciul de dublu în care a fost implicată (alături de Raluca Georgiana Şerban) contra echipei rusoaicelor Oksana Selekhmeteva & Maria Timofeeva (3-6 3-6).
● Îţi mulţumim că ai citit acest articol! Rămâi alaturi de noi, deoarece avem zilnic şi mai multe ponturi din tenis şi propuneri de bilete interesante, doar de la casele de pariuri online licenţiate în România!